Connect with us

ACTUALITATE

Tribunalul Cluj, filmul CRIMEI lui Bone Ferenc: A SUGRUMAT-O pe Beata Molnar până a murit. Mărturiile fostelor iubite  

Publicat


bone 1

Magistrații Tribunalului Cluj au motivat decizia prin care au aprobat arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Bone Ferenc, acuzat că și-a omorât iubita, pe Molnar Beata, și i-a aruncat cadavrul pe un câmp din județul Bihor.

Astfel, potrivit reconstituirii crimei, în perioada 21-22.05.2022, la o oră nestabilită, dar în intervalul 18,30 – 02,58, deplasându-se cu mașina sa Dacia Logan pe mai multe trasee pe arealul comunelor Gilău, Beliş, Răchiţele, Mărgău, Căpuşu Mare, Dealu Mare, Mănăstireni, Mărişel, Măguri (județul Cluj), la un moment dat, Bone a exercitat agresiuni fizice asupra Beatei Molnar, ”respectiv i-a comprimat căile aeriene superioare, manevre care au condus la decesul victimei prin asfixie mecanică”.

Citește și Ucigașul femeii dispărute din Cluj a fost PRINS. Vezi unde se ascundea

”După săvârşirea faptei, acesta s-a întors în Cluj-Napoca, iar ulterior s-a deplasat către Oradea, a transportat cadavrul victimei în autovehicul iar în intervalul orar 7,57 – 10,41 în data de 22 mai l-a abandonat într-un areal dintre localităţile Corniţel şi Borod, județul Bihor, pe un drum lăturalnic, în spatele unei staţii de carburanţi dezafectată”, se arată în motivare.

Excursie la Vălul Miresei

Anchetatorii au stabilit că luni, în 23 mai, prietena Beatei Molnar a sesizat Secția 4 Poliţie Cluj-Napoca cu privire la faptul că, de sâmbătă, nu mai reuşeşte să ia legătura cu aceasta şi nici cu prietenul ei,  Bone Ferenc.

Cei doi au plecat sâmbătă împreună într-o excursie din Cluj-Napoca spre zona montană din arealul satului Răchiţele din județul Cluj, mai exact la cascada Vălul Miresei, urmând să se întoarcă în Cluj-Napoca în cursul serii.

Prietena Beatei a arătat că ultima dată a discutat la telefon cu aceasta sâmbătă seara, în jurul orei 20,27 şi i-a spus că încă este în excursie, îi va trimite poze când ajunge acasă şi vor vorbi a doua zi dimineaţă.

La ora 00,11, de pe telefonul Beatei Molnar au fost trimise trei fotografii către telefonul prieteni reprezentând peisaje montane şi una cu o cascadă. O altă prietenă apropiată cu Beata a declarat că sâmbătă a vorbit la telefon cu aceasta în jurul orei 10, apoi la ora 22,44 a primit de trei fotografii reprezentând peisaje montane, iar la ora 22,45 a comunicat în sistem chat ocazie cu care a informat-o că sunt în drum spre casă.

După aceste ultime conversaţii, începând cu dimineaţa zilei de duminică cele două prietene nu au mai putut lua legătura cu niciunul dintre cei doi, şi mai mult, duminică seara, una dintre prietene a observat că Beata nu mai fusese activă în aplicaţia Facebook de 20 de ore, iar în cursul zilei de luni nici Molnar Beata nici Bone Ferenc  nu s-au prezentat la locurile de muncă.

Beata și Ferenc erau împreună de 6 luni

De asemenea, cele două prietene au luat legătura cu mama vitregă a victimei, cu psihologul acesteia şi cu alte persoane din anturaj, dar nimeni nu a putut furniza vreo informaţie. Toate aceste aspecte le-au alarmat pe cele două, astfel că au decis să sesizeze autorităţile.

”Cele două au mai precizat că Beata și Ferenc aveau o relaţie de aproximativ 6 luni, dar nu locuiau împreună şi au conturat un comportament agresiv exercitat de inculpat în decursul timpului în relaţiile cu alte partenere”, se mai arată în document.

Analizând propunerea de arestare preventivă, instanța Tribunalului Cluj a constatat că aceasta este întemeiată, impunându-se arestarea preventivă a lui Bone Ferenc.

”Acesta este acuzat că a comis o infracţiune contra vieţii, infracţiune extrem de gravă, cu efect ireversibil, victimă fiind propria prietenă. Gravitatea abstractă a infracţiunii este reflectată de limitele de pedeapsă – închisoarea de la 10 la 20 de ani şi interzicerea exercitării unor drepturi, însă gravitatea concretă a acestei infracţiuni şi periculozitatea deosebită a inculpatului determină şi impun luarea celei mai grave măsuri preventive.

Mărturii cutremurătoare

La dosarul cauzei există patru declaraţii ale fostelor prietene ale inculpatului, luate într-un dosar civil, care au descris comportamentul abuziv fizic, psihic şi emoţional al inculpatului faţă de ele.

Toate patru au fost agresate fizic, două dintre ele au fost sugrumate până când şi-au pierdut cunoştinţa. Una dintre ele menţionează şi faptul că o a cincea fostă prietenă a inculpatului, care este şi mama copilului inculpatului, ar fi fost la rândul ei strânsă cu mâinile de gât, aspect pe care inculpatul i l-a relatat.

Acest lucru demonstrează pe deplin faptul că inculpatul este periculos pentru orice femeie cu care intră într-o relaţie, fostele prietene descriind şi motivele banale pentru care se ajungea la certuri interminabile, care durau toată noaptea”, au precizat judecătorii clujeni.

Împotriva lui Bone existau probe din care rezultă suspiciunea rezonabilă că este autorul infracţiunii de omor, iar de altfel acesta a recunoscut că a strâns-o pe Molnar Beata cu mâinile de gât până când aceasta nu s-a mai mişcat.

”Având în vedere motivele banale pentru care celelalte femei au fost agresate, există mari şanse ca şi în această situaţie chestiunea care a declanşat presupusul impuls ucigaş să fie una de importanţă minoră pentru orice altă persoană.

Bone a fost condamnat pentru violență

Inculpatul a fost condamnat anterior la pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare prin sentinţa penală nr. 292/03.03.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca pentru agresarea uneia dintre fostele prietene, pe care a trântit-o la pământ, sugrumat-o şi izbit-o cu capul de asfalt până când şi-a pierdut cunoştinţa, motivul având legătură cu sistemul de impozitare a PFA-urilor.

Prin urmare, la acest moment există trei femei, două care au dat declaraţie, şi a treia despre care inculpatul i-a spus cuiva că a strâns-o de gât, despre care se poate afirma că au fost agresate de inculpat în aceeaşi modalitate în care victima Molnar Beata a fost ucisă.

În mod cert, o persoană care este bănuită de faptul că a sugrumat patru femei este o persoană care este periculoasă pentru societate în general, dar mai ales pentru potenţialele partenere.

Agresiunile faţă de fostele prietene s-au accentuat pe măsură ce trecea timpul şi avansa relaţia, atât dacă analizăm situaţia unei singure femei, cât şi dacă vom compara agresiunile exercitate faţă de toate în funcţie de ordinea relaţiilor. Totul a culminat cu presupusa ucidere a ultimei partenere”, au mai arătat judecătorii clujeni.

A vrut să își piardă urmele

Măsura arestului preventiv a fost necesară şi pentru înlăturarea riscului de sustragere de la proces, respectiv a riscului de fugă, în condițiile în care, după presupusa ucidere a Beatei Molnar, Bone Ferenc ar fi desfăşurat activităţi menite a i se pierde urmele.

”În primul rând a lăsat telefonul propriu în apartamentul lui, iar pe al victimei l-ar fi închis şi abandonat lângă blocul în care aceasta locuia. Ambele manevre împiedică urmărirea traseului parcurs şi depistarea cu ajutorul metodelor tehnologice a locaţiei în care autorul se află.

În al doilea rând, s-ar fi debarasat de cadavru într-o zonă din alt judeţ, unde existau extrem de puţine posibilităţi ca acesta să fie găsit înainte de a fi devorat de animalele sălbatice.

Doar analiza extrem de minuţioasă a camerelor ce supraveghează traficul rutier şi experienţa profesională a organelor de urmărire penală a făcut posibilă depistarea cadavrului într-un timp util şi apoi găsirea inculpatului în vagonul dezafectat de la periferia municipiului Oradea”, au conchis judecătorii.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate