EVENIMENT
Tânăr de 20 de ani, MORT în pădurea Florești. A căzut dintr-o CĂRUȚĂ
Un tânăr de 20 de ani a murit, duminică, în pădurea Florești. Condițiile în care acesta și-a pierdut viața sunt încă neclare. Se pare că acesta ar fi căzut dintr-o căruță.
Edmond Kreibik, un clujean aflat în zonă, a postat pe Facebook experiența traumatizantă pe care a trăit-o:
„O poveste uluitoare mi s-a derulat și încă o face, în Floreștiul clujean. Am ieșit la cioplit cu un prieten. Făcusem plimbarea matinală cu Oscar și aveam chef de cioplit. Ajungem într-un loc fain, în pădure. Începe toamna, începe să fie fain în pădurile de foioase. Mă rog…
Ne concentram la lemnele noastre, Alex făcea o lingura și eu un polonic de cireș.
Trece o căruță de lemne, cu antemergător. După vreo oră, habar nu am, foșnetul pădurii e întrerupt de un zăngănit și țipete. În peisaj apare o căruță clar scăpată din control, care gonea la vale. Pe lemnele aranjate în căruță, e un tip care cade și rămâne lat, acolo. Căruța se răstoarnă, calul face o tumbă și se ridică.
Din spate, în fugă, apare un tip care începe să urle câbd se află în dreptul celui căzut. Și iese din pădure. Noi suntem buimaci. Sun la 112, în timp ce mergeam spre atelaj și victimă. Pădurea ecrana semnalul, se tot întrerupea. Găsesc o zona cu semnal aparent bun. Explic ce am văzut, merge sacadat. În fine, ni se face legătura cu poliția, explic iar. Apoi mi se zice că mă va suna de pe ambulanță.
Mă sună ambulanța. Noi ne pornisem spre liziera pădurii, deoarece și cu politia ne-am înțeles greu din cauza semnalului. Ajuns la semnal bun, discutam. Ideea e că ar fi trebuit să trimit locația mea, coordonatele. Eu știu doar share location, pe WhatsApp. Îmi zice că nu poate primi locația în maniera asta că nu are pe telefonul de serviciu WhatsApp. Îmi dă numărul personal, ii trimite Alex locația. La lizieră, dam de celălalt, care fugise, vorbea la telefon.
Până acum a venit Poliția și Ambulața și o grămadă de aparținători. E nasol și ar trebui să dea de gândit. Omul nu mai e printre noi, plecat la 20 ani”, a scris pe Facebook clujeanul.
„Au fost dislocate doar echipaje SMURD acolo, care au găsit un tânăr în vârstă de aproximativ 20 de ani cu leziuni incompatibile cu viața”, a comunicat ISU Cluj.
„În această după-amiază, în jurul orei 14.20, polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Florești au fost sesizați despre accidentarea unui bărbat, care se deplasa cu un atelaj hipo, într-o zonă împădurită din localitatea Florești.
Din primele verificări efectuate la locul evenimentului rezultă că tânărul, în vârstă de 23 de ani, din comuna Florești s-ar fi accidentat după ce ar fi căzut din atelajul hipo, echipajul medical declarând decesul acestuia.
În cauză sunt continuate cercetările, sub aspectul infracțiunii de ucidere din culpă, urmând a fi stabilite împrejurările în care a avut loc incidentul”, a transmis IPJ Cluj.
Foto: Arhivă
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






