Connect with us

ACTUALITATE

Taximetriștii clujeni se vor lupta în Tribunal cu Emil Boc. Are o atitudine de tip comunist, vrea să ne fie teamă

Publicat


Taximetriștii clujeni au anunțat că vor continua să folosească toate benzile dedicate transportului în comun din oraș, după cum spune și legea, și că nu se lasă intimidați de primarul Emil Boc, care manifestă o atitudine de tip comunist.

”Am fost șocați de intervenția de astăzi a primarului Emil Boc, invitat la radio, care ne spunea că vor continua abuzurile Poliției Locale. Cel mai mult ne-a mirat lipsa lui de coerență, bâlbâiala, în contextul în care a fost și premier al României și este și cadru didactic universitar”, a declarat Daniel Mitrea, președintele Asociației Taxi Transilvania, pentru Cluj24.

Taximetriștii clujeni amendați de Poliția Locală pentru că au utilizat benzile dedicate transportului în comun au câștigat toate procesele din instanță și se vor îndrepta împotriva primarului Emil Boc dacă abuzurile continuă.

Daniel Mitrea consideră că Emil Boc sfidează normalul și prin anunțul făcut în legătură cu un studiu care ar fi derulat de către Primărie cu privire la utilizarea acestor benzi dedicate, permisă momentan doar în cartierul Gheorgheni, și doar cu client în mașină. Acel experiment se desfășoară încă din anul 2019 și ar fi de bun-simț să nu se mai afirme că încă nu se știu concluziile.

În conformitate cu prevederile articolului 20 pct. 5 din Legea 38/2003, ”Taxiurile pot circula în localităţi pe pistele special amenajate pentru mijloacele de transport auto în comun, fără a perturba circulaţia acestora”.




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate