EDUCATIE
SUSPENDAREA activităţii în ŞCOLI, în PREMIERĂ naţională. Rata de SPITALIZARE în Cluj, cea mai mare din ţară. Anunţul ministrului

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat, joi, că tendinţa ascendentă al infecţiilor cu SARS-CoV-2 continuă, iar săptămâna viitoare va fi o nouă creştere spectaculoasă a numărului de cazuri, aşteptările fiind ca această evoluţie să mai dureze cel puţin două săptămâni, până pe 10 februarie.
Peste 40.000 de infectări zilnic
„Trendul ascendent al acesteia infecţii continuă, chiar dacă astăzi a fost o mică scădere, aşteptată, pentru că ieri am avut numărul maxim de cazuri după patru zile libere, când (…) testarea a fost mai limitată. Şi aceste valori, în jurul a 30.000 de cazuri, probabil că vor fi înregistrate până sâmbătă, după care va urma o nouă scădere, undeva în jurul cifrei de 15 – 18.000 de cazuri, estimăm noi, pentru week-end, dar săptămâna viitoare va exista o nouă creştere spectaculoasă, să zicem, şi cifrele cu patru în faţă nu sunt excluse pentru această perioadă”, a afirmat Rafila la începutul şedinţei de Guvern.
El a subliniat că este importantă şi viteza de creştere a cazurilor de COVID.
„Ne interesează şi viteza de creştere. Am avut opt zile sau nouă zile de scădere a creşterii, iar acum este oarecum stabilizată. Acea rată de reproducere e în jur de 1,25 de câteva zile, dar în momentul când o să am informaţii suplimentare, o să le aduc la cunoştinţă”, a spus Rafila.
Ministrul a precizat că a crescut capacitatea de testare, însă medicii de familie au testat, spre exemplu miercuri, doar 7% din probele efectuate.
„Medicii de familie, de exemplu ieri, au testat doar 7% din probele efectuate, adică din cele 108.000 de teste, medicii de familie au făcut vreo şapte- opt mii, deci au testat destul de puţin. Sper ca acest lucru să se schimbe în perioada următoare”, a adăugat Rafila.
Cursuri suspendate în Cluj, primul judeţ din ţară
El a menţionat că actuala evoluţie va dura cel puţin două săptămâni.
„Această evoluţie ne aşteptăm să mai dureze cel puţin două săptămâni, până cel puţin până pe data de 10 februarie, iar un trend descendent o să schimbe datele problemei şi din punctul de vedere al percepţiei publice şi din punctul de vedere al sistemului de sănătate, care în anumite judeţe dă semne, nu de epuizare, ci dă semne de blocare, dacă vreţi”, a arătat ministrul.
Alexandru Rafila a precizat că în Cluj rata de spitalizare este cea mai mare, de 68%, iar în privinţa numărului de paturi de terapie intensivă ocupate, rata este de 40%.
„Vă dau un exemplu: judeţul Cluj care are cea mai mare rată de spitalizare din ţară, 68% dintre paturi sunt ocupate şi dacă se ajunge la 75%, săptămâna viitoare, atunci o să luăm prima decizie de suspendare a activităţii de învăţământ într-unul dintre judeţele ţării.
La terapie intensivă ne găsim încă undeva sub 40% rată de ocupare a paturilor de terapie intensivă, dar sunt judeţe care din caracteristicile locale au un număr mai mic de patru de terapie intensivă şi acolo avem probleme şi e posibil ca de săptămâna viitoare să începem transferul între judeţe, lucru care s-a mai întâmplat fără ca să fim dincolo de jumătatea capacităţii de acordare a asistenţei medicale în zona de terapie intensivă”, a explicat Rafila. AGERPRES
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Șansele ca atacantul Vladislav Blănuță de la „U” Cluj să facă parte din lotul „șepcilor roșii” și din sezonul viitor sunt minime. Radu Constantea (președinte „U” Cluj), spune că Adrian Mititelu solicită o sumă de transfer prea mare.
Blănuță este unul dintre cei mai importanți jucători din SuperLigă în acest sezon. Atacantul împrumutat de la FCU Craiova a marcat nu mai puțin de 11 goluri și a pus „umărul” serios la calificarea lui „U” Cluj în play-off. În ciuda stagiunii bune, șansele ca fotbalistul să rămână la clujeni sunt minime.
Blănuță („U” Cluj), prohibit. Clubul nu-și permite să PLĂTEASCĂ pe el cât cere Mititelu
În cadrul FANATIK SUPERLIGA, Radu Constantea a anunțat că Vladislav Blănuță nu va continua și din sezonul viitor la „U” Cluj. Atacantul a fost împrumutat de la FCU Craiova în această stagiune, după ce oltenii au retrogradat anul trecut.
Oficialul clujenilor susține că Adrian Mititelu solicită o sumă prea mare de bani în schimbul jucătorului, iar clubul poate oferi maxim 400.000 de euro. Această veste vine după ce Ioan Ovidiu Sabău a fost atacat de către patronul de la FCU Craiova.
„Realist vorbind, sumele pe care le așteaptă domnul Mititelu pentru un transfer, cel puțin de ce a declarat în presă, nu vor putea ajunge din partea noastră. Nu știu cum ar mai putea să fie Blănuță la noi și din sezonul viitor.
Eu cred că valoarea de piață din acest sezon i-a crescut considerabil. A avut evoluții foarte bune, l-a ajutat echipa și tot ceea ce înseamnă staff-ul tehnic. Cred că a fost un câștig pentru Craiova, pentru Blănuță și pentru Universitatea Cluj. Cred că așa trebuie să percepem situația.
„Șansele ca Blănuță să fie la U Cluj și din sezonul viitor sunt destul de mici”
Domnul Mititelu așteaptă o sumă de transfer destul de mare, cel puțin din declarațiile pe care le-am văzut, iar clubul nostru nu-și permite, ori e foarte departe de a-și permite acea sumă. Sigur, dacă își dorește în continuare împrumutul, clubul nostru poate să se gândească la această variantă sau să ofere o sumă. Totuși, aceasta e departe de ceea ce își imaginează domnul Mititelu.
Universitatea Cluj nu își permite în momentul de față să achite sume de transfer mai mari de 300.000-400.000 de euro. Mă refer aici la bugetul pe care noi îl avem, ci nu că Blănuță nu ar valora atât. Spun că atât și-ar permite în momentul de față Universitatea Cluj.
Nu există nicio clauză de transfer definitiv în actualul împrumut al lui Vladislav Blănuță de la FCU Craiova. Era o sumă foarte mare și în vară, când s-a ajuns la acest împrumut. Șansele ca Blănuță să fie la U Cluj și din sezonul viitor sunt destul de mici. Se lucrează deja la strategia de transferuri pentru vară”, a declarat Radu Constantea.
EVENIMENT
Rareș Bogdan reacționează la închiderea contului TikTok al lui Ion Cristoiu: „Jos labele de pe libertatea de exprimare!”

Europarlamentarul PNL Rareș Bogdan a condamnat public închiderea contului de TikTok al jurnalistului Ion Cristoiu, într-o postare amplă pe rețelele sociale. Fostul jurnalist face apel la protejarea libertății de exprimare.
Ion Cristoiu a anunțat miercuri, 9 aprilie, că TikTok i-a șters contul pe rețeaua de socializare. Într-o reacție amplă pe Facebook, europarlamentarul Rareș Bogdan vorbește despre un derapaj periculos de la libertatea de exprimare și ridică întrebări despre viitorul democrației în România: „Ce urmează, un Minister al Adevărului?”
„Jos labele de pe libertatea de exprimare!! Ce urmează, un Minister al Adevărului? Trăim vremuri complicate, periculoase pentru democrație, vă rog să citiți cu detașare, fără patimă, cele de mai jos!
Sunt revoltat până la dezgust pentru închiderea contului de Tik Tok al lui Ion Cristoiu. Asta deși am fost adesea în dezacord, timp de 4 ani, cât am realizat săptămânal o emisiune împreună, emisiune care trebuia să dureze 60 de minute, dar se lungea uneori până la 3 ore, pentru că Maestrul Jack mă purta din realitate în istorie, in politica externa, în conspirații trecute și actuale, după care mă întorcea în prezent și întorcea pe toate fețele sentințe, declarații, hotărâri de guvern și legi neroade”, a scris Rareș Bogdan, reamintind momente din colaborarea lor de lungă durată în presă.
150.000 de urmăritori și 8 milioane de aprecieri
Europarlamentarul a atras atenția că gestul platformei de a suspenda contul jurnalistului, care adunase 150.000 de urmăritori și peste 8 milioane de aprecieri, este un semnal de alarmă pentru întreaga societate.
„Pentru cine nu știe cine este Ion Cristoiu, dar și pentru cei care au preferat să uite, pentru a nu avea vreun frison în zona a ceea ce se mai numește – ce ironie! – conștiință. Ion Cristoiu – cei care-l iubesc sincer îi spun „Jack” – a inventat presa de largă audiență, a născut jurnalismul de investigație din România post-1989, a crescut generații de ziariști, i-a învățat să fie verticali și să-și apere opiniile cu orice preț, le-a demonstrat (nu opinii, ci argumente!) multor politicieni cum mint și fură fără jenă, motiv pentru care a fost pus la zid pentru lipsa de maleabilitate. A fost amenințat, dar și-a văzut de scris și – atenție mare, detractorilor! – de citit. Un om care petrece 6 ore zilnic la Biblioteca Academiei pentru a descoperi cheile acestei lumi în declin, ale acestui glob plin de lichele și trădători este considerat atât de periculos încât îi închizi, pur și simplu, tribuna! Contul său de Tik ToK, deschis în 14 decembrie 2024, avea 150.000 de urmăritori și 8 milioane de like-uri. Iar peste 75% dintre postări erau pe subiecte de politică externă!
Pentru cine e periculos un om care are curajul opiniei? Cine stabilește unde se termină sau începe adevărul? Adevărul cui?”, a mai arătat fostul jurnalist.
Îngrijorări la Bruxelles: „Ce se întâmplă în România?”
Rareș Bogdan atrage atenția și asupra impactului internațional al acestor derapaje. În calitatea sa de europarlamentar, afirmă că este întrebat frecvent de colegi din Parlamentul European și de alți oficiali europeni despre situația din România:„Ca europarlamentar, sunt întrebat mereu de colegi din alte țări, comisari, alți demnitari: ce se întâmplă în România?… Se întâmplă că trebuie să ne revenim și să pricepem că limitarea libertății de exprimare, interzicerea unor jurnaliști, damnarea lor expune România unui risc fatal”.
Un avertisment din istorie
Mesajul său se încheie cu un citat celebru al pastorului Martin Niemöller, în semn de avertisment: „Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea.”
„Atenție mare! Friedrich Gustav Emil Martin Niemoller, pastor luteran german, antifascist, fost comandant de submarin, membru al Rezistenței germane, supraviețuitor al lagărelor de concentrare, ne-a lăsat ceva foarte valoros: «Când naziștii au venit să îi ia pe comuniști, n-am scos o vorbă. Nu eram comunist. Când i-au arestat pe socialiști, am tăcut. Nu eram socialist. Când au venit să îi ia pe sindicaliști, nu am protestat. Nu eram sindicalist. Când au venit să îi ia pe evrei, nu m-am revoltat. Nu eram evreu. Când au venit să mă ia pe mine, nu mai rămăsese nimeni care să-mi ia apărarea». Noapte bună? Stingem lumina?”, încheie europarlamentarul.
EVENIMENT
Inițiativă cu suflet! Se caută coafeze voluntare pentru copiii de la orfelinatul Mănăstirii Dumbrava

Un grup de voluntari organizează sâmbătă, 12 aprilie, de la ora 9, o acțiune caritabilă la orfelinatul Mănăstirii Dumbrava din județul Alba. Scopul este să le ofere o tunsoare băieților din centru.
Pentru a completa această inițiativă, organizatorii fac apel către coafeze voluntare cu suflet mare, din zona Mănăstirii Dumbrava sau din județele Alba și Cluj, care ar fi dispuse să se alăture și să tundă fetițele de la orfelinat.
„Suntem un grup de voluntari care mergem sâmbătă, 12 aprilie, la ora 9, la Mănăstirea Dumbrava, pentru a tunde băieții de la orfelinat. Căutăm coafeze cu suflet mare, din zona Mănăstirii Dumbrava (jud. Alba) sau din județele Alba și Cluj, care vor să se alăture acestei inițiative frumoase și să tundă fetițele de la orfelinat.
Este un gest mic care poate aduce o bucurie mare în inimile acestor copii! Dacă vrei să te implici, scrie-ne în privat! Îți mulțumim că vrei să faci parte din acest gest!”, transmit voluntarii.
Ei subliniază că orice sprijin contează și încurajează persoanele interesate să se implice, fie și doar pentru câteva ore, într-un mod care contează enorm pentru cei mici.
Cei care doresc să se alăture sunt invitați să ia legătura pe Facebook cu organizatorii.
EVENIMENT
Așa parchează și în Germania? Bolid Porsche parcat pe trecerea de pietoni, în cartierul Mărăști din Cluj-Napoca

Un autoturism Porsche cu numere de Germania a fost surprins parcat direct pe o trecere de pietoni în cartierul Mărăști din Cluj-Napoca.
Un autoturism de lux marca Porsche, cu numere de înmatriculare din Germania, a fost parcat pe o trecere de pietoni din cartierul Mărăști, la intersecția străzilor Lotrului și Meseriilor.
Imaginile trimise de un cititor arată mașina lăsată ostentativ pe marcajul pietonal, blocând complet accesul trecătorilor.
Așa se parchează în Germania? Sau doar în Cluj, când nu te interesează de ceilalți din jur?