Connect with us

ACTUALITATE

TETAROM V pus pe butuci de PNL, acuză deputatul PSD Horia Nasra

Publicat


Deputatul PSD Horia Nasra acuză PNL de neonorarea promisiunii făcute în campania electorală în ceea ce privește parcul industrial TETAROM V.

„TETAROM V pus pe butuci de PNL pe motiv că nu sunt bani! Au trecut patru ani de când Dorin Lojigan și Alin Tișe au fost aleși iar TETAROM V a rămas un proiect pe hârtie!

„Promisiunea fluturată în campania electorală, neonorată”

Au trecut patru ani de la preluarea mandatelor de primar al municipiului Câmpia Turzii, în cazul lui Dorin Lojigan și cel de președinte al Consiliului Județean Cluj, în cazul lui Alin Tișe, iar promisiunea fluturată în campania electorală din 2016 cu privire la parcul industrial TETAROM V a rămas, evident, neonorată.

În ultimele zile, Alin Tișe a anunțat că nu mai sunt bani pentru TETAROM IV și V în actualul context, în condițiile în care Ludovic Orban, Klaus Iohannis și alți președinți de consilii județene, anunță MARI INVESTIȚII în obiective de infrastructură și economice, pentru a revigora economia. S-a găsit scuza COVID-19, „nu-s bani” pentru neputința administrativă!

„Nu știu cum Dorin Lojigan mai are curajul să candideze”

Dorin Lojigan și Alin Tișe trebuie să fie bărbați și să-și asume eșecul nerealizării promisiunii din campania electorală din 2016. Au trecut patru ani și proiectul TETAROM V este existent doar în imaginația lor bogată. Aceasta a fost marea lor promisiune pentru Câmpia Turzii și au dezamăgit total. Nu știu cum Dorin Lojigan mai are curajul să candideze pentru un nou mandat de primar când nu și-a respectat cuvântul și promisiunea în privința TETAROM V!

Istoric al promisiunilor cu privire la TETAROM V:

– Încă din anul 2012, președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, promitea clujenilor din Câmpia Turzii și Luna înfiinţarea unui nou parc industrial, Tetarom V, care va avea o suprafaţă de 60 de hectare.

– În anul 2016, Alin Tișe, alături de actualul primar al municipiului Câmpia Turzii, Dorin Lojigan, a promis din nou înființarea parcului industrial TETAROM V.

– Dorin Lojigan, în campania electorală din mai 2016: „Eu cred ca o astfel de investitie care este sustinuta de Alin Tise, care va fi urmatorul presedinte al Consiliului Judetean, va fi una istorica la Câmpii Turzii”

– În ianuarie 2017, Alin Tișe a precizat că obiectivul TETAROM V este în atenția sa și că este o prioritate, însă binențeles promisiunea a rămas nerealizată, probabil domnii Alin Tișe și Dorin Lojigan pregătind proiectul pentru campania electorală din 2020, când iar vor promite și iar nu vor realiza nimic.

„Alin Tişe se face că plouă”

– În şedinţa județeană de la sfârşitul lui iunie 2018, Alin Tişe îl întreabă pe directorul TETAROM care este stadiul proiectului iar cel din urmă îi răspunde că este la nivel de colectare de avize/aprobări pentru demararea studiului de fezabilitate, avertizând şi că “banii fiind alocați din bugetul Consiliului Judeţean Cluj noi nu putem decât să ajutăm colegii din cadrul consiliului județean, deoarece banii necesari nu pot fi dați direct către Tetarom S.A., fiind considerat ajutor de stat, ei sunt aici și de aici trebuie folosiți, iar compartimentul de specialitate din cadrul Consiliului Judeţean Cluj trebuie să realizeze SF-ul”. Practic Alin Tişe se face că plouă şi interpelează fără logică directorul TETAROM, problema fiind în curtea domniei sale.

– Iunie 2019, Alin Tișe anunță: „Există bani în bugetul județului pentru acest an, pentru a putea realiza lucrări până la suma de 5 milioane de euro. Prin acest demers, încercăm să ajungem la obținerea titlului de parc industrial, iar în curând să putem vorbi de un nou parc industrial în zona Luna – Câmpia Turzii”

– În februarie 2020, Dorin Lojigan declara: „Conform strategiei discutate, lucrările vor începe în această primăvară. Trebuie să grăbim proiectul pentru că sunt interese din partea unor investitori”

– În mai 2020, la o emisiune televizată, președintele Consiliului Județean (CJ) Cluj, Alin Tișe, a anunțat că este foarte probabilă amânarea lucrărilor la realizarea parcurilor industriale Tetarom IV de la Feleacu și Tetarom V de la Luna”, se arată în comunicatul deputatului PSD.

CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *



Vezi cele mai interesante video Cluj24.ro


ACTUALITATE

CCR: educația sexuală se va preda obligatoriu cu acceptul părinților

Publicat

Curtea Constituţională a României a respins, sesizarea preşedintelui Klaus Iohannis asupra actului normativ care modifică legea privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

„A respins, ca neîntemeiată, obiecţia de neconstituţionalitate formulată de preşedintele României şi a constatat că este constituţională, în raport cu criticile formulate, Legea pentru modificarea şi completarea Legii 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului”, se arată în minuta deciziei.

Citește mai departe

ACTUALITATE

Tot mai mulți tineri din întreaga lume doresc să studieze la medicina la Cluj-Napoca. Concurență de 3 candidați internaționali pe un loc la UMF “Iuliu Hațieganu”

Publicat

Anul acesta, la Universitatea de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca s-a înregistrat cea mai mare concurență din ultimii 6 ani pentru locurile destinate studenților internaționali. 1759 de candidați din 90 de țări s-au înscris pentru cele 600 de locuri oferite de universitate pentru programele de studiu în limbile franceză și engleză. UMF “Iuliu Hațieganu” este universitatea cu cel mai mare număr de studenți străini din România, 43% dintre studenți provin din țări precum Franța, Germania, Elveția, Italia, Grecia sau Maroc.

Evaluarea candidaţilor în vederea admiterii s-a desfășurat printr-un concurs de evaluare a performanţelor profesionale și a realizărilor personale, în conformitate cu datele conținute în dosarul personal de aplicație. La nivelul fiecărei facultăţi, comisia de admitere a evaluat candidații pe baza unor criterii de selecţie generale, la nivel de universitate şi specifice, pentru fiecare facultate în parte.

Au putut aplica cetăţenii statelor membre ale UE, ale SEE, ai Confederaţiei Elveţiene sau ai statelor terţe, care au absolvit un liceu acreditat în ţara de origine, a cărui diplomă să permită accesul la studii universitare în ţara respectivă şi să fie recunoscută de Ministerul Educaţiei și Cercetării din România. Competenţa lingvistică a candidaţilor a trebuit dovedită în mod obligatoriu prin existenţa unui certificat de competenţă lingvistică recunoscut internaţional.

,,Ceea ce îi atrage pe studenții străini la UMF “Iuliu Hațieganu” este calitatea actului educațional, orientat cu precădere către activitățile practice și învățământ la patul bolnavului, cu metode moderne precum „Problem-based learning” sau simularea medicală și având o curriculă dintre cele mai atractive. Pentru a corespunde cerințelor europene ale învățământului medical, universitatea noastră a investit constant în infrastructură și în pregătirea cadrelor didactice, prin cursuri de limbi străine susținute de experți internaționali”, a declarat prof. univ. dr. Anca Dana Buzoianu, rectorul Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca.

UMF Cluj-Napoca este acreditată internațional pentru calitatea educației

Facultatea de Medicină din cadrul UMF “Iuliu Hațieganu” din Cluj-Napoca este singura instituție de învățământ medical din România care a primit acreditarea internațională pentru calitatea educației, în urma evaluării externe realizate de AMSE (Asociația Școlilor de Medicină Europene) și ASIIN (Agenția pentru Acreditarea Programelor de Studiu în Inginerie, Matematică și Științe Naturale), realizată după standardele WFME (World Federation of Medical Education). Suntem convinși că această acreditare internațională a calității educației, pe lângă diploma de calitate „Label CIDMEF” primită de la Conferința Internațională a Decanilor Facultăților de Medicină Francofone în anul 2013, au contribuit în mare măsură la numărul mare de aplicații ale studenților străini din acest an.

Studenți din Franța, Maroc, Iralia sau Elveția la UMF

În anul universitar 2020-2021, la UMF “Iuliu Hațieganu” vor studia 2.811 studenți străini:

  • Facultatea de Medicină: 1.964 de studenți internaționali;
  • Facultatea de Medicina Dentară: 553 de studenți internaționali;
  • Facultatea de Farmacie: 294 de studenți internaționali;
  • Cei mai mulți studenți internaționali provin din Franța, Germania, Maroc, Israel, Tunisia, Italia, Grecia și Elveția.

În primul semestru din noul an universitar, date fiind condițiile epidemiologice, studenții din anii I și II vor studia online, iar cei din anii III, IV, V și VI vor trebui să fie prezenți la Cluj-Napoca pentru a putea participa la activitățile practice, ce se vor desfășura în sistem hibrid și modular. Stagiile clinice la disciplinele de specialitate vor avea loc, în parte, la patul pacientului, cu respectarea condițiilor de distanțare, în vederea asimilării abilităților practice obligatorii pentru profesia medicală.

Pentru studenții care, din motive de sănătate sau personale, nu pot participa la activitățile onsite (mai ales studenții internaționali care au restricții de călătorie), activitățile didactice se vor desfășura numai online, cu recuperarea modulelor de activitate practică în cursul semestrului al doilea sau în cadrul practicii de vară, după o metodologie care le va fi comunicată ulterior.

,,Sperăm ca și acest an universitar să fie unul de succes, chiar în condițiile deosebite impuse de contextul epidemiologic, iar orașul nostru să devină o a doua casă pentru numeroșii studenți internaționali, pe care îi așteptăm cu drag”, a transmis rectorul universității.

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

Specialiștii din cadrul UBB au realizat evaluarea guvernării electronice în România

Publicat

Specialiștii Facultății de Științe Politice, Administrative și ale Comunicării din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) au realizat recent o evaluare a implementării și eficienței guvernării electronice în România.

Prezentată ca o transformare a modului în care instituțiile publice interacționează cu cetățenii și mediul de afaceri, cu modificarea fundamentală a proceselor interne ale administrației locale și centrale, respectiv a modului de raportare la contribuabili, companii, ONG-uri sau alte instituții publice, guvernarea electronică a început să fie implementată în România, prin proiecte punctuale în acest domeniu, în urmă cel puțin 20 de ani, însă rezultatele, în special la nivel central, sunt destul de firave.

„Pentru a măsura progresele în implementarea guvernării electronice la nivel local, am creat un index de evaluare a serviciilor online (în principal servicii front-office) oferite cetățenilor și companiilor. Cu instrumentul nou creat am evaluat paginile de web oficiale ale orașelor și municipiilor din România. Indexul are 47 de indicatori, împărțiți în cinci categorii, fiecare cu o anumită pondere în nota finală: Ergonomie (15%), Conținut (25%), Servicii online (25%), Participare și implicarea cetățenilor (20%), Securitatea și protecția datelor personale (15%). Punctajul maxim care putea fi obținut este de 100.

Scorurile prezentate trebuie înțelese doar ca o fotografie de moment, care poate fi influențată de factori trecători (de pildă, o serie de orașe sunt în proces de actualizare a site-urilor, ceea ce face ca, în momentul evaluării, o parte din servicii să nu fie disponibile). De asemenea, au fost punctate doar serviciile funcționale în momentul vizitării de către evaluatori a site-ului”, explică lect. univ. dr. Nicu Urs, prodecanul FSPAC, coordonatorul proiectului de evaluare a guvernării electronice.

Se dorește dezvoltarea serviciilor online în unele zone

Conform autorilor studiului, presiunea pentru dezvoltarea serviciilor online este evidentă, mai ales în orașe, în care populația educată folosește în mod uzual serviciile de internet pentru cumpărături sau operațiuni bancare. Întrucât evoluția indicatorilor și a proiectelor de guvernare electronică e una constantă, evaluarea va fi reluată o dată la 2 ani, pentru a oferi date concrete și consistente cu privire la evoluția guvernării electronice la nivel local în România.

Proiectul specialiștilor FSPAC se încadrează în strategia mai amplă de tip world-class a Universității Babeș-Bolyai de asumare a unui rol activ în comunitate, prin generare și transfer de cunoaștere, prin studii și analize comprehensive care pot genera soluții pentru îmbunătățirea serviciilor la nivelul comunității.

Datele proiectului pot fi consultate AICI.

 

Citește mai departe

ACTUALITATE

De ce ai investi în bursă? Ce înseamnă că România a devenit piață emergentă

Publicat

Faptul că România a fost promovată la rangul de piață emergentă secundară este o dovadă a faptului că investitorii internaționali consideră că Bursa de Valori București (BVB) are vizibilitate, deține foarte mult capital și, în plus, există multe oportunități de investire. 

Conform datelor BVB, cine a investit în piața de capital în ultimii 10 ani și-a dublat banii. Pentru a oferi un context, investițiile imobiliare au adus un profit de doar 40-50%.

„Fonduri mult mai mari decât cele de până acum şi care gestionează sute de miliarde de euro vor putea să investească în România în următorii ani pentru că până acum aceşti administratori de fonduri erau restricţionaţi, prin prospect, să investească în pieţele de frontieră”, a explicat preşedintele Consiliului de Administraţie al BVB, Lucian Anghel.

Una dintre șansele pe care românii le au deodată cu intrarea în piața emergentă ar putea fi investirea în companiile de stat. Chiar dacă procentul din companie listat la BVB va fi mic, acesta reprezintă o oportunitate pentru români.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate
Publicitate
Publicitate