EVENIMENT
VIDEO. Șofer ISU Cluj, cercetat disciplinar. A pus în pericol viața pompierilor. Autospeciala era să fie lovită de tren
ISU Cluj a declanșat cercetarea disciplinară a unui șofer de la Detașamentul Turda care a pus în pericol viața pompierilor de pe autospeciala pe care o conducerea, după ce aceasta era să fie lovită de un tren.
”Având în vedere imaginile în care o autospecială pentru stingerea incendiilor, cu semnalele acustice și luminoase în funcțiune, se deplasează riscant peste trecerea la nivel cu calea ferată, pentru corectă informare a opiniei publice, Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) „Avram Iancu” al județului Cluj face următoarele precizări:
Marți în jurul orei 11:20, pompierii din cadrul Detașamentului Turda au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu care a cuprins o casă de locuit situată pe strada Republicii din municipiul Câmpia Turzii. La fața locului au fost alocate două autospeciale pentru stingerea incendiilor, o autoscară și, preventiv, un echipaj SMURD.
Pentru gestionarea optimă a intervenției, forțele s-au deplasat pe două trasee diferite, unul dintre acestea fiind peste trecerea la nivel cu calea ferată de pe strada Republicii din municipiul Câmpia Turzii.
În urma vizualizării imaginilor, unitatea noastră a demarat în regim de urgență cercetarea disciplinară care se impune pentru analizarea celor întâmplate și tragerea la răspundere a celor care se fac vinovați de această situație ce a pus în pericol viața echipajului care a încadrat autospeciala de intervenție”, a transmis ISU Cluj.
În acest context, vor fi analizate și prevederile privind circulația pe drumurile publice, normele și regulamentele interne, precum și cele cele care vizează codul de etică și deontologie a personalului.
Șoferul, evaluat psihologic
”O altă măsură dispusă a fost înlocuirea din serviciu a conducătorului auto al autospecialei de intervenție, iar până la finalizarea verificărilor acesta nu va mai fi planificat în serviciul operativ.
De asemenea, șoferul autospecialei va fi supus unui evaluări psihologice, iar eventuala repunere a acestuia în serviciul operativ, în calitate de conducător auto, va fi realizată în urma unei reinstruiri.
Menționăm faptul că până la acest moment nu au fost înregistrate solicitări privind asistența persoanelor din vagoanele trenului și nu au fost primite înștiințări despre posibile plângeri formulate pe marginea acestui eveniment, din partea autorităților competente.
Facem, totodată, precizarea că pentru derularea verificărilor cu obiectivitate și aplicarea măsurilor sancționatorii în conformitate cu reglementările privind circulația pe drumurile publice, unitatea noastră a informat Inspectoratul de Poliție al județului Cluj despre acest eveniment.
Asigurăm opinia publică de faptul că Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu” al județului Cluj dezaprobă ferm neglijența conducătorilor autospecialelor cu regim de circulație prioritară care prin astfel de comportamente pun în pericol viața și vor fi dispuse măsurile care se impun, cu maximă celeritate.”, transmite Compartimentul Informare și Relații Publice”, au mai spus reprezentanții ISU Cluj.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

EVENIMENT
FOTO. Accident la Fizeșu Gherlii. Două persoane duse la spital, după ce au ajuns cu duba într-un pom

Un accident de circulație a avut loc în urmă cu puțin timp la Fizeșu Gherlii.
Un bărbat și o femeie au fost răniți în accident.
Două persoane duse la spital, după ce au ajuns cu duba într-un pom
Pompierii din cadrul Detașamentului Dej sunt cei care au intervenit la accidentul rutier. Potrivit reprezentanților IISU Cluj. În accident a fost implicată o autoutilitară, care a ieșit în afara părții carosabile. Un bărbat și o femeie de aproximativ 50 de ani au primit îngrijiri medicale.
Ambii au fost transportați la spital pentru investigații suplimentare. La misiune au luat parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD.
Foto: ISU Cluj
ADMINISTRAȚIE
VIDEO. La Florești ca în Cuba. Primăria a început curățenia pe malul Someșului. Construcții ilegale, demolate

A reînceput curățenia pe malurile râului Someș în Florești, anunță primarul comunei clujene.
Acest lucru a vizat și demolarea unor construcții ilegale ridicate pe malul apei, spre mulțumirea floreștenilor.
La Florești ca în Cuba
Primarul comunei Florești, Bogdan Pivariu, este cel care a postat pe rețele sociale și imagini din timpul acțiunii. Așa cum se vede, malul râului Someș a ajuns să arate ca fevelele din Cuba, Columbia sau alte țări din America Latină, pline de construcții improvizate.
Floreștenii s-au arătat, în mare parte, mulțimiți de faptul că se face curățenie pe malul Someșului, în locurile pe care aceștia le consideră adevărate focare de infecție.
„Welcome in Columbia. Felicitări domnule Primar!”, a scris un floreștean care a făcut legărura dintre imaginile din Florești și cele din marile orașe din America Latină.
Nu este prima “curățenie de primăvară” în Florești. Și anii trecuți au avut loc astfel de acțiuni de colectare a deșeurilor voluminoase și de demolare a construcțiilor ridicate ilegal pe malul apei.
EVENIMENT
Prima barză a ajuns vineri în cuibul din satul Vlaha (Cluj). În zilele următoare este așteptată și perechea

Prima barză a ajuns vineri în cuibul din satul clujean Vlaha, în zilele următoare fiind așteptată și perechea, arată imaginile surprinse de camera web care supraveghează cuibul, instalată în cadrul proiectului Clujbird.
Reprezentanții acestuia au declarat pentru Cluj24 că încă nu știu dacă este vorba despre barza Leske sau despre bărzoiul Miska, cuplul care vine de câțiva ani la Vlaha din Africa și unde vor depune ouă și vor aduce pe lume pui.
Anul trecut prima barză a ajuns în 18 martie, iar ”familia”, completată cu 4 pui, a plecat înapoi spre Africa la sfârșitul lunii iulie-începutul lunii august.
Cuibul de barza albă dotat cu cameră web se află în satul Vlaha (județul Cluj), pe o stradă lăturalnică. Amplasat pe un stâlp electric, cuibul este înălțat pe un suport pentru a împiedica coliziunea puilor cu sârmele aflate sub tensiune. În localitate au mai fost cuiburi de berze și în trecut.
În locul acesta, primul cuib a fost construit în anul 1998. Camera transmite în direct începând din 23 martie 2017
EVENIMENT
Proclamarea locală a CANONIZĂRII Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj și hramul Mitropoliei Clujului

Anul acesta, Biserica Ortodoxă Română aniversează 140 de ani de la dobândirea autocefaliei și 100 de ani de la ridicarea la rangul de Patriarhie, fapt pentru care anul 2025 a fost declarat Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea. În acest context, au fost canonizați 16 sfinți români, care au trăit în secolul al XX-lea, incluzând preoți, monahi și mărturisitori din diverse regiuni istorice ale României și din Basarabia.
„Ceremonia de proclamare generală a canonizării celor 16 sfinți români a avut loc marți, 4 februarie, la Catedrala Patriarhală, și a coincis cu aniversarea propriu-zisă a 100 de ani de la adoptarea deciziei Sfântului Sinod de ridicare a Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie.
Proclamarea locală a CANONIZĂRII Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj și hramul Mitropoliei Clujului
Proclamarea locală a canonizării Sfântului Preot Mucenic Liviu-Galaction de la Cluj va avea loc marți, 25 martie 2025, de Praznicul Bunei Vestiri, când se împlinesc 19 ani de existență a Mitropoliei Clujului.
Astfel, începând cu ora 9.30, un sobor de 10 ierarhi, format din: IPS ANDREI, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, IPS IOSIF, Mitropolitul Ortodox Român al Europei Occidentale și Meridionale, PS IGNATIE, Episcopul Hușilor, PS IUSTIN, Episcopul Ortodox Român al Maramureșului și Sătmarului, PS NICODIM, Episcopul Severinului și Strehaiei, PS TIMOTEI, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei, PS MACARIE, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, PS BENEDICT BISTRIȚEANUL, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului și Clujului, PS TIMOTEI SĂTMĂREANUL, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului, și PS TEOFIL DE IBERIA, Arhiereu-vicar al Episcopiei Ortodoxe Române a Spaniei și Portugaliei, va săvârşi Sfânta Liturghie în Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, în prezenţa credincioşilor, a personalităţilor din lumea culturală şi academică, dar şi a reprezentanţilor autorităţilor civile şi militare din întreaga mitropolie.
*
La data de 25 martie 2006, la praznicul Bunei Vestiri, avea loc proclamarea solemnă a Mitropoliei Clujului, Albei, Crișanei și Maramureșului, devenită ulterior Mitropolia Clujului, Maramureșului și Sălajului. Evenimentul nașterii noii mitropolii transilvănene este ancorat în viziunea și voința istorică exprimată de Sfântul Andrei Șaguna, de Octavian Goga sau de Patriarhul Miron Cristea. De asemenea, ziua de 25 martie a devenit, prin actul providențial al reînfiinţării Mitropoliei Clujului, o sărbătoare pentru întreaga Transilvanie, ea marcând momentul întronizării primului Mitropolit, Bartolomeu Anania, iar după 5 ani a Înaltpreasfinţitului Părinte Mitropolit Andrei”, se arată în comunicatul Arhiepiscopiei Clujului.