EVENIMENT
Şofer de 83 de ani. Ping-pong cu oameni. Pietoni şi biciclist omorâţi sau răniţi. A fugit de la accident
Morţi şi răniţi, sâmbătă seara, în Argeş. Un şofer octogenar, care anterior lovise un biciclist şi părăsise locul accidentului, a mai lovit doi pietoni.
Potrivit unui comunicat transmis de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş, primul eveniment rutier a avut loc în municipiul Curtea de Argeş.
‘Din verificările preliminare, efectuate de poliţiştii Biroului Rutier Curtea de Argeş, s-a stabilit că un bărbat de 83 de ani, din Corbeni, care conducea un autoturism pe raza municipiului Curtea de Argeş, la efectuarea virajului la stânga de pe strada 1 Decembrie 1918 către strada Eroilor, (…) în împrejurări care vor fi stabilite din cercetări, a acroşat cu autoturismul bicicleta unui bărbat de 32 de ani (…) care se pregătea să traverseze, accidentându-l uşor’, a transmis IPJ Argeş.
Sursa citată precizează că şoferul a părăsit locul producerii accidentului fără încuviinţarea poliţiştilor, iar la scurt timp a accidentat doi pietoni în localitatea Albeştii de Argeş, pe DN 7C.
‘Din păcate, în urma celui de-al doilea accident a rezultat decesul unuia dintre cei doi pietoni, un bărbat de 71 de ani, din Albeştii de Argeş, iar al doilea pieton, de 82 de ani, din aceeaşi localitate, a fost preluat de un echipaj medical în stare de inconştienţă, decedând la spital’, se precizează în comunicat.
Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând că nu a consumat alcool.
Bărbatul este cercetat penal pentru săvârşirea infracţiunilor de părăsire a locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă. AGERPRES
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






