Connect with us

EVENIMENT

Tișe, despre viitorul Guvern: Niciun fost ministru să nu fie numit acum, să se vină cu fețe noi, cei mai buni specialiști

Publicat


alin tișe

Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, vicepreședinte al PNL, susține că formarea noului Guvern trebuie să se facă în mod contrar a ceea ce se întâmplă acum, când partidele discută despre ministerele care revin fiecăruia și mai puțin la specialiștii pe care îi au pe acele domenii.

Tișe s-a întrebat, miercuri, de ce un anume minister trebuie să meargă la un anumit partid, și de ce nu se procedează invers, iar partidele nu țin cont de specialiștii pe care îi iau, iar aceștia să fie numiți ca miniștri.

”Dacă discutăm despre Dezvoltare Regională, ar trebui să vedem toate partidele ce specialiști au pe acest domeniu, iar acest minister să revină partidului care are cel mai bun specialist.

Dacă aș fi prim-ministru aș avea două condiții: niciunul dintre cei care au fost miniștri să nu fie acum ministru, să nu vedem absolut nicio față de la niciun partid, să vină cu fețe noi, iar oamenii propuși să fie cei mai buni specialiști pe domeniul respectiv”, a spus Tișe.

Acesta a avertizat că, altfel, clasa politică va fi în contradicție cu ceea ce vrea poporul, ce vor oamenii, care au spus, la vot, că nu mai vor aceleași fețe.

Oamenii vor altceva

”Liderii de partide care decid ar trebui să înțeleagă că oamenii vor altceva, să înțeleagă că este loc și pentru alții și că Pământul se învârte și dacă nu sunt aceeași oameni miniștri.

Aceleași partide nereformate se adună din nou la masă pentru a începe reformarea țării, ele nefiind reformate. Un partid nereformat nu are cum să reformeze țara, să genereze politici, prin oameni noi, nu prin oameni care se înghesuie la microfoane să dea interviuri, care te împing pe scări ca să ajungă ei în față, care nu știu cum au ajuns în funcțiile respective”, a subliniat președintele CJ Cluj, care a precizat că nu vrea, prin această poziție exprimată public, să ia locul nimănui din PNL.

Alin Tișe a explicat că dacă un partid are un mare specialist în finanțe îl pune ministru la Finanțe, nu un alt partid să primească acest portofoliu și să numească un nespecialist.

”Trebuie numiți oameni după competențe. Cum să pui pe unul care nu a muncit nici o zi în administrația locală ministru Administrației?”, a precizat Alin Tișe.

 




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate