ACTUALITATE
TÂLHARI la drumul mare. Bărbat arestat la Cluj după ce a furat, prin violență, un lanț de aur. A fost ajutat de 2 minori
Magistrații Judecătoriei Cluj-Napoca au dispus măsura arestării preventive, pentru o perioadă de 30 de zile, față de un bărbat în vârstă de 35 de ani și măsura controlului judiciar, pentru o perioadă de 60 de zile, față de doi minori cu vârste de 14, respectiv 16 ani, în urma investigațiilor efectuate de polițiști, în cadrul unui dosar penal ce vizează infracțiunea de tâlhărie.
La data de 3 mai a.c., în jurul orei 03.00, în timp ce se afla în fața unui local de alimentație publică, situat pe strada Memorandumului din Cluj-Napoca, bărbatul de 35 de ani ar fi abordat un tânăr de 21 de ani, context în care, cu sprijinul celor 2 minori, i-ar fi sustras un lanț de aur de la gât, prin întrebuințarea de violențe, respectiv, l-ar fi bruscat și îmbrâncit, cauzând un prejudiciu în valoare de 1.000 de euro.
În cadrul activităților investigativ-operative, polițiștii Biroului de Investigații Criminale, Serviciului Criminalistic și cei ai Secției 6 Poliție Rurală Florești, cu sprijinul luptătorilor pentru Acțiuni Speciale Cluj au pus în executare 3 mandate de aducere și 2 de percheziție domiciliară, în urma cărora cei 3 bănuiți au fost reținuți pentru 24 de ore.
Ulterior, aceștia au fost prezentați magistraților Judecătoriei Cluj-Napoca, în vederea dispunerii măsurilor preventive menționate mai sus.
Cercetările sunt continuate de polițiști sub aspectul infracțiunii de tâlhărie.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






