Familia merită tot timpul tău liber, iar sărbătorile pascale sunt prilejul perfect să le arăți celor dragi cât de mult îi prețuiești. Fie că alegi să...
Șoferii care nu semnalizează la timp sau deloc schimbarea direcției riscă amenzi mai mari din 2025. Aceștia pot provoca accidente grave. Pentru că omit să semnalizeze,...
Miercuri, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a făcut public în cadrul unei conferințe de presă faptul că Eco tichetul din Programul Rabla 2025 va avea valoarea de...
Furtuna declanșată de administrația de la Casa Albă în comerțul mondial, a afectat marile burse ale lumii, inclusiv cele americane, și a ridicat nivelul aversiunii față...
Ministrul Educației, Daniel David, inspectorul Școlar General Cluj, Marinela Marc, precum și reprezentanți ai Mitropoliei și invitați din Republica Moldova vor participa la Simpozionul Internațional „Esențe...
Primăria Cluj oferă locuințe sociale pentru vârstnicii din Pata Rât prin programul INFIELD, finanțat exclusiv de la bugetul local. „În ședința Consiliului Local din 7 aprilie...
Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a anunțat miercuri că se desparte de partid. „Inevitabilul s-a produs, mă despart definitiv de AUR”, a...
Lucrările la Tronsonul Cluj-Florești din Centura Metropolitană vor debuta săptămâna viitoare cu pasajul suprateran pentru conectarea la Spitalul Regional. „Săptămâna viitoare vor începe lucrările pentru pasajul...
Polițiștii clujeni au efectuat mai multe percheziții domiciliare, miercuri, într-un dosar de delapidare, fals și uz de fals, precum și conducerea unui vehicul fără permis. „În...
După cutremurul de miercuri din USR, lucrurile nu sunt tranșate la Cluj în privința susținerii unui candidat la președinție. USR a luat azi decizia de a-i...
Casa Județeană de Asigurări de Sănătate (CJAS) Cluj a fost sancționată cu avertisment Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării (CNCD), pe motiv de discriminare a avocatelor care...
Echipele de fotbal ”U” Cluj și CFR 1907 au fost amendate, miercuri, de Liga Profesionistă de Fotbal pentru incidentele de la derby-ul câștigat de șepcile roșii...
Profesorul Dan Vodnar, președintele Senatului Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, a fost inclus într-un clasament internațional care recunoaște cercetătorii cu performanțe științifice...
În perioada 24–27 aprilie 2025, la Asics Arena din Sofia, Bulgaria, va avea loc Campionatul Mondial de Calisthenics. Acest eveniment de prestigiu reunește cei mai buni...
Cei peste 25.000 de vizitatori care au intrat în Universul lui Salvador Dali reprezintă un bun motiv pentru prelungirea expoziției până în data de 18 mai,...
Pictorul clujean Ioan Sbârciu împlinește, miercuri, 77 de ani, fiind unul dintre cei mai cunoscuți artiști plastici contemporani. Născut în 1948 la Feldru, în județul Bistriţa...
Persoanele care au deja un permis de conducere auto nu vor mai da proba teoretică, în anumite condiții, la examenul de obținere a unui permis dintr-o...
ANM a emis prognoza pentru intervalul în care intră sărbătorile de Florii și de Paște. Prognoza care este valabilă până în 20 aprilie, anunță o schimbare...
Omul de afaceri Dorin Bob, dezvoltator imobiliar, fondatorul Studium Green, a lansat noi atacuri la adresa administrației locale, spunând că prețurile mari de pe piața imobiliară...
Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, anunță, marți, că la sfârșitul săptămânii va fi semnat contractul pentru ultimul lot al Autostrăzii Transilvania. Sorin Grindeanu a postat pe TikTok...