ADMINISTRAȚIE
Societatea Ornitologică Română Cluj: Efectul ARTIFICIILOR asupra animalelor variază de la neplăcere la pierderea vieții
Biroul Teritorial al Societății Ornitologice Române (SOR) a aflat cu tristețe că Primăria Municipiului Cluj-Napoca nu doar că nu a renunțat la planul de a ține 4 spectacole cu focuri de artificii la trecerea în noul an, dar și că printre locațiile alese se numără zone verzi.
”Dacă tot ne punem etichetă de oraș smart și inovator, cursul firesc al lucrurilor ar fi fost căutarea de soluții alternative, cât mai puțin nocive pentru oameni, animale și mediu. Asta se face deja în acele locuri unde oamenii au înțeles că unele obiceiuri nu pot râmâne neschimbate, atâta vreme cât este evident pericolul pe care îl reprezintă.
Citește și Iubitorii de animale din Cluj îi cer lui Emil Boc să oprească artificiile și petardele de Revelion
Cetățuia, Parcul Iuliu Prodan din Cartierul Zorilor sau zona Iulius Mall, aflată în apropierea marelui spațiu verde pe care îl dorim a fi Parcul Est, sunt spații verzi importante atât pentru noi, oamenii, cât și pentru animalele sălbatice.
Aceste oaze de biodiversitate ar trebui protejate, nicidecum „bombardate”, fie și pentru o scurtă perioadă de timp, pentru plăcerea noastră de câteva minute.
Efectul acestor distracții asupra unora dintre noi și asupra animalelor, fie de companie, fie sălbatice, variază de la neplăcere la pierderea vieții”, au spus reprezentanții SOR Cluj.
Păsări moarte de Revelion
Aceștia au prezentat și o imagine, prin amabilitatea OIPA International, care prezintă urmările dramatice ale utilizării petardelor și focurilor de artificii în Roma, la trecerea din 2020 în 2021, când sute de păsări le-au căzut victime.
”Credem că nu putem ignora dovezile clare ale consecințelor nefaste pe care acțiunile noastre le pot avea asupra unor viețuitoare fără apărare. E nevoie de o schimbare, astfel ca începutul plin de speranță pe care îl dorim pentru noi, să nu devină tragedie pentru alte ființe”, au mai spus cei de la SOR.
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






