Connect with us

EVENIMENT

Spitalul de Urgență din Cluj-Napoca ANGAJEAZĂ personal. VEZI ce posturi sunt scoase la concurs

Publicat


Spitalul de Urgență Cluj face angajări

Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca anunță concurs pentru ocuparea mai multor posturi.

Cel mai mare spital din județul Cluj angajează personal TESA, auxiliar și muncitori, pe perioadă nedeterminată.

Spitalul de Urgență din Cluj-Napoca angajează personal

Probele scrise ale concursului vor avea loc în 24 octombrie. Pentru unele posturi vor fi probe practice, iar cei care trec de primele probe vor susține și un interviu.

Posturile scoase la concurs:

  • Şef Serviciu grad II economist la Servciul Salarii 1 post; diplomă de licenţă în ştiinţe economice, 5 ani vechime în specialitate
  • Şef Serviciu gradul II la Serviciul Tehnic, Aparatură Medicală şi Mentenanţă: 1 post; diplomă de licenţă în studii tehnice; 5 ani vechime în specialitate
  • Economist specialist IA Serviciul R.U.N.O.: 1 post; diplomă de licenţă în ştiinţe economice, 6 ani şi 6 luni vechime în specialitate; constituie avantaj experiența în domeniul resurselor umane într-un spital public
  • Economist specialist IA Serviciul Salarii.: 1 post; diplomă de licenţă în ştiinţe economice, 6 ani şi 6 luni vechime în specialitate
  • Referent I Birou Achiziţii publice: 1 post; diplomă de absolvire studii superioare de scurtă durată în profilul chimie, specializare chimie-fizică, 6 ani şi 6 luni vechime în specialitate
  • Inginer specialist IA construcţii la Biroul tehnic: 1 post; diplomă de licenţă în specialitate, 6 ani şi 6 luni vechime în specialitate
  • Inginer specialist IA instalaţii la Biroul tehnic: 1 post; diplomă de licenţă în specialitate, 6 ani şi 6 luni vechime în specialitate
  • Subinginer I construcţii la Biroul tehnic: 1 post; diplomă de absolvire a învățământului superior de scurtă durată în specialitate; 6 ani și 6 luni vechime în specialitate.

Acest concurs constă în trei probe:

  • proba scrisă, în data de 24.10.2022 str. Clinicilor nr. 3-5 ora 10:00
  • proba practică (operare calculator) în data de 28.10.2022 str. Clinicilor nr. 3-5 ora
    10:00
  • interviu în data de 03.11.2022 str. Clinicilor nr. 3-5 ora 10:00

Posturi pentru muncitori scoase la concurs:

  • muncitor calificat III instalator (termice-sanitare): 1 post, studii medii/generale, certificat de calificare, 3 ani vechime în meserie
  • muncitor calificat III sudor: 1 post, studii medii/generale, certificat de calificare, 3 ani vechime în meserie
  • muncitor calificat III tâmplar: 1 post, studii medii/generale, certificat de calificare, 3 ani vechime în meserie
  • muncitor calificat IV liftier: 1 post, studii medii/generale, certificat de calificare, fără condiţie de vechime
  • muncitor calificat I lăcătuş mecanic (confecţii metalice): 1 post, studii medii/generale, certificat de calificare, 9 ani vechime în meserie
  • muncitor calificat I lăcătuş mecanic 1 post, studii medii/generale, certificat de calificare, 9 ani vechime în meserie
  • muncitor calificat IV lăcătuş mecanic: 1 post, studii medii/generale, certificat de calificare, fără condiţie de vechime
  • muncitor calificat I fochist autorizat: 1 post, studii medii/generale, certificat de calificare, 9 ani vechime în meserie
  • muncitor calificat I bucătar: 1 post, studii medii/generale certificat de calificare, examen coprologic si coproparazitologic, 9 ani vechime în meserie
  • muncitor calificat II bucătar: 1 post, studii medii/generale, certificat de calificare, examen coprologic si coproparazitologic, 6 ani vechime în meserie
  • muncitor calificat III bucătar: 4 posturi, studii medii/generale, certificat de calificare, examen coprologic si coproparazitologic, 3 ani vechime în meserie
  • muncitor necalificat bloc alimentar: 4 posturi, studii medii/generale, examen coprologic si coproparazitologic, fără condiţie de vechime
  • manipulant bunuri bloc alimentar: 1 post, studii generale, fără condiţie de vechime
  • spălătoreasă: 4 posturi, studii generale, fără condiţie de vechime
  • manipulant bunuri la Serviciul Aprovizionare-transport: 2 posturi, studii generale, fără condiţie de vechime

Acest concursul constă în 2 probe:

  • proba practică în data de 24.10.2022 str. Clinicilor nr. 3-5 ora 10:00
  • interviu în data de 28.10.2022 str. Clinicilor nr. 3-5 ora 10:00

De asemenea, spitalul angajează 22 de îngrijitoare, cu studii generale și fără condiţie de vechime.

Concursul constă în 2 probe:

  • proba scrisă în data de 24.10.2022 str. Clinicilor nr.4-6 Biblioteca Medicină internă II, ora 9:00
  • interviu cu posibilitate testare abilităţi practice în data de 28.10.2022, str. Clinicilor nr.3-5, ora 10:00

Mai multe detalii legate de condițiile de ocupare a posturilor, conținutul dosarelor de înscriere, calendarul concursului și bibliografia, găsiti pe pagina spitalului, AICI.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

INVESTIȚIE de 21 milioane de euro în Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca

Publicat

iocn

Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a semnat luni un contract de finanțare în valoare de aproximativ 21 de milioane de euro pentru extinderea și modernizarea Institutului Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă” din Cluj-Napoca.

Contractul a fost semnat din partea Institutului de către Cătălin Vlad, managerul unității medicale.

Proiectul este finanțat în cadrul Programului Sănătate – apelul „Investiții în infrastructura publică a institutelor oncologice” și va transforma semnificativ infrastructura medicală a unuia dintre cele mai importante centre oncologice din țară. Timp de 38 de luni, Institutul va fi implicat într-un amplu proces de extindere, reabilitare și dotare cu echipamente moderne, care vizează blocul operator, secția de anestezie și terapie intensivă, corpul administrativ – inclusiv laboratorul de anatomie patologică – și corpul destinat activităților de ambulatoriu.

iocn

INVESTIȚIE de 21 milioane de euro în Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță” din Cluj-Napoca

„Această investiție reafirmă angajamentul nostru ferm de a susține dezvoltarea infrastructurii sanitare din banii europeni. Modernizarea Institutului Oncologic din Cluj-Napoca înseamnă nu doar infrastructură nouă, ci speranță și demnitate pentru mii de pacienți care luptă cu o boală grea. Acest proiect în valoare de 21 milioane de euro va contribui direct la creșterea calității actului medical în regiunea Nord-Vest și la nivel național. Vă reamintesc că din fonduri europene susținem și programe de screening care vor contribui la depistarea precoce a cazurilor de cancer și vor permite astfel salvarea vieților celor afectați de această boală necruțătoare,” a declarat Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

iocn

Proiectul va permite deservirea a peste 26.000 de persoane anual, creșterea capacității laboratorului de anatomie patologică la 70.000 de blocuri de parafină procesate pe an – o etapă esențială în diagnosticul oncologic – și îmbunătățirea serviciilor medicale pentru peste 6.400 de pacienți. Totodată, echipamentele și dotările achiziționate, în valoare de peste 45 de milioane de lei, vor susține munca echipelor medicale și cercetarea de înalt nivel din cadrul institutului.

iocn

„Este un proiect de suflet pentru mine și, fără îndoială, poate cel mai important din existența Institutului Oncologic ‘Prof. Dr. Ion Chiricuţă’. Ne dorim să modernizăm infrastructura și să oferim pacienților noștri servicii medicale de cea mai înaltă calitate, cu rezultate oncologice pe măsură.

„IOCN este un centru de cercetare recunoscut pentru deschiderea către inovație și abordări interdisciplinare”

Am muncit timp de doi ani, alături de colegii mei și de partenerii din Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, pentru ca acest vis să prindă contur. Sper ca roadele acestei investiții să se traducă în cât mai mulți ani de viață câștigați pentru pacienții noștri – ani trăiți cu demnitate, alături de familiile lor,” a declarat Dr. Cătălin Vlad, șef lucrări și manager al Institutului Oncologic din Cluj-Napoca.

Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuţă”, fondat în 1929, este nu doar un pilon al tratamentului oncologic din România, ci și un centru de cercetare recunoscut pentru deschiderea către inovație și abordări interdisciplinare. De-a lungul timpului, a devenit un reper în cercetarea cancerului, promovând idei de avangardă, colaborări naționale și internaționale și formarea continuă a personalului medical.

Prin această investiție, institutul face un pas important în consolidarea poziției sale ca centru de excelență în sănătate publică, oferind acces echitabil și servicii medicale avansate pentru pacienții din întreaga țară. Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene continuă astfel să sprijine dezvoltarea unei infrastructuri medicale moderne și accesibile, care pune pacientul în centrul sistemului.

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Primul pas spre readucerea la viață a Podului Nemților. Studiu de fezabilitate pentru podul pietonal din centrul Clujului

Publicat

De

Primăria Cluj-Napoca a încheiat un contract pentru studii preliminare privind construirea unei pasarele pietonale peste Someșul Mic. Noua construcție va conecta strada General Dragalina de strada George Barițiu.

Primăria Cluj-Napoca plătește 197.500 de lei pentru servicii de elaborare studii de teren, expertiză tehnică și studiu de fezabilitate pentru obiectivul „Pasarelă pietonală peste râul Someșul Mic între strada George Barițiu și strada General Dragalina”, în cadrul unei achiziții directe publicate în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP).

Contractul a fost încheiat cu firma SC Mem Project Construct SRL din Iași, în 10 aprilie 2025.

Cluj-Napoca face primul pas pentru readucerea la viață a Podului Nemților

Administrația locală și-a anunțat încă de anul trecut intenția de a readuce Podul Nemților în istoria și pe harta turistică a orașului, la aproape 100 ani de la dispariția sa. Acesta va crește valoarea turistică a întregii zone centrale a orașului, prin conectarea Cetățuii, prin strada General Dragalina, de Parcul I. L. Caragiale, pe strada George Barițiu.

„Istoria acestui pod începe în 1735, după construirea fortificației imperiale austriece de pe Cetățuie, când s-a considerat necesar existența unui pod peste Someș care să fie destinat exclusiv uzului garnizoanei imperiale. Podul ridicat cu această ocazie, în zona actualei Case Tranzit, a fost un pod suspendat, o realizare tehnică deosebită pentru acea perioada, și a intrat în conștiința clujenilor sub numele Podul Nemților.

Ridicat în 1735, desființat în secolul XX

Fiind pietonal și păzit în permanență de soldații din garnizoana imperială, Podul Nemților a fost primul și singurul pod acoperit. Datorită uzurii a fost desființat la începutul secolului XX.

La aproape 100 ani readucem acest pod în istoria și harta turistică a orașului, pod ce va crește valoarea turistică a întregii zone”, trasmitea în urmă cu un an viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.

Foto: Vechiul Cluj

Citește mai departe

CULTURA

FOTO. Punk exploziv, călugări Kung fu si „The Rocky Horror Picture Show”, în programul Weekend la Castel la TIFF.24

Publicat

Anul acesta, Weekend la Castel, programul Festivalului Internațional de Film Transilvania (13 – 22 iunie 2025) care aduce filmul și muzica la Castelul Bánffy din Bonțida, propune două seri pline de energie (14 și 15 iunie).

Legendara formație maghiară punk VHK și post-punkerii britanici de la The KVB vor urca pe scena din fața ecranului outdoor instalat la castel, unde ulterior cinefilii vor avea ocazia să urmărească o comedie estoniană despre călugări kung fu și black metal – Lupta invizibilă, dar și filmul cult The Rocky Horror Picture Show, care aniversează 50 de ani de la premieră.

Biletele pentru cele două evenimente au fost puse în vânzare online.

Sâmbătă seara, pe scenă urcă the KVB, un duo britanic de post-punk

Sâmbătă, 14 iunie, începând cu ora 19:30, scena de la Bonțida va fi luată cu asalt de The KVB. Un duo britanic de post-punk format din Nicholas Wood și Kat Day, The KVB sunt cunoscuți pentru fuziunea hipnotică dintre sunetele reci ale sintetizatoarelor analogice, riff-urile de chitară întunecate și atmosfera dream-pop psihedelică.

Muzica lor îmbină influențe din post-punk-ul clasic, shoegaze, krautrock și muzica electronică industrială, creând un peisaj sonor intens și cinematic. Show-urile live ale trupei sunt experiențe audio-vizuale intense, completate de proiecții hipnotice și o energie captivantă.

The Rocky Horror Picture Show, proiecție sepcială la 50 de ani de la lansare

Seara se încheie cu The Rocky Horror Picture Show, clasicul ireverent regizat de Jim Sharman, care rămâne și astăzi unul dintre cele mai iubite filme ale tuturor timpurilor. Lansat în 1975, filmul împlinește anul acesta 50 de ani. Inspirat de spectacolul de teatru cu același nume, filmul spune povestea lui Brad și Janet, un cuplu naiv care, în urma unei pene de mașină, ajunge în conacul extravagant al doctorului Frank-N-Furter.

Gazda lor, un savant excentric venit dintr-o altă galaxie, îi introduce într-o lume decadentă, plină de seducție, libertate și muzică memorabilă. The Rocky Horror Picture Show a devenit un fenomen cult datorită atmosferei sale unice, dar și a fanilor costumați în țoale vintage glam care transformă fiecare vizionare într-un spectacol interactiv, dansând și cântând la unison.

Seara de duminică începe cu rock psihedelic și punk

Duminică, 15 iunie, de la ora 19:30, seara va fi deschisă de Vágtázó Halottkémek (VHK), formația legendară de rock psihedelic și punk din Europa Centrală. Fondată în 1975 la Budapesta, trupa combină ritmuri tribale cu rock progresiv și improvizație, creând o experiență sonoră intensă și hipnotică. Cu versuri încărcate de misticism și o energie explozivă pe scenă, VHK și-a construit o reputație cult, fiind adesea comparată cu Hawkwind sau The Stooges, dar păstrând un stil inconfundabil.

Muzica lor a fost apreciată de artiști precum Iggy Pop, Henry Rollins și Jello Biafra, care au considerat VHK una dintre cele mai originale și puternice trupe underground ale Europei. Trupa este formată în prezent din Attila Grandpierre, Lajos Soós Szónusz, Király Zoltán, Köles Vazul, Földi Tomy, Szűcs Antal Mór și Sánta Kristóf.

„Lupta invizibilă”, o comedie absurdă cu arte marțiale și călugări zărghiți

După concert va fi proiectat filmul Lupta invizibilă (The Invisible Fight, regia Rainer Sarnet, Estonia, 2023), o comedie absurdă cu arte marțiale și călugări zărghiți. Povestea urmărește un tânăr estonian care, după ce scapă cu viață dintr-un atac la granița dintre China și Uniunea Sovietică, decide să devină călugăr Shaolin. Însă iluminarea spirituală se dovedește a fi un drum presărat cu lupte spectaculoase, muzică black metal și mult umor negru.

Filmul a avut premiera la Festivalul de la Locarno în 2023, unde a primit Premiul Special al Juriului, fiind apreciat pentru stilul său vizual îndrăzneț și combinația inedită de genuri.

Proiecția Lupta invizibilă la TIFF.24 este posibilă cu sprijinul Ambasadei Republicii Estonia în Bucureşti și a Estonian Film Institute.

Citește mai departe

CULTURA

Mitropolitul Clujului: Cum ne curățim simțirile de Paște? Să ne spovedim, să ne împărtășim, să facem fapte de milostenie

Publicat

De

Mitropolitul

Mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuț, a transmis, luni, un mesaj pastoral înainte de Paște, în care a vorbit despre curățirea simțirilor.

”Am plecat de la această idee, că e bine să avem inimă curată și să-l vedem pe Dumnezeu. Probabil că încă nu suntem la înălțimea aceasta încât să-l vedem direct. Dacă îl vedem pe Dumnezeu măcar în semenul nostru, în ceilalți. (…)

Cum ne curățim inima, cum ne curățim simțirile, ca să-l putem vedea pe Hristos în semenii noștri? Și dacă vom face un progres deosebit îl putem vedea și frate către frate, așa cum, de pildă, l-a văzut părintele Nicodim Băndiță.

În Postul Mare, lucrul acesta am încercat să-l facem: să ne spovedim bine, să ne împărtășim, să citim în Sfintele Scripturi, să facem fapte de milostenie. Toate acestea laolaltă ajutându-ne să ne curățim simțirile, mintea, să ne curățim voința, să ne curățim inima, conștiința noastră să devină trează, și atunci putem sărbători Paștele cu multă bucurie.

Suntem alți oameni, oameni buni într-o lume rea și lumea această rea noi dorim s-o facem bună, cu oameni credincioși, cu oameni creștini convinși care efectiv să trăiescă mesajul Paștilor și să se bucure de ceea ce ne spune Domnul Hristos”, a spus mitropolitul Clujului.

Pastorala de Paște al IPS Andrei va fi citită, duminică, în toate bisericile și mănăstirile de pe raza Mitropoliei Clujului.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate