Un studiu realizat sub umbrela Carnegie Endowment for International Peace, aparținând lui Erik Brattberg, Philippe Le Corre, Paul Stronski și Thomas de Waal, evaluează vulnerabilitățile și rezistența a 4 țări, în ceea ce privește influența Chinei în Europa. Perspectiva autorilor asupra dinamicii dintre România și China relevă faptul că mai mulți politicieni români, printre care Emil Boc, Adrian Năstase și Victor Ponta, au fost pioni importanți în prietenia cu țara asiatică.

„România a fost adesea percepută drept o țară care pivotează între marile puteri. (…) În regimul comunist, dictatorul Nicolae Ceaușescu a încercat să găsească un echilibru între Uniunea Sovietică și China.

În timp ce generațiile tinere priveau către vest, elitele din România se aflau într-o strânsă legătură cu China în cea mai mare parte a anilor ’90, sperând să atragă investiții și să păstreze o conexiune cu aceasta, care cândva a fost puternică. Beijingul păstra cu prudență România ca un potențial aliat pe termen lung.

În prezent, lucrurile stau altfel, dat fiind că România se apropie mai mult de principiile vestice și se îndepărtează de China. (…) Deși Beijingul a reușit să păstreze o mică parte din fosta rețea de prieteni români, implicarea acestuia în România poate fi descris ca fiind o ocazie ratată, întrucât România devine din ce în ce mai încrezătoare în statutul său de țară valori UE”, enunță autorii în „China’s Influence in Southeastern Central, and Eastern Europe”.

Emil Boc apare în peisaj

Aceștia amintesc de vizitele oficiale ale Chinei în România din 2010 până în prezent, precizând că asiaticii au valorificat legăturile cu politicienii pensionați, unii din perioada lui Ceaușescu, – fiind cunoscuți drept „suspecții obișnuiți” –  și alți politicieni, foști lideri ai Partidului Social Democrat (PSD), dându-i ca exemplu pe Adrian Năstase, Victor Ponta, dar și pe primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, „fostul premier de centru-dreapta care participă frecvent la conferințe sponsorizate de China”.

„Ion Georgescu, primarul PSD de la Mioveni, este un alt lider local ce are legături puternice cu China. Încercările recente ale Ambasadei chineze de a se apropia de alte partide politice (în special de Partidul Național Liberal – PNL) par să fi produs rezultate limitate.

De exemplu, într-un articol recent pe economistul.ro, pe lista oaspeților români la o întâlnire cu ambasadorul chinez se aflau, printre alții, Gheorghe Popescu (secretar general al Asociației de Prietenie România-China); Viorel Isticioaia-Budura (fostul și longevivul ambasador al României în China) și Alexandru Potor (administratorul public al județului Ialomița)”, enumeră autorii, pentru a arăta că circumscripția Chinei în România este una clară și specifică.

Influența Chinei în România: educație, cultură și sănătate – dar încă limitată, comparativ cu cea a Uniunii Europene

Potrivit acestora, deși încă o consideră un prieten, China nu investește în propagandă pentru a-și răspândi mesajul în România.

„Totuși, ambasada a fost patronul Casei Româno-Chineze, o asociație pro-China condusă de omul de afaceri Nicolae Dumitru. Site-ul web al organizației enumeră cu mândrie sprijinul oamenilor de afaceri, politicienilor pensionari, academicienilor și diplomaților, inclusiv trei foști ambasadori ai României în China.

România are patru institute Confucius active care, înainte de pandemia COVID-19, au găzduit evenimente culturale și educaționale despre China și au oferit burse studenților români care studiază limba chineză.

Rapoartele au menționat alte inițiative academice, cum ar fi un program de acordare a diplomelor în medicina chineză la Universitatea Transilvania și un program comun de Masterat în Administrarea Afacerilor între Universitatea Lucian Blaga din Sibiu și Universitatea de Știință și Tehnologie din China de Est din Shanghai. În 2019, cele două țări au lansat și Parcul Științific și Tehnologic Agricol China-România la București.

Cu toate acestea, inițiativele par extrem de limitate în comparație cu legăturile României cu universitățile europene în contextul programelor Erasmus sponsorizate de UE”, adaugă autorii.

În ceea ce privește influența Chinei în România, relevantă este și pandemia, în opinia lor.

„La începutul pandemiei (…) unii români au solicitat provizii medicale chinezești în număr limitat. Întrebat dacă va cumpăra vaccinuri din China, premierul Florin Cîțu a declarat că <<a fost în legătură cu Comisia Europeană>> și că <<România va încerca să-și producă propriul vaccin pe plan local, prin laboratorul Cantacuzino>>”, se mai arată în studiu.

Concluzii

Considerată anterior unul dintre cei mai buni prieteni ai Chinei din Europa, România a devenit o parte fermă a taberei occidentale. Președntele Iohannis, care a fost descris în presa locală drept „pro-occidental”, s-a consultat îndeaproape cu fostul ambasador al SUA în România, reprezentantul politic al lui Trump, Adrian Zuckerman, care se pare că a făcut campanii împotriva influenței chineze.

„Conducerea țării este dornică să demonstreze că nu este pe cale să cadă în sfera de influență a Chinei. Spre deosebire de Orbán din Ungaria, care a fost ferm în relațiile de prietenie ale țării sale cu China, majoritatea politicienilor români sunt extrem de precauți față de Beijing. (…) În timp ce mass-media românească nu acoperă pe larg China (din cauza lipsei de corespondenți străini cu sediul în China), prea puțini academicieni, analiști sau jurnaliști par să se concentreze pe acest subiect.

Poate mai preocupat de Rusia decât de China, guvernul român încearcă să-și demonstreze disponibilitatea de a coopera cu superputerea în ascensiune, încercând în același timp să evite dependența excesivă de mărimea Beijingului. Pentru China, România este un prim exemplu de oportunitate pierdută. Beijingul nu a reușit să stabilească legături cu noii lideri”, conchid autorii.

Sursa: Studiul „China’s Influence in Southeastern, Central, and Eastern Europe” (Erik Brattberg, Philippe Le Corre, Paul Stronski, Thomas de Waal) poate fi citit integral aici.