Connect with us

EVENIMENT

Iubitorii de animale din Cluj îi cer lui Emil Boc să oprească artificiile și petardele de Revelion

Publicat


Într-o scrisoare deschisă adresată primarului Emil Boc, iubitorilor naturii și ai animalelor reprezentați de Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului, îi solicită acestuia să anuleze spectacolele cu focuri de artificii din seara de Revelion și nu numai. 

„Aceste manifestări, precum si cele cu petarde produc zeci de victime umane anual , produc un mare disconfort auditiv si nu mai reprezintă o distracție demna de perioada in care traim.

IN PRIVINȚA BUNĂSTĂRII ANIMALELOR, menționăm că acestea dăunează grav sănătății animalelor sălbatice și mai ales domestice, după cum foarte bine cunoașteți si după cum vi s-a adus la cunoștință în anii trecuți.

Anual se produc decese ale animalelor si efecte ireversibile asupra sănătății acestora și solicitarile noastre din trecut au rămas fără reacții din partea autorităților, chiar și a Primăriei Cluj-Napoca.

Considerăm că distracția de moment demodata și periculoasă nu ar trebui să fie folosită pentru satisfacerea unei părți a cetățenilor sau electoratului. Pe de-o parte ne opunem petardelor prin autoritățile de care dispunem, iar pe de alta încurajăm utilizarea artificiilor.

În speranța că vocile a mii de cetățeni si ale necuvântătoarelor fără apărare din Cluj-Napoca nu vor fi trecute cu vederea, va rugăm să dați curs solicitării noastre!”, precizează Organizația pentru Protecția Mediului și Combaterea Braconajului.

Recent primarul Emil Boc a anunțat chiar contrariul, că dorește să ducă artificiile în fiecare cartier.

Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate