Connect with us

ACTUALITATE

Studenții UBB câștigă concursul de studii de caz găzduit de University of Calgary din Canada

Publicat


O echipă de masteranzi reprezentând Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) a obținut un rezultat excepțional, urcând pe cea mai înaltă treaptă a podiumului concursului global de studii de caz găzduit de University of Calgary din Canada și obținând astfel primul premiu I din istoria facultății la un concurs internațional de studii de caz din domeniul științelor economice.

Echipa clujeană formată din Borsos András (Gestiune Financiară Corporativă, master, anul 1), Deák Péter (Managementul Afacerilor, master, anul 2), Kelemen Kincső (Managementul Afacerilor, master, anul 2) și Sata Bálint (Gestiune Financiară Corporativă, master, anul 1) a avut o performanță excelentă în runda preliminară globală, calificându-se în finala de top 10 a competiției, câștigând astfel dreptul de a rezolva un nou studiu de caz în 24 de ore în finala competiției din Canada.

Finala competiției denumite „EnergyBowl Case Competition 2021” a avut loc în perioada 17-18 februarie 2021, în cadrul evenimentului „10th Annual Alberta Student Energy Conference” organizat de University of Calgary din Canada.

O finală cu adversari de top

În runda finală, echipa clujeană a concurat cu echipe studențești reprezentând universități de prestigiu cu profil economic din Canada, China, India, Italia, Liban, Marea Britanie, Mexic, Olanda și Peru. Echipele finaliste au avut ca temă elaborarea unei strategii de reducere a emisiilor de substanțe poluante pentru compania petrolieră canadiană Cenovus, demonstrând sustenabilitatea economică și ecologică a soluțiilor propuse.

Soluțiile au fost prezentate în format online unui juriu compus din reprezentanții companiei și specialiști ai celor mai importante companii internaționale de consultanță în afaceri. Pe baza deciziei juriului, victoria concursului global din 2021 a fost adjudecată de către echipa „Synergy Consulting”, reprezentând UBB, care a câștigat astfel premiul în valoare de 2.000 de dolari, precum și dreptul de a prezenta soluțiile în fața top managementului companiei Cenovus.

Echipa clujeană a fost pregătită de prof. dr. Szász Levente, conf.dr. Györfy Lehel-Zoltán și lect.dr. Rácz Béla-Gergely.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

FOTO. ACCIDENT la Nima, în Cluj. Un autoturism și o AMBULANȚĂ, implicate

Publicat

Un accident rutier a avut loc, luni dimineața, la Nima, în jud. Cluj. Au fost implicate un autoturism și o ambulanță. Nimeni nu a fost rănit.

„Pompierii din cadrul Punctului de Lucru Gherla intervin în aceste momente la un accident rutier petrecut în localitatea Nima. La fața locului s-au deplasat o autospecială și un echipaj SMURD, precum și un echipaj SAJ, din cadrul Spitalului Municipal Dej.

FOTO. ACCIDENT la Nima, în Cluj. Un autoturism și o AMBULANȚĂ, implicate

La fața locului, echipajele noastre au găsit un autoturism și o ambulanță avariate, cea din urmă fiind ieșită în afara părții carosabile. Pacientul care era transportat în ambulanța implicată în accident, a fost transferat în ambulanța SAJ, sosită la locul accidentului.

Până în acest moment nu au fost alte persoane care să solicite consult medical în urma accidentului”, a transmis ISU Cluj.

„Din verificările preliminare s-a constatat că o conducătoare auto de 29 de ani, care se deplasa cu autoturismul din direcția municipiului Dej, în momentul în care s-ar fi angajat în efectuarea unui viraj la stânga, ar fi fost acroșată de o ambulanță SAJ, condusă în aceeași direcție, care transporta un pacient, aflată în efectuarea unei manevre regulamentare de depășire. În urma coliziunii, ambulanța a fost proiectată în șanț.

Nu au fost transportate persoane la spital. Conducătorii auto urmează să fie testați cu aparatul etilotest, revenim cu rezultatele”, a comunicat IPJ Cluj.

Citește mai departe

EVENIMENT

Rafila: Românii să fie educați despre donarea de organe. Registrul naţional de transplant este aproape finalizat

Publicat

rafila 4

Ministru Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat că registrul naţional de transplant este aproape finalizat şi va oferi transparenţă şi predictibilitate oamenilor, informează Agerpres.

„Registrul naţional de transplant (…), care permite, în primul rând, cunoaşterea situaţiei celor care au nevoie de transplant, pe de o parte şi situaţia ofertei pentru aceşti oameni (…) este aproape finalizat şi lucrul ăsta este extrem de important, pentru că (…) oferă, în primul rând, transparenţă şi predictibilitate pentru oameni.

Ştiu despre ce este vorba, ştiu că sunt acolo şi că nu există înţelegeri oculte”, a spus Rafila la Reuniunea Naţională a coordonatorilor de transplant şi KDP, organizată de către Agenţia Naţională de Transplant.

Donarea de țesuturi și organe

În opinia sa, informarea şi educarea opiniei publice cu privire la donarea de ţesuturi şi organe este „esenţială” pentru a creşte numărul donatorilor.

„Dacă va fi nevoie să facem modificări legislative, le vom face, dar în primul rând lumea trebuie să fie informată apropo de transplant, de utilitatea donării, (…) iar numărul de donatori trebuie să fie mai mare decât cel care este acum”, a afirmat Rafila.

300 de transplanturi

Ministrul a punctat că s-au efectuat circa 300 de transplanturi anul acesta.

„Cred că avem suficient spaţiu să schimbăm lucrurile cu voinţă administrativă, politică, dacă vreţi, cu participarea dumneavoastră profesională şi cu parteneriate solide cu agenţii similare”, a spus Alexandru Rafila.

Citește mai departe

EVENIMENT

Adjunctul șefului IPJ Cluj, Constantin Ilea, numit șef al IPJ Maramureș după fuga lui Cherecheș. Demiteri în Poliție

Publicat

De

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a luat o serie de măsuri după fuga din țară a primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș, o serie de polițiști din diverse structuri fiind demiși.

Adjunctul șefului IPJ Cluj, Constantin Ilea, numit șef al IPJ Maramureș după fuga lui Cherecheș. Alte demiteri în Poliție

Astfel, Inspectorul General al Poliţiei de Frontieră, Victor Ştefan Ivaşcu, a fost eliberat din funcţie, cu acordul acestuia, iar continuitatea conducerii va fi asigurată de Inspectorul General Adjunct al Poliţiei de Frontieră, Cornel Laurian Stoica.

De asemenea, Corpul de Control al Ministrului Afacerilor Interne va efectua un control la Inspectoratul Teritorial Sighetul Marmaţiei al Poliţiei de Frontieră, inclusiv la Punctul de Trecere a Frontierei Petea.

În urma unor şedinţe de analiză managerială desfăşurate împreună cu şefi de structuri şi la nivelul conducerii MAI, s-a mai decis retragerea împuternicirii Inspectorului General Adjunct al IGPF responsabil cu supravegherea frontierei şi a Inspectorului General Adjunct al IGPF responsabil cu suportul administrativ – logistic.

Totodată, a fost demis şi şeful IPJ Maramureş. Astfel, potrivit MAI, s-a decis „încetarea măsurii asigurării conducerii de către ofiţerul desemnat la comanda Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Maramureş şi împuternicirea în funcţia de Inspector Şef a comisarului şef Constantin Ilea”.

Ilea a deținut până acum funcția de adjunct al șefului IPJ Cluj, Mihai Rus.

Inspectoratul General al Poliţiei Române va efectua un control la Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş.

A fost demis șeful Biroului de Operațiuni Speciale Cluj

Conducerea MAI şi şefii de structuri au cerut o evaluare, până pe 6 decembrie 2023, a managementului Direcţiei de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române, structură cu responsabilităţi de coordonare a activităţii de supraveghere judiciară.

În cadrul şedinţelor de analiză managerială s-a hotărât şi înlocuirea conducerii Brigăzii de Operaţiuni Speciale Cluj, „pentru consolidarea capacităţii instituţionale a structurilor de suport operativ de pe raza Curţii de Apel Cluj”, dar şi înlocuirea conducerii Serviciului Judeţean de Protecţie (Direcţia Generală de Protecţie Internă) Maramureş.

Pe de altă parte conducerea, Ministerului Afacerilor Interne l-a împuternicit pe generalul de brigadă Liviu Uzlău în funcţia de comandant (rector) al Academiei de Poliţie „Alexandru Ioan Cuza”.

Conform sursei citate, aceste decizii au fost luate „având în vedere o serie de evenimente desfăşurate recent la Academia de Poliţie ‘Alexandru Ioan Cuza’, precum şi pe liniile de muncă ale unor structuri din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, înregistrate pe fondul desfăşurării cu superficialitate sau cu lipsă de pro-activitate a actului profesional şi managerial”.

Fostul rector, Claudiu Chindriș, a fost numit director al Școlii de Agenți de Poliție ”Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca.

Citește și Fostul rector al Academiei de Poliției, ”parașutat” șef la Școala de Agenți de Poliție Cluj-Napoca

Motivația MAI

Potrivit MAI, evenimentele respective „au fost de natură a afecta drepturile cetăţenilor”, „au produs consecinţe cu privire la aplicarea legii române în mod egal tuturor cetăţenilor” şi „au adus atingere protecţiei intereselor statului şi credibilităţii unor instituţii şi structuri din cadrul MAI”, iar deciziile luate au fost motivate de „restabilirea unui nivel înalt de eficienţă managerială şi profesională, precum şi a încrederii cetăţenilor în lege şi autorităţi”.

Primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, condamnat definitiv la 5 ani de închisoare pentru luare de mită de Curtea de Apel Cluj, a fugit din ţară, vineri, prin punctul de trecere a frontierei Petea, cu Ungaria, folosindu-se de un act de identitate al unei rude.

Citește și Sentință definitivă. Cătălin Cherecheș, condamnat la 5 ani de închisoare cu EXECUTARE de Curtea de Apel Cluj

Citește mai departe

EVENIMENT

Marșul Recunoștinței la Cluj-Napoca. Se depun coroane de flori la statuile personalităților care au contribuit la Marea Unire

Publicat

De

Societatea Cultural-Patriotică ”Avram Iancu”, organizeaza în data de 30 noiembrie 2023 la Cluj-Napoca  manifestarea omagială “Marșul recunoștinței” dedicată personalităților care au contribuit la realizarea Marii Uniri, personalități care au monumente ridicate în municipiu.

Cu această ocazie Societatea ”Avram Iancu” va depune coroane de flori la monumentele unor personalități ale istoriei românilor care au contribuit prin lupta lor la făurirea Marii Uniri de la 1918.

”Inițiat în anul aniversării Centenarului Marii Uniri, “Marșul Recunoștinței” doreste să strîngă alături organizații cultural-patriotice, asociații culturale,  reprezentanti ai scolilor si universitatilor din Cluj Napoca, reprezentanți ai asociatiei cadrelor militare in rezerva si retragere, personalitățti ale orașului și locuitori ai municipiului”, arată organizatorii.

Care este traseul marșului

Manifestarea constind in parada si depuneri de coroane la monumentele și statuile următoarelor mari personalități: Mihai Viteazul – P-ța MihaiViteazul, Alexandru Ioan Cuza – str. Cuza Vodă nr. 2, Mitropolit Nicolae Ivan și Avram Iancu – P-ța Avram Iancu, Alexandru Vaida-Voievod, Iuliu Maniu – Piața Ștefan cel Mare, Andrei Mureșanu – Piața Cipariu, Școala Ardeleană – strada Kogălniceanu, Monumentul Memorandiștilor și Cardinal Iuliu Hosu – Bulevardul Eroilor, va debuta în Piața Mihai Viteazul, la statuia primului intregitor de neam, în  data de 30 noiembrie 2023, la ora 12.

Aceste manifestări se vor desfășura în cadrul proiectului “Moții – făuritori de istorie națională” proiect cofinanțat de Primăria și Consiliul Local al Municipiului Cluj Napoca.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax