Istoricul Adrian Marino s-a născut la 5 septembrie 1921, la Iaşi, într-o familie de origine macedo-română. A urmat Facultatea de Litere din Iaşi (1941-1943), continuându-şi studiile...
Simona Halep a fost învinsă de Elina Svitolina în optimile US Open 2021. Jucătoarea noastră ratează întoarcerea în top 10 WTA. Ea a fost învinsă cu...
Absolvenţii de liceu şi cei de facultate se pot înscrie începând de luni, 6 septembrie 2021, pe unul dintre locurile puse la dispoziţia lor de Universitatea...
„Dacă moţiunea alianţei USR-AUR va ajunge la vot în plen, social-democraţii o vor vota, dar numai în contextul în care există perspectiva unor alegeri anticipate, a...
Prefectura Cluj a transmis, duminică, un comunicat de presă referitor la situația epidemiologică din județul Cluj. Potrivit sursei citate, aceasta se prezintă astfel: Rata incidenței pe...
Cluj24 prezintă fragmente din Clujul de altădată, surprinse de ziariștii din perioada interbelică și culese din gazetele vremii de Felix Ostrovschi de la Biblioteca Centrală Universitară...
Premierul Florin Cîţu a anunţat duminică faptul că intenţionează să convoace toate partidele la o discuţie pe tema independenţei energetice a României. „Am văzut în acest...
Lumea sportului românesc e în doliu. A murit Ivan Patzaichin (71 de ani), unul dintre cei mai mari campioni pe care i-a avut România. Sportivul era...
Medicul Simin Aysel Florescu, managerul Spitalului Clinic de Boli Infecțioase și Tropicale „Victor Babeș” din București, spune că secțiile de terapie intensivă Covid din București sunt...
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca a obținut distincția ATN Corporate Award în cadrul evenimentului Air Transport Awards 2021, care a avut loc vineri la Atena. David...
Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Parlamentului, convocată online pentru moţiunea de cenzură depusă de USR PLUS şi AUR, a fost suspendată, vineri, din lipsa cvorumului. Birourile...
Premierul Florin Cîţu este o persoană care a avut ‘grave probleme’ cu legea în trecut şi care ‘abuzează de ea în prezent’, se arată în textul...
Un grav accident de circulaţie a avut loc vineri seară, în localitatea clujeană Tureni. Un bărbat a murit. Încercări de resuscitare Accident rutier grav în...
UPDATE: „Din nefericire, a fost declarat decesul conducătorului auto de 36 de ani, din Tureni”, informează IPJ Cluj. Accident rutier grav în zona localității Tureni....
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna a precizat vineri că, în cadrul negocierilor din coaliţia de guvernare, fiecare formaţiune şi-a menţinut punctul de vedere, fără a se...
Guvernul italian se pregăteşte să înceapă administrarea unui al treilea vaccin împotriva COVID-19, în cursul acestei luni, pentru persoanele vulnerabile, cu sistem imunitar fragil, a anunţat...
Puţini ştiu, probabil, că Octavian Goga avea o soră, Claudia Maria, care scria şi ea versuri. “Ţi-am frânt visul tău în două/ Când ţi-am zis odată...
Ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, anunță că vaccinarea gratuită anti-HPV a fost extinsă până la 18 ani pentru fete, potrivit unui ordin semnat vineri. Potrivit unui ordin...
Marele scandal care a izbucnit în coaliţia de guvernare devine internaţional. Premierul Florin Cîţu a declarat după şedinţa de guvern de vineri că va informa liderii...
Rata finală de promovare, înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului de bacalaureat, după soluționarea contestațiilor, este 32,9%, în creștere cu 2,6%, comparativ cu primele rezultate, a...