Connect with us

CULTURA

Ștefan Teișanu și Cristian Hordilă candidează ca reprezentanți al sectorului cultural în Consiliul Economic și Social (CES) al României

Publicat


Ștefan Teișanu, director al Centrului Cultural Clujean, și Cristian Hordilă, managerul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF), candidează ca reprezentanți al sectorului cultural și al societății civile în Consiliul Economic și Social (CES) al României. 

Ștefan Teișanu s-a implicat încă din anul 2000 în domeniul ONG și în acțiuni de dezvoltare urbană iar principiul candidaturii sale este că ”oamenii pot fi ceea ce vor să fie”.

Teișanu candidează pentru că sectorul cultural nu este în prezent suficient reprezentat în CES, pentru implementarea unor politici publice funcționale și actuale, pentru dezvoltarea culturii pe un termen lung, pentru nevoia unui CES mai vizibil și activ în relația cu Guvernul si Parlamentul.

Obiectivele sale pentru CES sunt să aducă o perspectivă informată și actualizată zilnic în raport cu politicile publice internaționale în domeniul culturii.

Acesta susține asumarea unei responsabilități cu privire la avizarea propunerilor de politici publice și, totodată, propune politici publice noi și necesare în domeniul cultural, încurajarea investițiilor și parteneriatului în domeniul cultural, încurajarea cetățenilor, a societății civile, a mediului academicși a sectorului de afaceri în propunerea și luarea deciziilor de politici publice.

Ștefan Teișanu este susținut de Asociația Fapte.

Dorință de creativitate

Cluj24.ro a solicitat punctul de vedere al lui Alin Vaida, director executiv al asociației, în privința candidaturii colegului său.

,,Îl susținem pe Ștefan în primul rând din perspectiva că este unul din fondatorii Asociației Fapte și desigur că ne-am dorit să îl susținem. Ce îl face pe Ștefan potrivit și din perspectiva mea este că din numeroasele persoane cu care eu am interacționat de-a lungul timpului în acest domeniu cultural, Ștefan este unul dintre puținii oameni care au manifestat o dorință de creativitate și o dorință de strategizare a întreg sectorului cultural.

Sunt foarte multe persoane creative, persoane care știu să inoveze în materie de ce înseamnă programe culturale, evenimente sau activitățile cele mai predominante în acest sector, dar puțini sunt cei ca Ștefan care, în tot acest domeniu cultural, au dorința și interesul real de a îl strategiza, de a pune lumea împreună să lucreze, de a încuraja spre parteneriate.

El este un match maker din acest punct de vedere. Cred că dacă privim evoluția sectorului cultural în ultimii 10 ani în România, el a crescut foarte mult, dar cred că am ars cumva o etapă firească, etapa în care apar foarte multe proiecte, apare o dorință tot mai mare de a exista, de a te manifesta din perspectiva asta culturală”, a spus Alin Vaida.

Implicat în candidatura Clujului pentru Capitală Culturală Europeană

Acesta a precizat că au început să apară tot mai multe orașe care își includ cultura în strategia de dezvoltare a localității iar unul din cele care a dat trendul acestei strategii a fost Cluj-Napoca.

”Încă din 2010 și-a propus cultura ca obiectiv prioritar pe agenda orașului și cred că se vede în 10 ani de zile ce s-a schimbat la Cluj în materie de programe culturale. Atunci, Ștefan, din punctul acesta de vedere, este unul din artizanii a ce s-a întâmplat și la Cluj, fiind un fondator al Asociației Fapte, fiind unul din oamenii cheie care au lucrat la candidatura Clujului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană, iar mai apoi fiind director executiv și co-fondator al Centrului Cultural Clujean.

El încearcă să facă o serie de politici, o strategie culturală unitară la nivel de oraș. Din punct acest de vedere, acest Consiliu Economic și Social este una din cele mai bune forme în care poți să te implici, să ai un cuvânt de spus în ce înseamnă cultura la nivel național fără să trebuiască să te implici în politică”, a explicat Vaida.

Parteneriatele, punctul forte al lui Ștefan

Potrivit acestuia, Ștefan Teișanu încurajează lumea să colaboreze, aspect foarte important pentru cultură.

”Suntem individualiști, abia acum încep să se formeze diferite organizații sau asociații care cumva reunesc operatorii culturali din același domeniu sau cu aceleași interese. Ștefan întotdeauna a stimulat genul acesta de parteneriate și colaborări.

Este unul din punctele lui forte. Nu cred că este o persoană mai potrivită ca ocupație și preocupare decât el care să ocupe această poziție reprezentantă a sectorului cultural în acest CES”, a directorul executiv al Asociației Fapte.

Hordilă, 10 ani în zona culturală

Un alt candidat pentru funcția de membru al Consiliului Economic și Social este Cristian Hordilă, manager TIFF, susținut, printre alții, de Ada Solomon și, Amalia Enache.

,,Activez de peste 10 ani în zona culturală, cu precădere în industria cinematografiei. În tot acest timp am inițiat, contribuit si participat la numeroase proiecte naționale și europene din sectorul cultural și educațional, încercând prin tot ce am făcut să susțin societatea în drumul spre mai bine.

Astfel, cred că e momentul ca priceperea și eforturile mele să fie direcționate aici, în CES. Acest consiliu este un instrument constituțional care poate contribui la schimbările din jurul nostru și merită luat în considerare”, a spus Hordilă.

Sectorul cultural, reprezentat necorespunzător în CES

Acesta a menționat că a analizat activitatea CES și a tras concluzia că sectorul cultural nu este reprezentat corespunzător astfel încât vocea reprezentanților săi să fie auzită.

”Cultura are nevoie de o politică reală și asumată care să sublinieze importanța și necesitatea acestui sector în societate. Acest lucru se poate întâmpla doar prin mecanisme autentice care pot fi susținute de legi si politici publice funcționale.

Consiliul Economic și Social are nevoie de o activitate transparentă pentru a-și exercita adevăratul rol consultativ. Doar printr-o astfel de abordare se poate impulsiona  o comunicare constantă cu societatea civilă și actorii importanți din diverse sectoare”, a mai spus Cristian Hordilă.

Cei care doresc să susțină candidații pentru o funcție în CESse pot înscrie pe platfoma www.votong.ro  până cel târziu joi, 19 noiembrie, iar apoi pot vota în perioada 22-23 noiembrie.

Orice ONG din România se poate implica în procesul de alegere a celor 15 reprezentanți ai societății civile din următorul mandat al Consiliului Economic și Social.

Dana Coțovanu




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate