Connect with us
Advertisement
Advertisement

EDUCATIE

Studiu UMF Cluj: Impactul războiului din Ucraina asupra sănătății mentale a românilor. CHESTIONAR de completat

Publicat


O echipă de medici psihiatri de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca a demarat un studiu pentru a evalua impactul conflictului armat dintre Rusia și Ucraina asupra sănătății mentale a românilor.

Sub coordonarea dr. Cătălina Crișan, studiul „Sănătatea mentală în vreme de război” își propune evaluarea a trei indicatori deosebit de importanți în acest context – mecanismele de adaptare (coping), nivelul de anxietate și calitatea vieții.

Importanța studiului este dată de faptul că o mai bună înțelegere a situației pe plan național va ajuta medicii sa întâmpine si să amelioreze, prin mecanisme de suport și intervenții, efectele pe care războiul le are asupra populației României.

Pentru a contribui la acest studiu, vă invităm să răspundeți la chestionarul disponibil accesând linkul: https://forms.gle/qgekKnZxiMLntEqt6 .

Războiul, stres major pentru populație

Conflictul militar dintre Rusia și Ucraina, început în data de 24.02.2022, reprezintă un stres major pentru populația întregului Glob, cu posibile efecte devastatoare asupra sănătății mentale în tarile vecine conflictului, precum Romania, Rep. Moldova, Polonia, etc.

În timp ce conflictul are două denumiri oficiale – operațiune militară specială (Rusia, Belarus și aliații), respectiv invazie (Occidentul), este cert că numărul victimelor este în creștere, iar extinderea conflictului dincolo de granițele celor două țări este un stresor major.

Indivizii se confruntă și cu alți factori de stres, precum influxul de refugiați și efectele pe termen mediu și lung ale destabilizării economice rezultate din conflict, accesul la resurse energetice și alimente de bază, posibilitatea scindării familiale în cazul implicării României în conflict, dar și lipsa accesului la informații credibile și verificabile.

Mai mult decât atât, acest eveniment afectează o populație deja consumată psihic de efectele prelungite ale pandemiei COVID-19, efecte care se desfășoară în continuare, deși sunt gestionate mai eficient de către autorități.

Astfel, fiecare este nevoit sa găsească cea mai buna modalitate de adaptare (coping) la situația actuală, astfel încât calitatea vieții sa rămână peste un nivel prag. Studiile arată că exisă trei mecanisme principale de adaptare care funcționează în această perioadă – organizarea unui program zilnic, căutarea suportului social și o abordare pozitivă a situației actuale.

Măsuri de sprijin

“In timp ce influxul de refugiați din Ucraina este o prioritate pentru noi toți, una pentru care trebuie să dedicăm cât mai multe resurse și pentru care este moral să facem tot ce putem, considerăm totuși important să înțelegem ce impact are conflictul militar atât de aproape de casă asupra sănătății mentale a românilor.

Vom putea, în acest fel, să pregătim măsuri de sprijin adaptate nevoilor pe care le identificăm și să evităm, sau măcar să ameliorăm efectele războiului asupra sănătății publice la nivel local și național” ,a declarat dr. Cătălina Crișan.

Astfel, în cadrul Disciplinei de Psihiatrie și Psihiatrie Pediatrică a Universității de Medicină și Farmacie “Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca se desfășoară un studiu ce își propune evaluarea calității vieții, nivelului de anxietate si a mecanismelor de adaptare în rândul populației generale, în timpul conflictului militar care a început în 24.02.2022 în Ucraina și după încheierea acestuia, ținând cont de varietatea mare de stresori, atât din viața personală, cât și din cea profesională, dar și de posibilele implicații legislative, posibilitatea extinderii conflictului spre România si consecințele economice ale conflictului militar.

Cine este Cătălina Crișan

Cătălina Angela Crișan este Șef de Lucrări în cadrul Departamentului de Neuroștiințe, Disciplina de Psihiatrie și Psihiatrie Pediatrică, Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca, Medic primar psihiatru, Șef de Secție în cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, Secția Clinică Psihiatrie I.

Este membru în cadrul Noii Comisii de Expertiză Medico-Legală Psihiatrică în cadrul Institutului de Medicină Legală Cluj-Napoca și membru în cadrul Echipei de evaluarea a pacienților și a familiilor cu boala Huntington din România.

Cercetările doamnei doctor se axează pe evaluarea mecanismelor de coping și a rezilienței în cadrul pacienților cu tulburări psihiatrice, a personalului medical, a studenților și a populației generale, evaluarea insight-ului în tulburările psihiatrice majore, psihiatria forensică și evaluarea tulburărilor psihiatrice la pacienți cu afecțiuni neurodegenerative.

Apel la cititori

Contribuția dumneavoastră la acest studiu este deosebit de valoroasă și se traduce prin dedicarea a aproximativ 7-10 minute pentru completarea unui chestionar online, disponibil accesân linkul: https://forms.gle/qgekKnZxiMLntEqt6 .

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News

 



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

CLUJ24 TV

VIDEO. Podcast Cluj24 Contraste. Mircea Abrudean: Sabin Sărmaș este o dezamăgire. PNL i-a dat multe posibilități, nu este fair

Publicat

abrudean mircea

Secretarul general al Guvernului, Mircea Abrudean, vorbește în podcastul Contraste de pe Cluj24, realizat de Florin Danciu, despre demersurile privind integrarea României în OCDE, dar și despre alegerile din 9 iunie.

Abrudean, membru PNL, se declară dezamăgit de fostul său coleg de partid, Sabin Sărmaș, care a ajuns deputat grație partidului, iar acum candidează împotriva lui Emil Boc la Primărie, gest considerat ca lipsit de fair play.

”Este opțiunea lui Sabin. Până la urmă fiecare face ce consideră cu viața lui politică.

Din punctul meu de vedere, pentru mine personal, e o oarecare dezamăgire, pentru că noi am crescut împreună în PNL, sigur el a venit mai târziu în 2009, eu sunt din 2002.

Nu este fair

Dar acest partid i-a dat lui Sabin mai multe posibilități, unde a confirmat, de altfel, vorbim de prima poziție de președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, o poziție de secretar de stat, apoi vorbim de poziția de deputat.

Două funcții pe care le-a obținut prin prisma calității sale de membru al acestui partid, pe care acum înțeleg că-l contestă și are alte poziții, păreri. Din punctul meu de vedere, nu este fair, să-i spunem, nici politic, nici moral”, a spus Abrudean.

Citește mai departe

CULTURA

Florin Piersic este internat la Institutul Inimii „în stare stabilă”

Publicat

De

Florin Piersic, internat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, este în stare stabilă, sub tratament medicamentos, a declarat managerul instituției.

Actorul Florin Piersic a fost externat, marți, de la Spitalul Militar Cluj-Napoca unde a fost internat în urmă cu 2 săptămâni pentru o intervenție la un genunchi. Ulterior, actorul a fost transportat la Institutul Inimii din Cluj-Napoca, unde se află în stare stabilă, sub tratament medicamentos.

Nu se pune problema transferului

Potrivit managerului unității medicale, Florin Crișan, nu se pune problema transferului la un alt spital sau în afara țării.

„Starea este stabilă în momentul de față, se află internat pe secția de Cardiologie de la institutul nostru, sub tratament medicamentos. Este într-o stare stabilă, dar familia mi-a cerut în mod expres să nu transmitem informații pentru că doresc intimitate și discreție vizavi de starea lui. Nu (se ia în calcul transferul – n.red.), nu se discută așa ceva. Suntem un institut care are tot ceea ce are nevoie pentru a trata un asemenea caz”, declarat managerul Institutului Inimii „Dr. Niculae Stăncioiu” Cluj-Napoca, Florin Crișan.

Piersic a fost internat în urmă cu două săptămâni pe secția de Ortopedie – Traumatologie a spitalului clujean și operat de șeful secției, dr. Claudiu Chitea, au declarat pentru Cluj24 surse medicale din cadrul unității medicale.

Citește mai departe

EVENIMENT

Spații pentru grătare, pregătite pentru clujeni de 1 Mai

Publicat

De

Mai multe spații pentru picnic și grătare au fost pregătite de Primăria Cluj-Napoca înaintea zilei de 1 Mai.

Baza sportivă Gheorgheni și Valea Gârbăului au fost pregătite pentru clujeni în pragul zilei de 1 Mai. Primăria a luat măsuri pentru prevenirea unor situații neplăcute pentru cei ce vor încinge grătarele miercuri, precum mușcăturile de căpușe sau incendii.

Spații pentru ceaun

Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat, pe rețelele de socializare, că pe Valea Gârbăului și la baza sportivă Gheogheni au fost amenajate spațiile pentru tradiționalul grătar de 1 Mai. Au fost amenajate și locuri speciale pentru ceaun.

„Am amenajat spații speciale pentru a vă bucura de tradiționalul grătar de 1 Mai în zona Valea Gârbăului și la Baza Sportivă Gheorgheni.

La Baza Sportivă Gheorgheni au fost amplasate 4 foișoare, fiecare dotate cu câte 3 grătare, alături de un loc special dedicat pentru ceaun.

Pe Valea Gârbăului au fost amplasate 18 grătare, mese pentru picnic, toalete și puncte de alimentare cu apă.

Tratamente împotriva căpușelor

În plus, pentru a vă asigura că veți petrece timp în aer liber fără niciun disconfort, au fost aplicate tratamente împotriva căpușelor în aceste zone.

Clujenii mai pot alege să se bucure de un picnic și în alte locuri minunate din Cluj, precum Parcul Central, Parcul „La Terenuri”, Parcul Feroviarilor, Parcul Armătura, Malurile Someșului, Parcul Colina sau Parcul Zorilor”, a arătat viceprimarul Dan Tarcea.

Citește mai departe

EVENIMENT

Băsescu e de părere că Emil Boc ar trebui propus pentru prezidențiale: „Liberalii au candidatul și îl ocolesc”

Publicat

De

Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că Partidul Național Liberal ar trebui să îl propună pe primarul Emil Boc la alegerile prezidențiale.

Traian Băsescu a afirmat că primarul Clujului, Emil Boc, este o „variantă reală” pentru PNL la alegerile prezidențiale, în contextul în care „stă mult mai bine în sondaje” decât președintele formațiunii, Nicolae Ciucă.

„Mă gândesc că liberalii au și varianta Emil Boc, care e o variantă reală. Emil Boc stă mult mai bine în sondaje. Dacă vor să vadă lecția «Firea» repetată, să încerce cu Ciucă și nu cu Emil Boc. Să ia om de partid, care poate mobiliza partidul. Cum credeți că se mobilizează un partid care are un nou venit în fruntea lui? (…) Părerea mea este că au candidatul și îl ocolesc. Dacă Iohannis încă ține sub control PNL-ul și spune «Ciucă va fi», atunci Ciucă va fi. Dacă Iohannis nu se bagă și lasă partidul să meargă pe principiile lui interne, să se întrebe care are cele mai mari șanse, Emil Boc sau altcineva, acela va fi candidat”, a declarat fostul șef al statului, la Digi24.

„Ciolacu, Ciucă sau Geoană, nu mă duc la vot”

Întrebat pe cine dintre Nicolae Ciucă, Marcel Ciolacu și Mircea Geoană ar vota la prezidențiale, dacă acestea ar fi opțiunile, Traian Băsescu a declarat că ar prefera să nu meargă la vot. „Ciolacu, Ciucă sau Geoană, nu mă duc la vot. Niciunul dintre ei”, a spus fostul președinte.

Despre candidatura lui Ciucă la prezidențiale, Băsescu a spus: „Dacă nu se produce un cutremur după locale, va fi probabil Ciolacu și generalul Ciucă, deși eu nu am încredere, România a mai fost condusă de generali, a avut Revoluția în care generalii au fost băgați până peste cap, a avut în Al Doilea Război Mondial cu general conducător, deci generali ar fi bine să stea la locul lor și să lase politica pentru politicieni. (…) Să stea să-și mănânce pensiile speciale și să lase politica pentru politicieni. (…)

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax