EVENIMENT
Un angajat al Consiliului Județean Cluj, infectat cu coronavirus
Un angajat al Consiliului Județean Cluj a fost depistat cu coronavirus, acesta fiind în autoizolare acasă pentru două săptămâni.
Purtătorul de cuvânt al CJ Cluj, Valentin Jucan, ne-a declarat că angajatul s-a testat singur iar rezultatul a fost pozitiv.
”Directorii din CJ au făcut o ședință pentru a vedea care sunt birourile și direcțiile în care angajatul a intrat cel mai des în contact cu alți funcționari. A fost anunțat DSP pentru a începe o anchetă epidemiologică”, a spus Jucan.
Potrivit acestuia, activitatea CJ Cluj nu este afectată, iar instituția a luat măsuri de precauție din timp.
Angajatul infectat lucrează la Direcția de investiții și și-a pierdut gustul, acesta fiind motivul pentru care s-a testat anti COVID. El este acasă de luni.
A.P.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






