ECONOMIE
Termenul de plată pentru a beneficia de amnistia fiscală, prelungit. Anunțul ministrului de Finanțe
Peste 120.000 de contribuabili și-au prezentat deja intenția de a beneficia de amnistia fiscală, anunță ministrul de Finanțe, Marcel Boloș, care a decis prelungirea termenului de plată. Termenul inițial era 25 noiembrie.
Acesta a mai precizat că va propune permanentizarea acordării bonificației de 3% pentru contribuabilii care și-au achitat la timp taxele și impozitele.
Termenul de plată pentru a beneficia de amnistia fiscală, prelungit. Anunțul ministrului de Finanțe
„Pentru a veni în sprijinul contribuabililor care vor să-și clarifice situația fiscală, am decis prelungirea termenului pentru aplicarea amnistiei fiscale până la data de 20 decembrie 2024”, a declarat Marcel Boloș, potrivit Mediafax.
Termenul limită pentru depunerea notificărilor prin care se transmite intenția de a beneficia de amnistie rămâne 25 noiembrie, dar se prelungește termenul pentru emiterea certificatelor de atestare fiscală și plată până la 20 decembrie, conform precizărilor ministrului de Finanțe.
Decizie a fost luată pentru că amnistia fiscală din 2024 a fost diferită față de cele de până acum.
“Fiind mai aproape de contribuabili și mult mai ușor de accesat, a atras peste 120.000 de contribuabili care și-au prezentat intenția să beneficieze”, a explicat Marcel Boloș.
De amnistia fiscală beneficiază atât persoanele fizice cât și cele juridice.
Peroanele fizice care accesează această amnistia fiscală beneficiază de anularea dobânzilor și penalităților, dar și de anularea unui procent de 50% din obligațiile bugetare principale restante la data de 31 august 2024 inclusiv, dacă acestea sunt mai mici de 5.000 de lei.
Cei care au datorii mai mari de 5.000 de lei vor beneficia de o reducere 25% a acestora.
Cerere simplificată
Informarea contribuabililor cu privire la măsurile fiscale adoptate, prin intermediul Poștei Romane și a SPV, a determinat contribuabilii să fie interesați să-și achite obligațiile fiscale, mai spune ministrul de Finanțe.
Totodată, formularele care s-au depus de către contribuabili, notificarea și cererea de anulare au fost simplificate, astfel încat pentru contribuabili accesarea acestor măsuri fiscale să fie o formalitate prin care să își manifeste intenția de a beneficia de aceste anulări de obligații, iar pe de altă parte, să aibă timpul necesar pentru a-și asigura lichiditățile financiare pentru achitarea obligațiilor bugetare, a adăugat Boloș.
Acesta a mai spus că Ministerul Finanţelor va propune permanentizarea acordării bonificației de 3% pentru contribuabilii care și-au achitat la timp taxele și impozitele.
Foto: pixabay.com
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






