EVENIMENT
Tavanul Clinicii de Maxilo-faciale, DETERIORAT de ploaie. Garaje și subsoluri INUNDATE în Cluj-Napoca, Florești și Baciu
În urma ploii torențiale de vineri, tavanul Clinicii de Maxilo-faciale a fost deteriorat. Mai multe garaje și subsoluri din Cluj-Napoca, Florești și Baciu au fost inundate. Canalele n-au mai făcut față cantității mari de apă căzută într-un timp scurt și au dat pe dinafară. Pompierii clujeni au intervenit cu mai multe motopompe.
„Au fost înregistrate solicitări pentru scoaterea apei din garaje în localitatea Florești și Baciu. Din primele informații nu este vorba despre situații de amploare, în fiecare locație intervine un echipaj cu o autospecială. Au mai fost înregistrate solicitări pentru scoaterea apei din subsoluri situate pe străzile Tăuțiului, Porii, Florilor, Cetății și Poligonului din localitatea Florești. La fața locului acționează echipaje cu autospeciale de intervenție pentru evacuarea apei.
Tavanul Clinicii de Maxilo-faciale, DETERIORAT de ploaie. Garaje și subsoluri INUNDATE în Cluj-Napoca, Florești și Baciu
Am primit solicitări pentru scoaterea apei din subsoluri situate pe străzile str. Eugen Ionesco, str Valea Chintăului și Meteor din municipiul Cluj-Napoca. La fața locului s-au trimis echipaje cu autospeciale de intervenție.
De asemenea, a fost primită o solicitare privind înfiltrarea apei și deteriorarea a 4 mp de tavan fals de la ultimul nivel al Clinicii de Maxilo-faciale de pe strada Moților, Cluj-Napoca. La fața locului a ajuns un echipaj cu o autospecială de intervenție. Un singur pacient a fost mutat din zona afectată, nu sunt persoane care să solicite consult medical în urma acestui eveniment”, a transmis ISU Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






