Connect with us

POLITICA

Sorin Lavric, senator AUR: Păcăleala PENSIILOR mărite

Publicat


sorin lavric

”Deși guvernul condus de impostorii de la PSD și PNL au anunțat cu surle și trâmbițe că, din 1 septembrie, pensiile vor crește în mod semnificativ și, astfel, în toată România va curge numai miere și lapte, minciuna grosolană pe care au rostogolit-o cu ajutorul presei cumpărată cu bani publici le-a explodat în față.

Peste 800 de mii de pensionari s-au trezit peste noapte cu pensia tăiată în mod substanțial, mai ceva ca pe vremea lui Băsescu, iar cei cu pensii peste 2.000 de lei au aflat, cu stupoare, că vor plăti un impozit de 10%. Cu alte cuvine, nu s-a dat, ci s-a luat!

Sorin Lavric, senator AUR: Păcăleala PENSIILOR mărite

În loc să moșmondească o lege strâmbă care, în loc să aducă echitate în sistemul de pensii, a creat niște dezechilibre uriașe, mai ales pentru cei care au muncit în minerit, industria nucleară, petrolieră sau în CFR, aceștia primind o pensie chiar și cu 25% sau 50% mai mică, bandiții de la PSD și PNL trebuiau să desființeze urgent pensiile speciale, acesta fiind nu numai o ”gaură neagră” pentru bugetul de stat, ci și o imensă bătaie de joc la adresa tuturor românilor cinstiți, care au muncit și au contribuit o viață întreagă la bunăstarea generală, prin taxele și impozitele pe care le-au plătit, dar nu au avut norocul de a fi generali, procurori, judecători etc., pentru a primi o pensie de mii de euro.

Pentru tot haosul pe care l-a creat în sistemul de pensii, ministrul Muncii, Simona Bucura Oprescu, nu doar că nu a fost demisă de urgență de către covrigarul Ciolacu, ci va fi răsplătită cu o promovare pe linie de partid, pentru că incompetenții se susțin și se promovează reciproc. După alegerile parlamentare din această toamnă, această inechitate care s-au creat în sistemul de pensii trebuie corectată de urgență, iar Partidul Alianța pentru Unirea Românilor se angajează să le facă dreptate tuturor pensionarilor din această țară.”



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Cine e bărbatul reținut după ce i-a aruncat o sticlă în față unui tânăr, după derby-ul Clujului. E fan U Cluj

Publicat

Fan U Cluj reținut de polițiștii clujeni pentru violențe

Bărbatul reținut sâmbătă de polițiști pentru 24 de ore, în urma mai multor incidente care au avut loc după derby-ul Clujului, este un suporter al echipei de fotbal Universitatea Cluj.

Acesta a ajuns 24 de ore după gratii după ce a agresat doi tineri maghiari de 19 ani în parcul Central, la finalul meciului de luni, 31 martie, dintre U și CFR Cluj.

Cine e bărbatul reținut după ce i-a aruncat o sticlă în față unui tânăr, după derby-ul Clujului. E fan U Cluj

Potrivit unor surse Cluj24.ro, bărbatul de 38 de anise numește Marius Băncilă și fost identificat după aproape 6 zile de o echipă complexă de investigații.

Acesta a fost identificat după ce polițiștii au

vizionat zeci de ore de imagini de pe camerele de supraveghere și au vorbit cu membri ai galeriei U Cluj.

Tânărul rănit este fan CFR Cluj și student al UBB

Bărbatul reținut de polițiști era cu un grup de alte 7 persoane cțnd i-au agresat pe cei doi fani ai CFR Cluj în Parcul Central din Cluj-Napoca. Ulterior, când cei doi tineri se aflau pe Spaiul Independenței, Marius Băncilă a aruncat cu o sticlă care l-a rănit în față pe unul dintre fanii CFR Cluj.

Tănărul de 19 ani s-a prezentat la UPU și a fost diagnosticat cu fractură de piramidă nazală. Analizele medicale și investigațiile imagistice efectuate în UPU și la Camera de gardă ORL nu au evidențiat alte afecțiuni. A plecat la domiciliu cu recomandări de tratament. Tânărul este student la UBB și și-a scos certificat medico-legal în urma loviturilor primite.

Polițiștii continuă cercetările și față de celelalte persoane identificate, 7 la număr, cu vârste între 25 și 35 de ani, respectiv un băiat de 16 ani. În funcție de participația și implicarea fiecăreia în comiterea faptelor vor fi dispuse măsurile legale care se impun, au precizat reprezentanții IPJ Cluj.

Polițiștii au mai transmis că, până în acest moment, din verificările efectuate nu au rezultat date sau indicii care să conducă la concluzia că faptele ar fi fost săvârșite pe motive de etnie sau rasă.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Vremea schimbă foaia la Cluj. Ploi, ninsori și VISCOL la munte, până luni

Publicat

De

Se întoarce iarna la Cluj

Administrația Națională de Meteorologie a emis un Cod Galben de vreme rea, valabil și pentru județul Cluj.

Astfel, începând de sămbătă, 5 aprilie, ora 23.00 și până luni, 7 aprilie, ora 18.00, se vor semnala intensificări ale vântului în tot județul, precipitații, inclusiv ninsori, și viscol la munte.

Vremea schimbă foaia la Cluj

Potrivit meteorologilor, vor fi perioade în care vântul va avea intensificări cu viteze de 50 -70 de kilometri pe oră. La munte rafalele vor fi de 75 – 85 de kilometri pe oră, iar la peste 1.700 de metri de 90 – 100 de kilometri pe oră, și temporar va fi viscol.

În Tranasilvania vor predomina ninsorile, care local și temporar vor fi viscolite.
 Se va depune strat de zăpadă în medie de 5 -10 centimetri și de 15-20 de centimetri la munte.

Nopțile și diminețile vor deveni deosebit de reci, cu temperaturi preponderent negative. Temperaturile minime se vor situa în general între -7 și 2 grade. Local se va produce brumă și îngheț la sol.

Citește mai departe

EVENIMENT

Bărbat REȚINUT de polițiști după ce a agresat doi tineri de 19 ani, imediat după meciul dintre U și CFR Cluj

Publicat

De

Bărbat reținut după meciul U - CFR Cluj

Polițiștii clujeni au reținut un bărbat care a agresat doi tineri de 19 ani, după meciul de luni, dintre U Cluj și CFR Cluj.

Bărbatul de 38 de ani a aruncat cu o sticlă în cei doi tineri, iar pe unul l-a rănit în zona feței. Trei incidente violente au avut loc la Cluj-Napoca la finalul derby-ului.

Bărbat REȚINUT de polițiști după ce a agresat doi tineri de 19 ani, imediat după meciul dintre U și CFR Cluj

În data de 31 martie, Poliția municipiului Cluj-Napoca a fost sesizată de doi tineri, în vârstă de 19 ani, cu privire la faptul că, imediat după ce au participat la partida de fotbal dintre CFR Cluj și Universitatea Cluj-Napoca, în timp ce se aflau în Parcul Central din municipiu, ar fi fost agresați de un grup de persoane necunoscute, iar unul dintre aceștia ar fi suferit leziuni la nivelul feței, fiind lovit cu o sticlă de către o persoană din acel grup.

În acest context, conducerea Inspectoratului de Poliție Județean Cluj a dispus efectuarea de verificări cu celeritate în legătură cu toate incidentele înregistrate în urma partidei de fotbal.

Cazul privind cei doi tineri de 19 ani a fost preluat și instrumentat de specialiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, în colaborare cu efective din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca.

7 persoane se aflau în grupul agresorilor

Ca urmare a activităților complexe desfășurate și în baza datelor și probelor administrate, au rezultat informații potrivit cărora în comiterea agresiunilor ar fi fost implicate 7 persoane, cu vârste cuprinse între 25 și 35 de ani, precum și un minor în vârstă de 16 ani.

În continuarea cercetărilor, la data de 5 aprilie a fost identificată persoana care a aruncat cu o sticlă spre un grup de persoane, fiind vorba despre un bărbat de 38 de ani, din municipiul Cluj-Napoca. În baza materialului probator administrat, pe numele acestuia a fost emisă ordonanță de reținere pentru 24 de ore.

Citește și: Cine e bărbatul reținut după ce i-a aruncat o sticlă în față unui tânăr, după derby-ul Clujului. E fan U Cluj

Totodată, polițiștii continuă cercetările față de celelalte persoane identificate, urmând ca în funcție de participația și implicarea fiecăreia în comiterea faptelor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Violențele nu au de a face cu etnia, spun polițiștii

Polițiștii clujeni arată că toate incidentele semnalate sunt tratate cu maximă seriozitate, în vederea stabilirii adevărului și a tragerii la răspundere a tuturor persoanelor implicate.

“Până în acest moment, din verificările efectuate nu au rezultat date sau indicii care să conducă la concluzia că faptele ar fi fost săvârșite pe motive de etnie sau rasă”, au transmis polițiștii clujeni. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, pentru toate cele 8 persoane, iar față de cel de 38 de ani și pentru infracțiunea de lovirea sau alte violențe.

Trei incidente separate au avut loc la Cluj-Napoca după meciul dintre Universitatea și CFR Cluj. Într-unul dintre incidente, un băiat de 14 ani, fan al CFR Cluj, a ajuns la spital după ce a fost lovit de suporteri ai U Cluj. Alți doi prieteni au băiatului au fost agresați.

De asemenea, vineri, polițiștii clujeni au reținut trei tineri din Gherla, după ce luni seară au agresat un suporter al echipei „U” Cluj și i-au furat fularul și steagul în culorile echipei.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

Copil de 15 ani, la volanul mașinii care s-a răsturnat la Săndulești, Cluj. Este cercetat pentru conducere fără permis

Publicat

De

Băiat de 15 ani, acci9dent cu mașina

Un copil se afla la volanul mașinii care s-a răsturnat în afara părții carosabile, sâmbătă, la Săndulești.

Acesta a fost transportat la spital cu multiple traumatisme.

Copil de 15 ani, la volanul mașinii care s-a răsturnat la Săndulești

Potrivit reprezentanților IPJ Cluj accident de circulație s-a produs pe DJ107L, în localitatea Săndulești, în jurul orei 7.00.

Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că, un minor de 15 ani, din Turda, care conducea un autovehicul, pe fondul neadaptării vitezei ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, a rezultat rănirea minorului, acesta fiind transportat la o unitate medicală pentru acordarea îngrijirilor de specialitate. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate