Economistul Iosif Pop, fondator al Băncii Transilvania şi primul ei preşedinte, şcolit la Banca Naţională a României, face, pentru Cluj24.ro, o radiografie a situaţiei în care se află România în criza economică determinată în special de criza de coronavirus. Şi oferă şi câteva soluţii.

Cum poate Statul Român să îşi susţină economia în conjunctura vremurilor de azi şi a celor ce vin?

Zi de zi privim cu mare îngrijorare declinul economiei noastre, pe seama faptului că marile unităţi de producţie au fost lichidate ori vândute pe nimic, agricultura şi industrializarea produselor agricole s-au comprimat, comerţul cu ridicata şi cu amănuntul au fost ocupate de către marile lanţuri comerciale din afară, iar turismul nu reuşeşte să înţeleagă faptul că tarifele competitive şi calitatea serviciilor oferite sunt soluţia lor pe termen lung în dezvoltarea sectorului.

Companiile private, care au încercat să ocupe nişele disponibile aduse de procesul de restructurare din piaţa românească, nu au avut şi nu au nici astazi -decât cu rare excepţii- capitalizarea necesară pentru a rezista competiţiei europene şi internaţionale ori şocurilor provocate de perioadele de criză.

Legiuitorul nostru s-a mărginit să lase la latitudinea patronilor nivelul de capital de constituire şi de funcţionare a companiilor nou intrate în piaţă, iar băncile comerciale nu au reuşit să impună un comportament de capitalizare nici măcar la multe dintre firmele creditate.

Doar Banca Naţionala a României a cerut, încă de la constituirea noilor bănci comerciale, adecvarea capitalului cu activele administrate şi cu riscurile specifice de piaţă, iar această cerinţă a făcut ca băncile româneşti să reziste momentelor dificile de după 2008, chiar fără intervenţia statului.

Au venit, în timp, cerinţe asemanatoare pentru societăţile de asigurare, fondurile de investiţii, IFN-uri, fondurile de pensii şi încă câteva segmente financiare ce lucrează cu capitaluri atrase.

Dezordine şi neîncredere

Comportamentul companiilor subcapitalizate a fost cel care a creat dezordine şi neîncredere în relaţiile contractuale, fiecare beneficiar de marfă socotind că a trăi pe banii furnizorilor este mai potrivit decât să îşi respecte partenerii şi să îşi plătească la timp datoriile.

Atitudini similare s-au proliferat apoi  în raporturile cu obligaţiile faţă de bugetul statului ori faţă de bugetele locale până când însuşi Statul a devenit complice prin amanarea,  la fel de abuzivă şi de păguboasă, a obligaţiilor cărte companii şi uneori chiar şi către persoane fizice.

Aşa s-a ajuns la blocaje generalizate de plăţi.

Interesul pentru munca onestă s-a pierdut

Comportamentele de natura vicierii relaţiilor contractuale normale s-au extins şi asupra remunerării muncii angajaţilor, cu generoasele pilde oferite de multe companii străine, care timp de peste 25 de ani au plătit salarii indecent de mici, în timp ce majoritatea companiilor româneşti au profitat de conjunctura creată.

Aşa se face că interesul pentru munca onestă s-a pierdut şi cei mai curajoşi şi mai bine pregătiţi meseriaşi ori agricultori au luat drumul străinătăţii, lasând României o populaţie din ce în ce mai îmbătrânită, mai obosită şi concentrată pe munca de subzistenţă.

În plus, darurile electorale periodice au încurajat nemunca, iar bruma tot mai săracă a veniturilor bugetare a fost direcţionată cu precădere spre tot mai numeroşii funcţionari ai statului, spre generoasa asistenţă socială şi mai ales spre foloase individuale de grupuri restrânse.

Cu o astfel de lipsă de procupare pentru binele ţării şi pentru cetăţenii ei, România se vede tot mai expusă riscurilor recesiunii economice şi  îndatorării excesive, făcând loc intereselor celor care îşi cunosc şi ştiu cum să îşi atingă scopurile.

Deloc întâmplător, în pragul Pandemiei de Covid 19 nu mai avem fabricaţie autohtonă curentă de produse de igienă, de aparatură medicală, de echipamente de protecţie etc, fiind la mâna producătorilor externi şi la discreţia Europei Unite.

Favorurile de partid

Datele publicate înainte de imprevizibila Pandemie cu Covid 19 ne spun că împrumuturile contractate de Guvernul României, în intervalul 2017-2020, se ridicau la 139,6 miliarde de lei, potrivit estimărilor Comisiei Europene.

Suma este comparabil mai mare decât împrumuturile contractate de România în perioada anterioară sau în anii de criză, când Guvernul a semnat un acord de 20 de miliarde de euro cu FMI, Banca Mondială şi UE.

Dacă în 2009-2012 România a fost lovită în plin de cea mai dură criză economică globala, perioada 2017-2020  consemnează ani de creştere economică semnificativă, fapt care înseamnă venituri mai mari şi la buget.

Dar în toţi aceşti ani cu execuţii bugetare favorabile, niciun guvern nu a pus deoparte bani pentru zile mai grele.

Dimpotrivă, au risipit cu nesăbuinţă rezervele potenţiale în folosul favorurilor de partid, iar acum invocă  nevoia îndatorării pe termen lung, motivată de necesarul de acoperire a plaţii pensiilor şi a majorării salariilor.

6.400 de locuri de muncă dispar zilnic!

În 5 săptămâni de Pandemie şi de Stare de Urgenţă numărul persoanelor rămase făra loc de muncă a crescut de la 155.675 persoane/1 aprilie 2020, la 254.554/22 aprilie a.c., ceea ce înseamnă 6.400 de locuri de muncă dispărute în fiecare zi.

Numărul şomerilor de intrat în plată, cca 250.000 acum, poate ajunge la 390.000 de persoane în foarte scurt timp, potrivit datelor publice.

Această creştere rapidă a concedierilor sau trecerii în şomaj tehnic a fost stimulată şi de Hotărârea Guvernului de a anunţa preluarea poverii celor fără slujbe din banii publici.

Cele mai afectate activităţi sectoriale sunt: comerţul cu ridicata şi cu amănuntul -47.000 de persoane; industria prelucrătoare -44.000 persoane; construcţiile -34.000 de persoane, în timp ce datele publice ne anunţă că avem aproape 1.300.000 de contracte de muncă suspendate.

Este limpede că deficitele de cont curent dar şi deficitele bugetare se adâncesc în fiecare zi de nemuncă, întârzierea relansării activităţii economice, pe seama recomandărilor strict de natură medicală, trimit România în recesiune şi spre contractarea de noi împrumuturi externe, de cca 30-35 de miliarde de euro, după calculele preliminare ale guvernanţilor.

Plătiţi-vă ratele la bănci

Separat de indeciziile  sus arătate, generozitatea preelectorală a legiferat, în regim de urgenţă, suspendarea plăţii ratelor bancare până la finele anului în curs, gest care dacă este tradus în termeni economici sună aproximativ aşa:

“Dragi compatrioţi, nu este cazul să vă întoarceţi la muncă în următoarele luni pentru că neavând datorii scadente către bănci în acest an şi beneficiind de 75% din salariul vostru, donat de către stat, vă puteţi permite să staţi acasă, să contractaţi boli psihice ori de altă natură şi să vă periclitaţi pentru timp îndelungat viaţa, sănătatea familiă şi chiar existenţa”.

Oare câţi dintre noi şi-au făcut un calcul al fluxurilor băneşti pe termen lung (intrări de venituri, respectiv ieşiri din obligaţii băneşti de plată), ca să afle că din primăvara anului viitor pot rămâne fără casă, fără firmă, fără slujbă ori fără soluţii de viitor?

Lăsaţi băncile şi clienţii să-şi gestioneze relaţia

Băncile rămân 9 luni în aşteptarea încasării ratelor, obligate fiind să îşi vadă grevate negativ veniturile din dobânzi şi reîntregirea resurselor plasate în credite, însă după 1 ianuarie 2021 prevăd că vor fi în situaţia să treacă la executări silite de garanţii, întrucât valoarea ratei de plată lunară o să fie mărită, în timp ce veniturile celor împrumutaţi nu au de unde să crească pe termen scurt.

Din raţiuni de maximă prudenţă le-am răspuns astfel celor care mi-au cerut părerea: ”Lăsaţi băncilor şi clienţilor lor să îşi gestioneze relaţia contractuală pentru împrumuturile angajate, iar cei cu datorii faceţi tot posibilul să vă onraţi lună de lună plata ratelor, dacă vă stă în putinţă să o faceţi acum, pentru că peste 9 luni o să fie mult mai greu ori chiar imposibil”.

Dar este imposibil să le explici guvernanţilor şi politicienilor astfel de lucruri simple, deoarece ori se consideră atotştiutori, ori au alte interese, iar pe mulţi nu îi interesează ţara şi oamenii ei.

Hoţi şi proşti în fruntea ţării

Conform lui Frans Timmermans, România este o ţară care la prima vedere are toate elementele necesare pentru a deveni una dintre cele mai dezvoltate din Europa, însă e ţinută pe loc de faptul ca nu există suficienţi oameni cinstiţi şi competenţi care să o administreze:

„Problema României este una tipică pentru ţările din Lumea a Treia, adică pentru acele ţări din Africa şi Asia care, deşi sunt pline de resurse naturale, se zbat în cea mai cruntă sărăcie din cauza prostiei şi a hoţiei care colcăie în acele ţări.

Deşi părea că mergeţi pe drumul cel bun, în ultimul an aţi regresat enorm din cauza resursei umane de proastă calitate care a ajuns în fruntea ţării.

Această resursă umană e de o calitate atât de jalnică încât reprezentanţii ei, după ce că sunt hoţi, sunt atât de proşti încât îşi închipuie că pot păcăli pe toată lumea, deşi ei nu sunt capabili să comunice nici măcar în limba materna”.

Evitarea consecinţelor deciziilor greşite ori a indeciziilor  nu poate fi evitată şi fiecare zi de amânare însumează costuri nebănuit de mari şi care se vor putea măsura în scurt timp.

Câteva soluţii au fost avansate chiar de unele partide politice sau de ONG-uri, dar vocile experţilor în economie sunt departe de a fi luate în considerare.

Concluziile d-lui Timermans nu reprezintă nicio noutate pentru foarte mulţi conaţionali, personal susţin public aceste aprecieri de peste 15 ani sub vocea Consiliului Civic Local şi sunt convins că se apropie cu paşi repezi momentul în care electoratul şi partidele politice vor spune: ”a fost de ajuns, este imperativă înlocuirea oportuniştilor”.

Câteva soluţii

Şi, totuşi, ce este de făcut?

Există multe soluţii şi iniţiative de salvare ori de îndreptare, chiar unele voci şi partide le susţin prin declaraţii politice, însă atunci când se cer legiferate şi aplicate se codesc şi se contrează.

Iată câteva pe care le pot pune în lucru imediat:

-Parlamentarii PNL au propus recent un amendament la lege prin care pensiile speciale să fie impozitate. Amendamentul susţine impozitarea progresivă a pensiilor speciale mai mari de 2.000 lei, de la 10% la 95%. În categoria impozitării nu intră pensiile militarilor şi poliţiştilor, al căror cost anual depăşeşte 8 miliarde de lei.

Un proiect de lege mai vechi, care taie pensiile speciale a fost adoptat de Parlament în luna ianuarie a.c., dar se află blocat la CCR întrucât legea a fost contestată de judecătorii Curţii Supreme şi de Avocatul Poporului pentru că le sunt afectate propriile venituri.

Comunitatea Declic a transmis o scrisoare deschisă preşedintelui Klaus Iohannis în care îi solicită ca în contextul situaţiei de pandemie să plafoneze pensiile speciale până la suma de 4.000 de lei, cel puţin până la sfârşitul acestui an, precizând că dacă cele peste 185.000 de pensii speciale vor fi plafonate, atunci din sumele respective, pentru şase luni, poate fi plătită indemnizaţia de şomaj pentru 876 de persoane sau un venit unic cât salariul minim pe economie pentru 347 de persoane.

USR mai propune pe lângă impozitarea progresivă a pensiilor speciale şi alte „măsuri suplimentare de ajustare a cheltuielilor statului român”, precum:

– impozit de 90% pe orice venit de la stat (salarii plus altele surse, inclusiv pensiile cumulate cu salariul) care depăşeşte salariul preşedintelui României;

– accelerarea intrării fondurilor europene în economie;

– digitalizare şi revizuirea „labirintului” de agenţii, autorităţi, companii de stat (municipale sau nu) pe care îl are statul român;

– inventarierea activelor statului şi valorificarea multora dintre ele care sunt în prezent nefolosite sau folosite de către „grupuri de interese restrânse”.

Voci avizate susţin că astfel de iniţiative trebuiau finalizate încă de la aprobarea bugetului pe anul 2020, însă propun şi o paletă mult mai amplă de măsuri de reducere a altor cheltuieli din bugetul statului ori din bugetele comunităţilor locale, între care:

-Limitarea, din toamnă, la maxim 300 de parlamentari aleşi.

-Planul de relansare imediată a economiei, înainte de încetarea Stării de Urgenţă, cu aplicare eşalonată şi diferenţiată pe sectoare. Orice zi de aşteptare poate produce efecte financiare grave dacă se amână.

-Declararea Stării de Calamnitate în agricultură şi distribiurea gratuită a apei necesară irigării culturilor înainte de compromiterea lor totală.

-Modificarea Legii societăţilor comerciale prin introducerea cerinţelor minime de capital social, corelat cu specificul societăţii, cifra de afaceri, activele totale etc.

-Ajutoarele financiare nerambursabile, acordate firmelor afectate de întreruperea activităţii curente, să fie capitalizate la nivelul minim cerut de Legea societăţilor comerciale, modificată ca mai sus.

-Respectarea imperativă a Legii contractelor comerciale, începand cu Statul român.

-Acordarea de facilităţi fiscale menite să susţină toţi producătorii agricoli, procesatorii şi consumatorii care apelează la producţia autohtonă.

-Semnarea unui acord extins cu fermierii români pentru practicarea de salarii comparabile cu cele din statele vestice la angajaţii din sectoarele de producere şi procesare, astfel ca prin locurile de muncă suplimentar create şi prin ajustarea preţurilor să fie acoperite fondurile financiare de compensare a diferenţelor de salarii achitate.

-Limitarea strictă a ajutoarelor sociale paralel cu oferirea de locuri noi de muncă.

-Legiferarea constituirii rezervei financiare pentru situaţii speciale, de minim 15 miliarde euro şi specificarea prin textul legii a situaţiilor în care ţara poate apela la împrumuturi externe, exclusiv cu aprobarea Parlamentului.

Limitarea cheltuielilor

Fără a fi epuizat căile de intervenţie rapidă la nivel de economie naţionala, se cer aplicate măsuri  de limitare a cheltuielilor în administraţiile locale, între care enumerăm câteva:

-reorganizarea teritorială prin restrângerea numărului de regiuni (judeţe) şi  comune, în acord cu scăderea numărului populaţiei şi cu informatizarea serviciilor,

-înlocuirea rapidă a funcţionarilor cu aplicaţii informatice disponibile,

-folosirea pe scară extinsă a serviciilor funcţionăreşti de acasă,

-educaţie sporită şi responsabilă în familie, la şcoală, în societate şi mai puţină, poliţie locală. Supravegherea video centralizată, de la distanţă, ca practică uzuală în tot mai multe ţări,

-susţinerea de cursuri de pregătire pentru categorii sociale dezavantajate pentru restrângerea şi înlocuirea ajutoarelor sociale permanente,

-folosirea experienţei şi a disponibilităţii persoanelor vârstnice pentru activităţile voluntare din administraţie,

-consultarea permanentă a populaţiei în selectarea proiectelor viitoare, fundamentarea sumelor alocate pentru fiecare proiect înainte de consultarea populară şi de aprobarea lor în consiliile locale.

Iosif Pop, economist şi iniţiator al BT

***intertitlurile aparţin redacţiei