ACTUALITATE
Starea de alertă se prelungește cu încă 30 de zile. Au apărut restricții noi
Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă a decis ca starea de alertă să se prelungească cu încă 30 de zile. Astfel, începând din data de 15 octombrie, pe lângă măsurile deja existente, vor fi și câteva noi.
Câteva dintre măsurile prevăzute în hotărârea adoptată de Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă:
- Se consideră necesară menținerea obligativității purtării măștii de protecție în spațiile publice închise, spațiile comerciale, mijloacele de transport în comun și la locul de muncă, în condițiile stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne;
- Se consideră necesară instituirea obligației de purtare a măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul şi gura, în județele/localitățile unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 3/1.000 de locuitori pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, prezente în spațiile publice deschise, cum ar fi piețele, târgurile, zonele de așteptare (stații de autobuz, peroane şi altele asemenea), falezele, zonele în care se desfășoară serbări publice sau pelerinaje, exteriorul obiectivelor turistice, zonele pietonale comerciale și în proximitatea instituțiilor de învățământ până la o distanță de 50 m de intrarea în perimetrul școlii;
- Se consideră necesară instituirea obligației purtării măștii de protecție, astfel încât să acopere nasul și gura, pentru candidații și echipele de campanie în timpul
evenimentelor/întrunirilor/acțiunilor aferente campaniei electorale a alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaților din anul 2020; - Activitățile instituțiilor muzeale, a bibliotecilor, librăriilor, cinematografelor, studiourilor de producție de film și audiovizual, a instituțiilor de spectacole şi/sau
concerte, școlilor populare, de artă şi de meserii, precum și evenimentele culturale în aer liber se desfășoară numai în condițiile stabilite prin ordinul comun al ministrului culturii și al ministrului sănătății; - Activitatea cultelor religioase, inclusiv a slujbelor și rugăciunilor colective, se desfășoară în interiorul și/sau în afara lăcașurilor de cult cu respectarea regulilor de
protecție sanitară, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății și al ministrului afacerilor interne; - Se menține interzicerea activităților recreative și sportive desfășurate în aer liber, cu excepția celor care se desfășoară cu participarea a cel mult 10 persoane care nu locuiesc împreună, stabilite prin ordin comun al ministrului sănătății, după caz, cu ministrul tineretului și sportului, ministrul mediului, apelor și pădurilor sau ministrul agriculturii și dezvoltării rurale.
Măsurile pot fi consultate integral AICI.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






