Connect with us

EVENIMENT

„U” Cluj vânează a nouă victorie „departe de casă”! Duel istoric la Miercurea Ciuc cu nou-promovata Csikszereda

Publicat


U Cluj

FC Universitatea Cluj merge sâmbătă, 4 octombrie, în Harghita, unde va înfrunta pentru prima dată în istorie pe FK Csikszereda, într-un duel programat de la ora 15:00, pe stadionul din Miercurea Ciuc.

„Studenții” își doresc să obțină a patra victorie în deplasare din acest sezon și să rămână în lupta pentru un loc de play-off, în timp ce gazdele speră să-și prelungească seria de invincibilitate începută în ultimele etape.

„U” Cluj vânează a nouă victorie „departe de casă”

Aflată la doar patru puncte de poziția a șasea, ultima care duce în play-off — ocupată în prezent de Unirea Slobozia — formația clujeană a demonstrat că se simte excelent departe de Cluj. În cele șase deplasări disputate până acum, „U” a adunat 10 puncte din 18 posibile, prin trei victorii (4-1 cu Metaloglobus, 1-0 cu Farul și 1-0 cu Unirea Slobozia) și o remiză (2-2 cu Hermannstadt). Doar două echipe au un bilanț mai bun în deplasare: Dinamo (11 puncte) și Rapid (14 puncte).

De partea cealaltă, nou-promovata FK Csikszereda traversează o perioadă de stabilitate după un început dificil de campionat. Deși nu a bifat nicio victorie în primele zece etape, echipa din Miercurea Ciuc este neînvinsă în ultimele patru runde, reușind egaluri importante cu Oțelul Galați (1-1), FCSB (1-1), Metaloglobus (2-2) și UTA (0-0). Interesant este că patru dintre cele cinci puncte ale ciucanilor au fost obținute pe teren propriu, unde atmosfera este mereu electrizantă.

Pentru „studenți”, partida de la Miercurea Ciuc reprezintă o șansă excelentă de a continua seria pozitivă și de a urca în clasament. O victorie ar însemna nu doar consolidarea statutului de una dintre cele mai redutabile echipe în deplasare, ci și o infuzie de moral înaintea unui final de tur extrem de echilibrat.

Foto: FC Universitatea Cluj




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate