ACTUALITATE
Ucraina a câștigat Eurovision 2022. SCANDAL: Juriul din România, EXCLUS alături de alte 5 țări
Ucraina, o țară aflată în război, a câștigat Eurovision 2022, Orchestra Kalush obţinând 631 de puncte. Sam Ryder, care a interpretat melodia „Space Man”, reprezentând Regatul Unit, a câştigat votul juriului la ediţia concursului muzical Eurovision 2022.
Melodia reprezentanților Ucrainei a primit 631 de puncte în urma voturilor publicului și a câștigat concursul Eurovision din acest an.
Citește și: SCANDAL Eurovision 2022: Nici jurații, nici reprezentanții TVR nu au fost anunțați despre suspiciuni la adresa votului României
Kalush este un grup de rap ucrainean format în 2019, fondat de rapperul Oleh Psiuk, multi-instrumentistul Ihor Didenchuk şi dansatorul Vlad Kurochka.
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a transmis felicitări pentru victoria Kalush Orchestra, la ediția din acest an a Eurovision și a spus că țara sa se va strădui pentru a găzdui „într-o zi” concursul european în Mariupol, când va fi liber, liniștit și restaurat.
Eurovision 2022: Ucraina va găzdui concursul pentru a treia oară în istorie
„Curajul nostru impresionează lumea, muzica noastră cucerește Europa! Anul viitor Ucraina va găzdui Eurovision!”, a spus Volodimir Zelenski pe pagina sa de Facebook, după ce Ucraina a câștigat concursul Eurovision.
După ce Kalush Orchestra a câștigat concursul, Ucraina va găzdui concursul pentru a treia oară în istorie, „și cred, nu pentru ultima oară”.
„Ne vom asigura că într-o zi participanții și oaspeții Eurovision vor fi găzduiți în Mariupolul ucrainean. Liber, liniștit, restaurat! Mulțumim pentru victorie Kalush Orchestra și tuturor celor care ne-au votat!”, a mai spus președintele Ucrainei, care este sigur că țara sa va câștiga războiul cu Rusia.
Sam Ryder, care a interpretat melodia „Space Man„ reprezentând Regatul Unit, a câştigat la votul juriului, dar s-a clasat în final pe locul 2, cu 283 de puncte, iar în total a avut 466 de puncte.
Eurovision 2022: România s-a clasat pe locul 18
Într-o luptă strânsă s-au aflat Spania (459 puncte) şi Suedia (438 puncte).
România s-a clasat pe locul 18, cu 65 de puncte.
Germania a terminat la coada clasamentului, pe locul 25, primind doar 6 puncte de la votul publicului.
Juriile Eurovision 2022 din șase țări au fost eliminate din calculul notelor finale, organizatorul concursului – Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) – explicând într-un comunicat că după cea dea doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a concursului Eurovision 2022, au fost identificate anumite tipare de vot incorecte în rezultatele din șase țări. Printre țările al căror juriu a fost eliminat s-ar număra și România.
Organizatorul Eurovision 2022 explică, într-un comunicat de presă transmis sâmbătă noaptea, că în timpul procesului de vot al juriului de sâmbătă seară de la Eurovision Song Contest 2022, EBU a lansat o declarație pentru a explica că juriile naționale din șase țări din a doua semifinală au fost excluse din concurs:
„În analiza votării juriului de către partenerul de vot paneuropean al Uniunii Europene de Radiodifuziune (EBU) după cea de-a doua repetiție generală a celei de-a doua semifinale a Concursului Eurovision 2022 au fost identificate anumite modele de vot incorecte în rezultatele din șase țări.
Eurovision 2022: EBU ia extrem de în serios orice încercare suspectată de a manipula votul
Pentru a respecta instrucțiunile de vot ale concursului, EBU a lucrat cu partenerul său de vot pentru a calcula un rezultat agregat înlocuitor pentru fiecare țară în cauză atât pentru a doua semifinală, cât și pentru marea finală (calculat pe baza rezultatelor altor țări cu istoric de vot similar).
Acest proces a fost recunoscut de Monitorul Independent de Votare.
EBU ia extrem de în serios orice încercare suspectată de a manipula votul la Concursul Eurovision și are dreptul de a elimina astfel de voturi în conformitate cu Instrucțiunile oficiale de vot, indiferent dacă astfel de voturi ar putea influența sau nu rezultatele și/sau rezultatul votului”.
Organizatorul Eurovision 2022 nu precizează despre ce țări este vorba.
Conform unei publicații de profil, cele șase țări ale căror jurii au fost eliminate sunt: Azerbaidjan, Georgia, Muntenegru, Polonia, România, San Marino.
Sursa: Mediafax
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






