ACTUALITATE
Ucraina i-a propus Rusiei CONVORBIRI lângă uzina Azovstal din Mariupol
Ucraina i-a propus Rusiei convorbiri care să aibă loc lângă vastul complex metalurgic Azovstal din Mariupol (sud-est), unde s-au refugiat luptători şi civili ucraineni în acest oraş aflat în mare parte sub control rus, a anunţat duminică preşedinţia ucraineană, relatează AFP.
”Le-am cerut ruşilor să organizeze o sesiune specială de convorbiri chiar lângă Azovstal”, a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, consilierul prezidenţial ucrainean Oleksii Arestovici, indicând că ”aşteaptă răspunsul” din partea delegaţiei ruse.
Kievul a indicat duminică mai devreme că forţele ruse au continuat să bombardeze oraşul de la Marea Azov, care este asediat de la începutul lunii martie de armata rusă, şi în special oţelăria Azovstal, ultima redută de rezistenţă a combatanţilor ucraineni, aminteşte AFP.
Sursa: Agerpres
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






