ACTUALITATE
Start în proiectul de amenajare al pistelor de BICICLETĂ din Apuseni. Acestea vor lega Alba, Bihor și Cluj, peste munte

CJ Cluj a scos la licitație în SICAP un contract cu o valoare maximală de 6,4 milioane lei pentru achiziționarea serviciilor de proiectare și asistență tehnică pentru realizarea unui circuit turistic de bicicletă de 92,4 kilometri în Munții Apuseni, pe raza județului Cluj. Traseul a fost denumit Velo Apuseni, scrie Alba24.ro.
Proiectarea este doar tronsonul Clujului dintr-un proiect mai mare, denumit „VELO Apuseni – Amenajare trasee cicloturistice în Munții Apuseni, pe zona Județelor Bihor, Alba, Cluj”, care presupune 242 de kilometri de trasee de bicicletă în Apuseni, pe raza celor trei județe.
Velo Apuseni. Finanțare prin PNRR de peste 92 de milioane euro
Acesta este inclus spre finanțare în PNRR cu o alocare totală de la UE de 92 de milioane lei, potrivit Economedia.ro.
Traseul de pe raza județului Cluj are o finanțare alocată de 37 milioane lei.
Ofertele se deschid în 9 octombrie, departajarea lor se face în funcție de preț și de experiența echipei de proiect.
Împărțirea pe lungimi a VELO Apuseni este următoarea:
– 93 km vor fi pe teritoriul judeţului Bihor,
– 92,4 km în judeţul Cluj,
– 35,3 km, pe teritoriul judeţului Alba.
Estimările sunt că, în iunie 2026, traseul va fi deschis integral circulației.
Inițial, traseul trebuia să fie de aproape patru ori mai lung. Cererea de finanţare depusă iniţial avea în vedere amenajarea unui traseu cicloturistic de 823 km în cele trei judeţe.
În urma evaluării de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei a tuturor proiectelor depuse la nivel naţional, a fost admisă o limită de 242 kilometri de trasee în judeţele Bihor, Alba şi Cluj, reprezentând 28% din propunerea iniţială.
În anul 2021 a fost încheiat un acord de parteneriat între Consiliile Județene Bihor, Alba și Cluj pentru dezvoltarea și promovarea turistică a zonei carstice a Munților Apuseni, prin care cele trei părți au convenit să realizeze mai multe obiective de interes comun.
În ceea ce privește proeictul cicloturistic, fiecare județ își va realiza partea sa din proiect.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EDUCATIE
Elevii revin la școală luni dimineață, după vacanța de primăvară. Nu încep bine orele și intră în minivacanța de 1 Mai

Școlarii și preșcolarii revin luni, 28 aprilie, în bănci, după vacanța de Paște, însă vor merge la ore doar trei zile, întrucât 1 mai – Ziua Muncii pică joi, iar Guvernul a declarat liberă și ziua de vineri, 2 mai, pentru a face punte cu weekendul.
Luni, 28 aprilie, începe ultimul modul de școală. Elevii nu vor merge decât trei zile la școală, înainte de a intra într-o nouă minivacanța, prilejuită de zărbătoarea națională legală de 1 Mai. Întrucât sărbătoarea pică anul acesta joi, Guvernul a declarat și ziua de vineri, 2 mai, zi liberă, ca punte între 1 mai și weekendul primului tur de alegeri prezidențiale 2025.
Următoarea vacanță va fi cea de vară, care începe pe 21 iunie. Până la aceasta însă, elevii vor mai avea liberă ziua de 5 iunie, joi – Ziua Națională a Învățătorului, dar și ziua de 9 iunie, a doua zi de Rusalii.
De asemenea, unele școli din țară au ales prima săptămână din mai pentru programul Săptămâna Verde.
Urmează perioada de Evaluări Naționale
Tot în luna mai vor avea loc și Evaluările Naționale pentru clasele a II-a, a IV-a și a VI-a. Primele Evaluări Naționale sunt pentru elevii de clasa a II-a.
Calendarul pentru evaluarea națională de la clasa a II-a
- Limbă și comunicare — scris — Limba română — 13 mai 2025
- Limbă și comunicare — scris — Limba maternă — 13 mai 2025
- Limbă și comunicare — citit — Limba română — 14 mai 2025
- Limbă și comunicare — citit — Limba maternă — 14 mai 2025
- Matematică și Explorarea mediului — 15 mai 2025
- Limbă și comunicare — scris — citit — Limba română pentru minoritățile naționale — 16 mai 2025
Calendarul pentru evaluarea națională de la clasa a IV-a
- Limbă și comunicare — Limba română/Limba română pentru minoritățile naționale — 20 mai 2025
- Matematică și Științe ale naturii — 21 mai 2025
- Limbă și comunicare — Limba maternă — 22 mai 2024
Calendarul pentru evaluarea națională de la clasa a VI-a
- Limbă și comunicare — Limba maternă — 29 mai 2025
- Limbă și comunicare — Limba română — 27 mai 2025
- Matematică și Științe ale naturii — 28 mai 2025
Evaluarea Națională și Bacalaureatul încep în 10 iunie
În luna iunie, imediat după minivacanța de Rusalii, încep înscrierile la evaluarea națională pentru clasa a VIII-a, dar și probele examenului de Bacalaureat.
Calendarul evaluării naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a
- 10-13 iunie 2025: Înscrierea la Evaluarea Națională
- 13 iunie 2025: Încheierea cursurilor pentru clasa a VIII-a
- 23 iunie 2025: Limba și literatura română – probă scrisă
- 25 iunie 2025: Matematică – probă scrisă
- 27 iunie 2025: Limba și literatura maternă – probă scrisă
- 3 iulie 2025: Afișarea rezultatelor inițiale, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 4-5 iulie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 6-9 iulie 2025: Soluționarea contestațiilor
- 10 iulie 2025: Afișarea rezultatelor finale
Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025:
- 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
- 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
- 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
- 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
- 20 iunie 2025: Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
- 30 iunie 2025: Afișarea rezultatelor finale
- 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
EVENIMENT
AUR propune modificarea Legii Curții Constituționale pentru a preveni abuzurile electorale

Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a depus în Parlament un proiect legislativ care vizează modificarea Legii nr. 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, cu scopul de a preveni pe viitor abuzurile electorale și de a restabili încrederea publicului în procesul democratic.
Inițiativa vine ca urmare a loviturii de stat din 6 decembrie, atunci când Curtea Constituțională a decis anularea întregului proces electoral prezidențial, fără existența unei contestații prealabile și în lipsa unui cadru legal clar care să permită o astfel de măsură radicală.
Proiectul legislativ inițiat de parlamentarii AUR urmărește armonizarea legislației naționale cu recomandările formulate de Comisia de la Veneția în raportul publicat în luna martie.
Principalele modificări propuse sunt:
* Interzicerea expresă a posibilității ca procesul electoral să fie anulat din oficiu de către Curtea Constituțională, în lipsa unor contestații temeinic motivate și dovedite.
* Introducerea unor condiții stricte pentru invalidarea alegerilor, care să presupună fraude sau încălcări grave, de natură să influențeze rezultatul scrutinului.
* Obligația Curții Constituționale de a motiva în mod detaliat orice decizie de invalidare, prin prezentarea dovezilor și a modului în care neregulile au afectat rezultatul votului.
Românii au dreptul la alegeri corecte și la certitudinea că votul lor este respectat. Nu putem permite ca procesul electoral să fie viciat în urma unor decizii netransparente și lipsite de temei. Prin această inițiativă, AUR dorește să protejeze democrația și să se asigure că astfel de abuzuri nu se mai pot repeta.
AUR reafirmă angajamentul său pentru un stat democratic, în care vocea poporului să fie ascultată și respectată!

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a anunțat oficial joi că va finanța, în premieră, un program denumit „Rabla pentru termopane”. Programul urmează să fie finanțat prin Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) și va avea în acest an un buget de 50 de milioane de lei.
Rabla pentru termopane ar urma să sprijine înlocuirea ferestrelor vechi cu geamuri termoizolante moderne, pentru creșterea eficienței energetice și reducerea pierderilor de căldură din locuințe, scrie Alba24.
RABLA pentru termopane. Ferestre noi cu BANI de la stat
„Ne propunem să finanțăm în premieră și am instituit deja un grup de lucru la nivelul Ministerului Mediului pentru noul program, pe care îl vom numi Rabla pentru termopane”, a spus ministrul Mediului, Mircea Fechet, la finalul ședinței de Guvern de joi, 24 aprilie.
Conform declarațiilor ministrului aproximativ 40% din căldura produsă într-o locuință se pierde prin spațiile vitrate, prin ferestre. Mulți români au încă geamuri foarte vechi sau termopane din primele generații instalate în perioada de după Revoluție, care nu mai corespund standardelor actuale de eficiență energetică.
50 de milioane de lei buget alocat în 2025
Un aspect important subliniat de ministru este impactul pozitiv asupra economiei naționale. Spre deosebire de alte programe, precum cele pentru panouri fotovoltaice, pompe de căldură sau acumulatori, unde fondurile ajung preponderent la producători din afara țării, din China, industria termopanelor este bine reprezentată în România.
Deși bugetul alocat pentru acest an este considerat „infim” de către ministru – 50 de milioane de lei – acesta va permite:
– Elaborarea Ghidului de finanțare
– Parcurgerea procedurii de consultare publică
– Asigurarea unui program bine structurat
– Demararea unui proiect-pilot, posibil într-un județ din țară sau pentru o anumită categorie socială
Ministrul Mediului s-a arătat încrezător că programul își va dovedi utilitatea și că în anii următori fondurile ar putea fi suplimentate, posibil prin redirectarea unor fonduri de la alte programe.
Statul ar putea finanța și anveloparea locuințelor cu vată bazaltică
Mircea Fechet a menționat că acest program face parte dintr-o viziune mai amplă pentru îmbunătățirea eficienței energetice a locuințelor, sugerând că în viitor ar putea fi lansate și alte inițiative similare, cum ar fi finanțarea anvelopării locuințelor cu vată bazaltică, un alt material produs în România.
Această nouă inițiativă se înscrie în tendința de încurajare a economiei locale și de reducere a consumului energetic, având beneficii atât pentru mediu, cât și pentru bugetele familiilor române.
EVENIMENT
VIDEO FOTO. Zarzavat expirat și putrezit, vândut de un magazin Mega Image din Florești. Client: „Să vină Piedone și aici!”

Un cititor Cluj24 a avut parte de o surpriză neplăcută astăzi, când a cumpărat o cutie cu zarzavat de la magazinul Mega Image de pe strada Răzoare din Florești. Deși produsul părea în regulă la prima vedere, sub etichetă se ascundeau legume putrezite, iar produsul era expirat încă din 14 aprilie!
Clientul susține că pe raft se mai aflau doar două cutii și nu a observat la fața locului produsele degradare și data de expirare a acestora.
El anunță că va depune plângere la Protecția Consumatorilor: „Să vină Piedone și la Florești!”, a spus acesta.
Situația ridică serioase semne de întrebare asupra modului în care sunt verificate produsele puse la vânzare în marile lanțuri de magazine, mai ales când vine vorba de produse proaspete sau perisabile.