Connect with us

ACTUALITATE

UBB Cluj-Napoca, parteneră într-un proiect INTERNAȚIONAL de dezvoltare a capacității inovative și antreprenoriale

Publicat


Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va derula, alături de parteneri din Ungaria, Marea Britanie, Estonia, Bulgaria și Slovacia, reuniți în consorțiul InnoChange, un proiect internațional pentru dezvoltarea capacităților antreprenoriale și de inovare ale mediului academic.

„Proiectul, în valoare de 400.000 de Euro, finanțat prin inițiativa HEI (Higher Education Institutes): Creșterea capacității de inovare pentru învățământul superior (Innovation Capacity Building for Higher Education) a Institutului European pentru Inovare și Tehnologie (EIT), este coordonat de Universitatea Eötvös Loránd (Ungaria) și se va derula până la finalul anului 2021, cu posibilitatea prelungirii cu 18 luni a perioadei de implementare.

Principalele obiective ale proiectului vizează atât creșterea capacităților antreprenoriale și inovative ale mediului academic, precum și întărirea ecosistemelor de inovare din Estul și Centrul Europei. În cadrul proiectului vor fi generate modificări ale programelor existente de învățământ antreprenorial din instituțiile membre, precum și programe comune de studiu, astfel încât rezultatul final să ofere o experiență cât mai complexă în ceea ce privește activitățile de cercetare derulate în universitățile partenere. De asemenea, proiectul va sprijini dezvoltarea unor proiecte de dezvoltare-inovare și va duce la constituirea unei rețele complexe care să susțină comunitățile antreprenoriale ale HEI.

„UBB, cea mai mare comunitate academică din România, a început de mai multă vreme să-și concentreze un ecosistem de inovare atât prin activitățile de cercetare derulate în cadrul Universității, cât și prin serviciile inovative, puse la dispoziția unor actori majori din zona economică/ antreprenorială.

Parteneriatul generat de acest nou proiect, denumit InnoChange: Driving Change and Capacity Building Towards Innovative, Entrepreneurial Universities, reprezintă o evoluție firească după acceptarea în EIT Digital, UBB devenind acum și un actor în politicile publice în domeniu la nivel european, o adevărată universitate globală de tip world-class (QS*****), statut confirmat prin rezultatele recente ale auditului internațional QS STAR, dar și prin acceptarea în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene “world-class/research-intensive”, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Consorțiul InnoChange este strâns legat de EIT Digital și urmărește extinderea acestei rețele pentru susținerea transformării digitale. UBB a fost acceptată, la începutul acestui an, ca membru al European Institute of Innovation & Technology (EIT), fiind prima universitate din România care are acest statut în EIT DIGITAL.

Rectorul UBB spunea atunci că „UBB are cea mai mare facultate de informatică din România și una din cele mai competitive din țară. UBB a început de mai multă vreme să-și concentreze un ecosistem de IT, capitalizând pe avantajele competitive pe care le are, la nivel național și internațional, în:

(1) Inteligența artificială/AI (ex. generând, ca școală, cei mai mulți doctori în AI din România și dezvoltând servicii inovative, inclusiv prin machine learning, pentru actori majori, precum Banca Transilvania, spitale județene etc.),

(2) Big data/data mining/high performance computing (ex. în parteneriat cu Bosch și SAS – pe baza celui mai puternic supercomputer din universitățile românești prin prisma capacității de calcul simultan),

(3) Realitate virtuală (ex. dezvoltând tehnologii dedicate sănătății mintale și primul Centru din țară în parteneriat cu compania americană EON Reality),

(4) Roboterapie (ex. dezvoltând, prin proiecte europene, primii roboți psihoterapeuți autonomi pentru anumite tulburări psihice),

(5) Digitalizare strategică (ex. în parteneriat cu Microsoft) și cybersecurity și

(6) Tehnologie blockchain (ex. demers pregătit în colaborare cu Blockchain Academy din SUA).

Acceptarea UBB în EIT Digital confirmă maturizarea și forța ecosistemului UBB în tehnologia informației (IT) și deschide noi oportunități de colaborare în proiecte internaționale de frontieră în inovarea digitală și în educație (inclusiv doctorat industrial) cu ceilalți parteneri și membri ai EIT, în plus, devenind acum și o voce în politicile publice în domeniu la nivel european.

Toate aceste avantaje competitive vor sta și la baza specializării inteligente pe care UBB a propus-o, împreună cu Primăria, pentru oraș/regiune, și anume InfoBioNano4Health (proiect situat pe prima poziție în analiza scrisorilor de intenție la ADR-NV)”, iar acum adaugă că „acest ecosistem s-a structurat recent în Institutul UBB de Inteligență Artificială, Realitate Virtuală și Robotică, iar acest proiect este primul gata de implementare din multele pe care le pregătim.”

European Institute of Innovation & Technology (https://eit.europa.eu/) este un organism al Uniunii Europene creat în 2008 pentru a sprijini activitatea de inovare a UE. EIT este parte a programului cadru al Uniunii Europene pentru Cercetare și Inovare (Horizon Europe), iar EIT Digital este o componentă a EIT axată pe digitalizare, inovare și sprijinirea antreprenoriatului în vederea întăririi poziției UE în lumea digitală”, se arată în comunicatul UBB.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Cod PORTOCALIU și galben de inundații pe râuri din 15 județe, printre care și Clujul

Publicat

inundatii 3

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis avertizări Cod portocaliu și galben de inundaţii pentru râuri din 15 judeţe, printre care și Clujul, transmite Mediafax.

Conform INHGA, de sâmbătă ora 18.00 până duminică la ora 12.00 va fi Cod portocaliu pe râuri din judeţele Timiş și Caraş Severin.

Totodată, în intervalul vineri ora 14.00 – luni ora 12.00 va fi Cod galben pe râuri din Satu Mare, Sălaj, Bihor, Arad, Hunedoara, Alba, Cluj, Timiş și Caraş Severin, iar în perioada sâmbătă ora 6.00 – luni ora 12.00 pe râuri din Maramureş, Bistriţa Năsăud, Bihor, Cluj, Sălaj, Satu Mare, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Caraş Severin, Timiş, Gorj, Tulcea şi Constanţa.

Bazinele hidrografice afectate sunt: Vişeu, Iza, Tur, Someş, Crasna, Crişul Negru, Crişul Alb, Mureş, Bega, Timiş, Bârzava, Moraviţa, Caraş, Nera, Cerna și râurile din Dobrogea.

Aici, hidrologii anunță scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri, cu posibile depăşiri ale cotelor de apărare.

Citește mai departe

EVENIMENT

Două mașini implicate într-un ACCIDENT la Turda. Două persoane au fost rănite

Publicat

De

accident 2

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp pe strada Iaon Rațiu din Turda. ISU Cluj a intervenit cu o autospecială.

Două mașini au fost implicate în accident, potrivit ISU Cluj.

Două persoane sunt evaluate de către echipajele medicale la locul accidentului.

Revenim cu amănunte.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Se ÎNCHIDE circulația pe strada Uliului din Cluj-Napoca. Se forează pentru expertizare tehnică din cauza apariției unor FISURI

Publicat

Primăria Cluj-Napoca anunță închiderea circulației auto pe strada Uliului, de la intersecția cu strada Donath, luni, 3 aprilie 2023, între orele 9.00-17.00.

Citește și: VIDEO FOTO. Strada Uliului din Cluj-Napoca o ia la vale. Groapă pe strada Alexandru Donici. Locuitorii sunt furioși și speriați

Această măsură este necesară pentru efectuarea unor foraje în vederea întocmirii unei expertize tehnice, ca urmare a apariției unor fisuri ale sistemului rutier carosabil.

Citește mai departe

EVENIMENT

Un jandarm și-a BĂTUT fiul cu bătătorul de șnițele pentru că nu și-a făcut temele. Trimis în judecată de Tribunalul Militar Cluj

Publicat

jandarmi

Un jandarm din Brașov, care are gradul de plutonier major, a fost trimis în judecată de Tribunalul Militar Cluj-Napoca pentru săvârșirea infracțiunii de violență în familie după ce și-a bătut copilul de 9 ani cu bătătorul de șnițele pentru că nu și-a făcut temele.

Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Parchetul Brașov, în 7 decembrie 2022, în timp ce se afla la domiciliul său din Brașov, din Drumul Cernatului nr. 24, constatând că fiul său minor, David, în vârstă de 9 ani, nu și-ar fi făcut temele, jandarmul Beke Emil ”a devenit foarte violent şi a început să-l agreseze pe acesta, întâi cu un caiet și cu palmele, iar apoi, după ce a venit și sora sa la domiciliu, în vârstă de 11 ani, și cu un ciocan de tocat carne sau cu un făcăleț, cu care l-a lovit în zona cotului drept, a spatelui și a șoldurilor”.

Ulterior, jandarmul a continuat să-l lovească pe minor cu palmele și cu pumnii peste cap, iar mai târziu l-a agresat, din nou, cu ciocanul de tocat carne și cu un făcăleț, ”până ce a început să-i curgă sânge din cotul drept”.

”În urma agresiunilor mai sus expuse, minorul a suferit leziuni traumatice pentru a căror vindecare i-au fost necesare 16-18 zile de îngrijiri medicale”, arată procurorii.

Jandarmul a fost audiat la data de 12.12.2022 de către procurorul militar în calitate de suspect, fiindu-i adusă la cunoștință învinuirea, și a fost reținut pentru 24 de ore, după care a fost trimis în fața instanței cu propunere de arestare preventivă.

Magistrații brașoveni au dispus, însă, luarea măsurii preventive a controlului judiciar pentru 60 de zile față de jandarmul agresor, iar dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalul Militar Cluj-Napoca.

Ordin de protecție

Judecătoria Brașov a emis, în 15 decembrie 2022, la propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Brașov, un ordin de protecție în ceea ce-l privește pe tatăl agresor, care a fost obligat să păstreze o distanţă minimă de 100 metri faţă de fiul său, o distanță similară faţă de locuinta bunicii fiului unde acesta va locui pe perioada ordinului de protectie, dar şi fată de școala unde învață copilul.

Măsurile de protecţie sunt valabile timp de 6 luni.

Prima înfățișare în procesul lui Beke Emil are loc vineri, 31 martie, la Tribunalul Militar Cluj-Napoca.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax