EDUCATIE
UBB Cluj nu mai apare în rankingul Shanghai 2023. Rectorul Daniel David: Ne-au lipsit programe de excelență cu adevărat

România nu mai are nicio universitate în Top 1000 în clasamentul internațional Shanghai (ARWU) din anul 2023. UBB Cluj nu se mai regăsește nici ea între primele 1000 de instituții de învățământ universitar din lume.
Rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, Daniel David, spune că instituția de învățămând nu a mai putut compensa singură „erori și indecizii majore în politicile academice naționale”. Asta în condițiile în care, în ultimii trei ani, UBB a fost singura universitate care a reprezentat România în rankingul Shanghai.
Țări vecine și/sau cu istorii similare au cel puțin o universitate în acest ranking, cum ar fi Belgrad/Serbia, Lubliana/Slovenia, Budapesta-Szeged/Ungaria, Zagreb/Croația sau Vilnius/Lituania.
UBB Cluj nu mai apare în rankingul Shanghai 2023. Rectorul Daniel David: Ne-au lipsit programe de excelență cu adevărat
„Am avertizat asupra acestui lucru de mai mulți ani, dar nu s-au luat măsuri la nivel național. Și nu mă bucur că am avut dreptate! Nu este plăcut ce voi spune, dar este adevărat și numai așa putem fi raționali în deciziile care ar trebui luate în viitor!
Structural: Noi am păstrat în țară arhitectura academică stabilită de reforma comunistă din 1948. Spre exemplu, dacă din universitățile tradiționale nu se separa atunci medicina sau dacă am fi corectat această denaturare la timp după Revoluția din 1989, astăzi România avea cel puțin trei universități în acest ranking (pornind de la universitățile istorice din București/Cluj-Napoca/Iași, dar și din alte centre universitare deja cu tradiție).
Asta pentru că domeniul biomedical este cel în care se publică și se citează cel mai mult. Universitățile din Belgrad (Serbia), Lubliana (Slovenia), Zagreb (Croația), Vilnius (Lituania) etc. sunt incluse în rankingul Shanghai pentru că sunt cu adevărat comprehensive (incluzând pe lângă științele universitare clasice și medicina și alte componente complexe de inginerie/tehnologie).
Modele în care universitățile comprehensive nu au și componenta biomedicală, mai există, dar sunt rare în peisajul academic internațional.
Vorbim uneori în programele guvernamentale de concentrări academice, dar când este să unim universități sau universități cu institute găsim mereu contraargumente (cele mai multe puerile la o analiză serioasă), adesea pentru protejarea unor interese locale sau personale. Franța și Ungaria au concentrat resurse academice și astfel au prezențe adecvate în clasament”, a spus Daniel David, rectorul UBB Cluj.
Finanțări fără logică
Daniel David a mai spus că UBB nu a fost susținută absolut deloc specific pentru a se menține în rankingul Shanghai global.
„A fost susținută, la fel ca celelalte universități, doar pentru prezența în unele domenii din acest clasament. Mai mult, toată filosofia finanțării, inclusiv a finanțării competitive, nu a fost niciodată gândită în logica de a susține simultan atât intrarea mai multor universități românești în clasamente (obiectiv corect!), cât și dezvoltarea celor care sunt deja acolo; din păcate, noi am accentuat în țară – prin toate mijloacele de evaluare și finanțare – doar intrarea mai multora.
Ne-au lipsit programe de excelență cu adevărat, după modelul Franței, Germaniei sau Poloniei. Asta a fost o strategie uneori falimentară, deoarece alții din afară au crescut mai repede și mai mult decât noi și astfel țara a rămas nereprezentată în clasamentul Shangahi (ARWU).
Noi la UBB am luat măsuri interne importante. Astfel, am reușit să creștem ceea ce depinde de noi – numărul publicațiilor Web of Science – și am rămas și acum primii în țară între universități după ultima actualizare a Essential Science Indicators (ianuarie 2013 – aprilie/iulie 2023); iar asta în condițiile în care nici jumătate dintre cadrele academice ale UBB au ca rezultat științific specific domeniului lor publicațiile Web of Science (ex. umaniștii publică cărți/capitole).
Premiile Nobel/Fields Medals și Higly Cited Researcher nu depind însă de noi (am avut un reprezentant în Higly Cited Researcher, dar nu și în acest an). Am inițiat dezvoltarea componentei biomedicale, pentru a corecta modelul comunist, dar va dura timp până se vor vedea rezultatele. În principiu, aceste măsuri ne ajută în multe rankinguri majore (spre exemplu în clasamentul QS 2024 UBB are cea mai bună performanță din țară și din istoria sa), dar nu și în rankingul Shanghai (ARWU)”, a mai spus rectorul UBB Cluj.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
O femeie din Suatu a născut singură acasă. Nimeni nu știa că e gravidă. Are nevoie de pătuț și hăinuțe pentru băiețel

O femeie din comuna Suatu a născut singură, acasă, în noaptea de vineri spre sâmbătă.
Proaspăta mămică și copilul sunt bine, doar că au nevoie de câteva lucruri necesare, în condițiile în care familia nu are o situația financiară bună.
O femeie din Suatu a născut singură acasă. Nimeni nu știa că e gravidă.
În cursul nopții trecute în comuna Suatu, din județul Cluj, o tânără femeie a născut acasă, fără a fi pregătită pentru venirea pe lume a bebelușului. Nici familia, nici apropiații nu știau că aceasta era însărcinată. Din păcate, condițiile materiale ale familiei sunt modeste, iar mama nu dispune de cele necesare pentru îngrijirea nou-născutului, un băiețel. O vecină, impresionată de situație, a lansat un apel către comunitate pentru a oferi ajutor.
Astfel, este nevoie urgentă de un pătuț, hăinuțe pentru nou-născuți și alte articole esențiale pentru îngrijirea bebelușului, care este băiețel.
Cei care doresc să ajute pot lua legătura cu bunica copilului la numărul de telefon: 0746 771 399. Aceasta locuiește în comuna Suatu, pe strada Surduc, nr. 7.
Foto: pixabay.com
EVENIMENT
Striptease în fața polițiștilor și trecătorilor la Cluj. Un timișorean care s-a dezbrăcat complet pe stradă a ajuns după gratii

Polițiștii clujeni au avut parte de un episod mai puțin obișnuit, după ce au oprit în trafic o mașină pentru control.
Un bărbat din Timișoara și-a dat jos toate hainele, în plină stradă, și a avut și un comportament obsen.
Striptease în fața polițiștilor clujeni
Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au dispus, vineri, reținerea pentru 24 de ore a unui bărbat de 42 de ani, din județul Timiș. Acesta este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.
Potrivit IPJ Cluj, în data de 3 aprilie, în jurul orei 19:50, polițiștii din cadrul Poliției orașului Huedin – Compartimentul Rutier și Formațiunea de Ordine Publică, au oprit în trafic pentru control un autoturism, în zona intersecției străzilor Vlădeasa și Fildului din orașul Huedin. „În timpul legitimării persoanelor aflate în autovehicul, un bărbat a devenit agitat, iar ulterior s-a dezbrăcat complet în fața forțelor de ordine și a mai multor persoane aflate în zonă, adoptând un comportament obscen și antisocial, fapt ce a provocat indignarea celor prezenți”, arată reprezentanții IPJ Cluj.
Băgat la “răcoare”
Bărbatul are 42 de ani și este din Timișoara, au transmis polițiștii clujeni. În urma celor constatate și a probatoriului administrat, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huedin, polițiștii au dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore.
Cercetările sunt efectuate sub aspectul comiterii infracțiunilor tulburarea ordinii și liniștii publice și ultraj contra bunelor moravuri.

ISU Cluj a transmis, sâmbătă, un mesaj RO-Alert de avertizare către populația din comuna Mintiu Gherlii.
În zonă a fost raportată apariția unui urs.
ALERTĂ la Mintiu Gherlii. Un URS a fost văzut în localitate
Mesajul a fost transmis în jurul orei 11.00. La fața locului s-a deplasat preventiv o ambulanță SMURD, împreună cu un echipaj de jandarmi. Potrivit ISU Cluj, până acum nu au fost înregistrate solicitări din partea oamenilor din zonă.
Populația este sfătuită să se adăpostească dacă vede ursul și să nu încerce să îl hrănească.
Foto: Arhivă
EVENIMENT
Mobilizare. Zeci de persoane participă la căutarea fratelui primarului din Iara, dispărut de 10 zile

Mobilizare la Iara pentru căutarea lui Dani, fratele primarului comunei.
Daniel Popa, Dani cum îi spun apropiații, în vărstă de 51 de ani, a dispărut în data de 27 martie.
Mobilizare. Zeci de persoane participă la căutarea fratelui primarului din Iara
Sâmbătă, 5 aprilie, au reînceput căurările bărbatului dispărut de acasă. Ioan Popa, primarul comunei Iara, a cerut ajutorul tuturor celor care vor să se implice în căutarea fratelui său. Astfel, un anunț în acest sens a fost postat și pe pagina de Facebook a Primăriei. La operațiune participă și polițiști, jandarmi, angajați ai ISU și ai Ocolului Silvic Turda.
Dacă îl vedeți pe Dani, sau aveți informații despre el, sunați la 112. Are 1.86 metri, greutate aproximativă 96 de kilograme și ochi verzi.