Connect with us

ACTUALITATE

Un om de afaceri clujean vrea să dea în JUDECATĂ Guvernul. Pandemia i-a închis firmele de un an și are datorii de 70.000 de euro

Publicat


Un om de afaceri clujean, administrator a două firme, închise pe toată perioada stării de urgență, cere guvernanților să prelungească măsurile de redresare a economiei și după 31 decembrie 2020. 

Într-o scrisoare deschisă adresată Guvernului,  Președinției și Parlamentului, Kocsis Andor arată că este proprietarul a două IMM -uri fără sindicat, fără patronat și nu îl reprezintă nimeni în mediul de afaceri.

”Poate sunt prea mic pentru a prezenta importanță, dar nu sunt singurul dintre miile de firme mici afectate care se confruntă cu aceeași problemă”, a spus acesta.

Clujeanul a precizat că are activitatea pe ambele firme suspendată conform Decretului nr. 195 din 16 martie 2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și a tuturor hotărârilor de Guvern referitoare la prelungirea stării de alertă, emise lună de lună pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Cifră de afaceri de aproape 150.000 de euro

”În anul 2019 octombrie am încheiat o investiție de 120.000 euro în incinta spațiului pe care l-am închiriat, investiție făcută din fonduri proprii și cu un împrumut de la BT. Datorită investiției, am cel mai mare centru de distracție indoor în Cluj-Napoca și cea mai mare arenă de Lasertag din România, pe o suprafață de 1500 mp, cu cifra de afaceri pe anul 2019 de 145.800 euro”, a explicat Kocsis.

Potrivit acestuia, firmele sale organizează zile de naștere pentru copii și adulți, team-buildinguri, tabere de zi pentru copii pe perioada vacanțelor, toate aceste activități fiind organizate conform codului CAEN.

”Am înțeles importanța măsurilor de prevenire și combatere a efectelor pandemiei și ne-am conformat, dar au trecut 11 luni și din ianuarie 2021 deși suntem în continuare închiși, nimeni nu-și asumă nici o responsabilitate față de situația noastră”, a mai spus omul de afaceri.

Ce se va întâmpla

Acesta a reclamat și faptul că mall-urile, cluburile de fitness și jocurile de noroc sunt deschise, se pot ține mitinguri, dar lu dacă deschide este amendat și i se întocmește dosar penal cu suspendarea avizului de funcționare.

”Ne-am conformat tuturor deciziilor aduse de Guvern și am aplicat la toate ajutoarele posibile asigurate pentru redresarea economiei.

Din păcate toate amânările de plată către ANAF și către bănci sunt valabile numai până la data de 31 decembrie, în condițiile în care băncile acordă restructurări numai 9 luni, în perioada aprilie – decembrie 2020. Domnilor guvernanți, ce se va întâmpla cu noi, cei care de 11 luni suntem cu activitatea suspendată și nu se știe când se va termina starea de alertă?”, a întrebat Kocsis Andor.

Antreprenorul a menționat că din ianuarie 2021 ANAF-ul îi cere achitarea reeșalonării, Banca Transilvania i-a proprit conturile, SIFI STORAGE SA vrea să îl execute silit pentru neplata chiriilor, cu toate că investițiile au fost făcute în incinta spațiului închiriat.

”Banca Ttransilvania și SIFI STORAGE ne cer propuneri pentru rezolvare. Singura propunere pe care o avem este amânarea plăților până la terminarea stării de alertă, dar aceasta nu este stipulată în lege”, a mai spus Kocsis.

27 de persoane depind de cele două firme

Acesta a fost nevoit să suspende contractele angajaților, iar pe angajați i-a trecut în șomaj tehnic.

”Înțeleg că prin respectarea legii protejăm viața semenilor noștri, dar în momentul de față depind de aceste două firme 9 familii, în total 27 de persoane dintre care 2 copii minori. Viața lor sub nivelul existenței și traiul de zi cu zi cine le protejează? Sau la nivel microeconomic și de caz concret, asta se consideră pierdere colaterală și chiar nu contează?”, a mai întrebat omul de afaceri.

Kocsis Andor a aplicat la IMM Invest pentru o linie de credit, dar din cauza tergiversării procedurilor, au trecut 3 luni și datorită facturilor de chirii și utilități neachitate, în iulie 2020 a devenit nebancabil, nicio bancă nu a vrut să ne acorde linie de credit prin IMM Invest. Neștiind când se va relua activitatea am devenit firme cu risc”, a mai spus Kocsis.

Firmele sale au beneficiat de restructurarea datoriilor de la Banca Transilvania până în 31 decembrie 2020 după care din ianuarie conturile au fost poprite din cauza datoriilor.

Nu se acceptă amânări la plată

”Șomajul tehnic pentru angajați trebuie deblocat lună de lună cu scandal și discuții. Am negociat, fără niciun rezultat, cu proprietarii clădirii pentru amânarea la plată a chiriilor și utilităților. Am reeșalonat datoriile la ANAF pe 12 luni începând cu luna ianuarie 2021 (dar nu am de unde plăti reeșalonarea dacă nu pot să-mi reîncep activitatea).

Nu există lege care să stipuleze că pe perioada stării de alertă se pot amâna în continuare aceste datorii pe care le-am acumulat fără vina mea , din lipsa de reglementări făcute de Guvernul României”, a menționat Kocsis Andor.

O mare problemă este că datorită menținerii stării de alertă este în continuare cu activitatea suspendată, dar nici BT, nici ANAF-ul, nici proprietarii clădirii nu acceptă amânările la plată .

”Dacă mi-aș putea relua activitatea, chiar și parțial, cu respectarea tuturor normelor de igienă și protecție sanitară privind prevenirea și combaterea îmbolnăvirilor cu SARS Cov2, aș putea începe plata reeșalonată a datoriilor, dar conform legii trebuie să rămân închis.

Am apelat în scris la Ministerul de Interne, la Ministerul Sănătății, la Prefectura și Consiliul Județean Cluj, la ISU și DSP fără niciun rezultat. Toți au făcut referire la respectarea legilor în vigoare care din păcate pe mine nu mă reprezintă”, a mai menționat antreprenorul.

Datoriile nu sunt din vina lui

Datoriile pe anul 2020 ale celor două firme ale sale se ridică la 70.000 euro – chirii, utilități, rate la bancă, datorii către bugetul de stat, datorii pe care le poate achita, reeșalonate, doar din data în care își reia activitatea.

Kocsis Andor a avertizat că dacă nu se poate reglementa cumva această situație, având în vedere că nu s-a creat din reavoința sa sau a unui management greșit, va fi obligat să caute orice modalitate de a ieși din această situație chiar cu riscul de a da în judecată Guvernul României pentru prejudiciul cauzat.

”Această datorie a fost generată de hotărârile de guvern, consider că nu este normal ca firmele mele să fie o pierdere colaterală. În consecință vă rog să prelungiți perioada amânărilor la plată față de toți creditorii pe care îi avem, pe toată perioada stării de alertă, până când ni se dă voie să ne reluăm activitatea, cu posibilitatea achitării restanțelor prin reeșalonare”, a conchis omul de afaceri clujean.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate