Cu un diagnostic – în sfârșit, stabilit, de medici de renume din Ungaria și Germania – după luni de deznădejde, cunoscutul și îndrăgitul artist clujean Nelu...
Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp în localitatea clujeană Izvorul Crișului. Două autotrenuri s-au ciocnit, iar unul s-a răsturnat în...
Cântărețul de muzică populară, dar și ușoară, Aurel Tămaș, născut în comuna clujeană Borșa în 16 aprilie 1961 împlinește, miercuri, 64 de ani. A studiat muzica...
ISU Cluj a transmis, miercuri, un mesaj RO-Alert, menit să avertizeze populația din localitatea Viișoara despre prezența unui urs. Preventiv, la fața locului se vor deplasa...
Ana Silvestru, pianistă româncă stabilită la Zürich, renumită pentru interpretările și tehnica impecabile, care i-au adus recunoaștereîn lumea bună a muzicii clasice și pe scenele internaționale, va susține...
Compania Delgaz Grid anunță că anul trecut a înregistrat investiții record, de circa 64 milioane de lei, în rețelele de gaz din județul Cluj. Rețeaua a...
Un accident rutier a avut loc marți pe strada George Barițiu din Cluj-Napoca, iar din primele cercetări efectuate la fața locului de polițiști a reieșit faptul...
În Sfânta și Marea zi de Marți din Săptămâna Patimilor, 15 aprilie 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și...
Sociologul clujean Mircea Comșa de la Universitatea ”Babeș-Bolyai” (UBB) a făcut o primă analiză pe tema dinamicii intențiilor de vot la alegerile prezidențiale, cu mai bine...
Școala de Agenți de Poliție din Cluj este singura care are un procent pozitiv în ceea ce privește ocuparea numărului de locuri scoase la concurs. Asta...
Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin marți seara la un accident rutier petrecut pe raza comunei Sâncraiu, soldat cu o mașină răsturnată. Din primele date, în...
Primarul Emil Boc a anunțat, marți, că 4326 de clujeni primesc înainte de sărbătorile pascale 225 de lei pe card prin Programul anual Alimente, precizând că,...
Nu e sărbătoare de Paști fără ouă roșii și carne de miel pe masă. Iar carnea de miel, care e mai scumpă decât anul trecut, se...
Primarul Clujului, Emil Boc, spune că administrația pregătește o “mutație” importantă în traficul din oraș. Practic, anul viitor, Primăria vrea să implementeze o linie dedicată pentru...
Emil Boc a declarat marți că mai este nevoie de un aviz pentru a începe lucrările la pasajul din Florești, parte din construcția primului tronson al...
Casa de Pensii Cluj va fi închisă joi, 17 aprilie, anunță conducerea instituției. Pensionarii sau clujenii care au probleme de rezolvat sunt rugați să nu meargă...
Angajații Companiei de Apă „Someș” au intervenit pentru curățarea unei pompe de canalizare înfundată. Aceștia spun că pompa s-a înfundat din cauza faptului că sunt oameni...
O masă de aer încărcată cu particule de praf saharian va traversa din nou România, anunță meteorologii. Praful saharian este un amestec de particule minerale foarte...
Facultatea de Construcții a Universității Tehnice Cluj-Napoca (UTCN) a organizat, luni, etapa locală a competiției “Spaghetti Bridge Building” eveniment în cadrul căruia au fost testate șase...
Consumul redus de alcool poate crește riscul de cancer și boli cardiovasculare, potrivit unui nou studiu. Cercetarea, realizată de Behavioural Insights Team, la solicitarea organizației caritabile...