Primarul Emil Boc a declarat, vineri, că este necesar pentru cetățeni ca Guvernul să anunțe din timp, pentru predictibilitate, condiționarea deschiderii festivalurilor de efectuarea vaccinului. Astfel...
Programele de vaccinare împotriva Covid-19 din Uniunea Europeană încep să ofere semne de îmbunătăţire, ridicând speranţele conform cărora continentul va putea să controleze criza sanitară şi...
Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare a declarat miercuri că vaccinul produs de Johnson & Johnson va ajunge în centrele de vaccinare săptămâna viitoare. Medicul...
Subprefectul Clujului, Irina Munteanu, a anunțat astăzi, că în doar câteva zile clujenii se vor putea vaccina din propria mașină. Locul unde se va putea face...
Cele 20 de centre mobile de vaccinare aflate în coordonarea Direcției medicale a MApN, acționează începând de miercuri, 21 aprilie, în spijinul autorităților locale, în localități...
Cetățenii moldoveni s-ar putea vaccina în centrele românești chiar dacă nu au domiciliul în România. Anunțul a fost făcut de premierul Florin Cîțu la finalul întâlnirii...
Numărul persoanelor vaccinate împotriva Covid-19 în 24 de ore a fost, în județul Cluj, de 3.299. Astfel, potrivit ultimei raportări, au fost vaccinate 330 de persoane...
Insulele Maldive oferă posibilitatea administrării vaccinurilor anti-COVID-19 turiştilor, cu scopul de a promova acest sector de care depinde atât de mult economia lor, relatează EFE. „Turismul...
Autorităţile italiene iau în considerare producerea locală a vaccinurilor anti-coronavirus pe bază de ARN mesager. Roma a discutat până acum cu firma americană de biotehnologie Moderna,...
Secretarul de stat la Ministerul Sănătății Andrei Baciu susține că vaccinarea în centrele mobile ar putea începe până la finalul lunii aprilie. În paralel, autoritățile organizează...
139.200 doze de vaccin Vaxzevria (AstraZeneca) vor ajunge mâine, 18 aprilie a.c., la Institutul Național de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare,...
200.423 de clujeni s-au vaccinat pentru imunizare la COVID19 la nivelul județului Cluj, anunță Prefectura. În ultimele 24 de ore, s-au vaccinat în etapa a treia...
Românii sau cetățenii străini cu drept de ședere în România care au început procesul de imunizare în alt stat și se află pe teritoriul țării noastre...
Clujenii care doresc să se imunizeze cu serul de la AstraZeneca se pot prezenta deja la centrele de vaccinare, doar cu buletinul, fără a se mai...
Comisia Europeană a decis să nu reînnoiască contractele pentru vaccinurile COVID-19 de anul viitor cu companii precum AstraZeneca și Johnson & Johnson (J&J), a informat miercuri...
Un număr de 18.630 de persoane (0,81%) au avut un test pozitiv de infecţie cu virusul SARS-CoV-2 în perioada 27 decembrie 2020 – 11 aprilie 2021,...
Preşedintele Comitetului naţional de coordonare a activităţilor privind vaccinarea împotriva SARS-CoV-2, Valeriu Gheorghiţă, a declarat, marţi, că administrarea rapelului persoanelor imunizate cu AstraZeneca a început din...
La mai bine de un an de la închiderea granițelor și după trei valuri pandemice agresive, Israelul a atins imunitatea de turmă în urma vaccinării masive...
Coordonatorul campaniei naționale de vaccinare împotriva Covid-19, a anunțat că va demara campania de vaccinare a persoanelor din penitenciare. Potrivit medicului Valeriu Gheorghiță, vor fi folosite...
Din data de 12 aprilie, 12 noi centre noi de vaccinare, cu câte un flux fiecare, vor fi deschise în județul Cluj. Noile fluxuri sunt pentru...