Connect with us

ADMINISTRAȚIE

SFINȚIREA statuii Sf. Maria de pe strada Universității din Cluj, pe 15 august, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare

Publicat


zilele maghiare

Zilele Culturale Maghiare din Cluj, una dintre cele mai așteptate sărbători ale comunității maghiare din regiunea Transilvaniei, a ajuns anul acesta la cea de-a XV-a ediție și se va desfășura în perioada 18-25 august, cu programe preliminare din 15 august. Cu această ocazie va fi sfințită statuia Sf. Maria de pe str. Universității.

„Pentru ca fiecare participant la manifestarea culturală să aibă tot timpul ceva de ascultat, văzut sau făcut, organizatorii au pregătit peste 500 de programe – concerte, expoziții, tururi ghidate, mese rotunde, proiecții de film, activități pentru copii, târguri, activități sportive și petreceri – , care se vor desfășura în peste 70 de locuri din centrul Clujului.

SFINȚIREA statuii Sf. Maria de pe strada Universității din Cluj, pe 15 august, în cadrul Zilelor Culturale Maghiare

sf maria

„În fiecare an avem câteva programe în avanpremieră ca să putem atrage atenția asupra expozițiilor din timpul festivalului și a unor evenimente mai aparte. Vom vernisa astfel patru expoziții la Muzeul de Artă, care vor putea fi vizitate pe parcursul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj. La această ediție vom avea în jur de 560 de programe, ce se vor desfășura în 74 de locuri din centrul orașului. De asemenea, ne bucurăm de colaborarea a 208 parteneri instituționali și privați, un record din acest punct de vedere”, a declarat Szabó Lilla, directorul de programe al festivalului, la conferința de presă care a anunțat începerea festivalului.

Szabó Lilla a mai adăugat că unul dintre cele mai importante evenimente preliminarea festivalului este cel din data de în data de 17 august, la ora 17:00,  când Biserica „Sf. Mihail” va primi Premiul European pentru Patrimoniu – Premiul Europa Nostra în cadrul unei ceremonii de gală.

conferinta presa

„Acest monument (este) cel mai vechi din Cluj și al doilea ca vechime din Transilvania”

Prezentă la conferință, Olah Emese, viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, a spus: „Cred că suntem toți de acord că sunt puține evenimente care să aibă amplitudinea Zilelor Culturale Maghiare și să fie pe placul tuturor, indiferent de vârstă, naționalitate sau preferințe culturale. Este un punct de atracție pentru mulți turiști și un punct de întâlnire culturală, o relaționare între toți cei prezenți. Din acest motiv, administrația locală susține an de an acest eveniment și, ca dovadă, anul acesta am alocat o sumă record – 710.000 lei, nerambursabilă”.

Primul eveniment de referință din timpul Zilelor Culturale Maghiare din Cluj va fi celebrarea restaurării Coloanei Mariei Immaculata, cunoscută și sub numele de Statuia Sf. Fecioare Maria Protectoarea. Acest monument, cel mai vechi din Cluj și al doilea ca vechime din Transilvania, a fost repus, în 2023, în amplasamentul său inițial, după o restaurare amplă care a presupus completarea coloanei cu elementele distruse de-a lungul anilor. În semn de bucurie, pe 15 august, de Adormirea Maicii Domnului, credincioșii sunt invitați la o sărbătoare de mulțumire, organizată de Parohia Romano-Catolică „Sf. Mihail”, ce va include, de la ora 11:00, o liturghie festivă la Biserica Piariștilor, oficiată de Excelența Sa Dr. Kerekes László, episcop auxiliar al Arhidiecezei de Alba Iulia, urmată de binecuvântarea statuii restaurate.

zilele maghiare

„Centrul Clujului pe cărți poștale de-a lungul a 125 de ani”

În avanpremiera festivalului, publicul va fi invitat să participe vineri, 16 august, la deschiderea Bienalei de Muzică Sacră Maghiară și la vernisajul expoziției din colecția familială a lui Maier Orosz Judit, iar sâmbătă, 17 august, la decernarea Premiului Europa Nostra pentru restaurarea Bisericii „Sf. Mihail” din Cluj, precum și la vernisajele ce vor avea loc la Muzeul de Artă: Expoziția comemorativă a sculptorului Kós András (1914-2010) și Mózes Incze: „Infinit limitat”.

Duminică, 18 august, în prima zi de festival, publicul este invitat să participe la Muzeul de Artă la un vernisaj cu totul aparte, cel al expoziției „Centrul Clujului pe cărți poștale de-a lungul a 125 de ani”, realizată cu cărți poștale din colecțiile lui Bense Jenő și Gergely Balázs.

„Concertele vor face și în acest an deliciul publicului”

Cea de-a XV-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare se va deschide oficial luni, 19 august, ora 19:00. În cadrul Galei de deschidere, desfășurată în mod tradițional la Opera Maghiară din Cluj, publicul va avea ocazia să vadă grandiosul spectacol de dans-concert intitulat „Călători prin marile orașe”, al regizorului-coregraf Farkas Máté. Producția, pusă în scenă de Ansamblul Popular de Stat Maghiar, oferă o experiență teatrală unică, în care muzica, dansul și elementele vizuale se îmbină armonios, invitând publicul într-o călătorie captivantă și specială între trecut și prezent.

Concertele vor face și în acest an deliciul publicului, cu predilecție cele care vor avea loc în Piața Unirii, câte două în fiecare seară, de miercuri până duminică. Astfel, pe scena din centrul Clujul vor concerta Zanzibar, Neoton Família sztárjai, Parno Graszt, Elefánt, Debrecen Big Band și Vastag Tamás, Miklós Gyuri Band și LetShow, Raklap, Kowalsky meg a Vega. Nu vor lipsi de pe scenă ansamblurile populare care marți, 20 august, vor susține gala ediției a XXVI-a a Festivalului Internațional de Folclor „Sfântul Ștefan”.

Și în acest an, iubitorii de patrimoniu și de istorie vor putea participa la tururi ghidate, ocazie cu care vor putea afla informații despre lapidariul medieval și premodern al MNIT, despre colecția de artă sacrală a Parohiei Romano-Catolice „Sf. Mihail” și a Bisericii Piariste, monumentele clujene care oglindesc epoca și persoana Regelui Matia Corvin,  Grădina Mikó, Muzeul Zoologic al UBB și Castelul Bánffy din Bonțida.

„Inima festivalului” va bate și anul acesta pe Ulița Lupilor / Kogălniceanu

În cadrul festivalului, vor avea loc și o serie de mese rotunde care vor aborda teme variate precum regionalizarea în Transilvania, gestionarea monumentelor ca profesie creativă, perspectivele Clujului de a deveni un oraș olimpic și rolul identității maghiare în cultura română. Aceste discuții vor aduce împreună experți și lideri de opinie pentru a dezbate și explora soluții la provocările actuale.

„Inima festivalului” va bate și anul acesta pe Ulița Lupilor / Kogălniceanu și pe străzile adiacente, în acest spațiu regăsindu-se la un loc Târgul meșteșugăresc, Târgul de carte și Aleea Muzeelor ce vor transforma din nou zona într-un adevărat centru al culturii și creativității. Totodată, strada Potaissa, cunoscută drept Strada Vinului, va găzdui și în acest an târgul de vinuri, unde vizitatorii vor putea consuma sau cumpăra băuturi alese ale unor vinificatori renumiți din România și Ungaria.

Mult îndrăgită vizită a turnului Bisericii „Sf. Mihail”, una dintre atracțiile favorite ale publicului prezent la Zilelor Culturale Maghiare, nu va lipsi, bineînțeles, din program. Începând cu acest an, vizitarea turnului nu mai necesită însă o programare prealabilă, vizitatorii urmând a urca conform organizării de la fața locului.

Programul complet al ZCMC 2024, AICI

Cea de-a VI-a ediție a Crosului Donaton, ce se va desfășura sâmbătă, 24 august 2024, în Parcul Etnografic Național „Romulus Vuia” și în Pădurea Hoia, aduce o probă nouă, cea de 21 km (semimaraton), care se adaugă celor existente de 1 km, 5 km și 10 km. Înscrierea alergătorilor în competiție se face până în data de 22 august 2024, ora 12:00, pe pagina oficială a evenimentului.

Gala de închidere a sărbătorii culturii maghiare va avea loc duminică, 25 august, în piața centrală a orașului, și va aduce în fața comunității nu doar un concert de „Melodii ungurești îndrăgite”, ci și pe artistul Demjén Ferenc, probabil cel mai popular cântăreț din Ungaria, care va interpreta cele mai de succes melodii ale sale.

Zilele Culturale Maghiare din Cluj sunt organizate de Asociația Zilele Culturale Maghiare din Cluj în colaborare cu Asociația Clujul Comoară. Evenimentul este realizat cu sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Cluj-Napoca”, au transmis organizatorii.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Dr. Florian Nicula, semnal de alarmă de la Cluj, referitor la situația scăpată de sub control din punct de vedere al cancerului

Publicat

Dr. Florian Nicula

Cu prilejul zilei Mondiale a Sănătății,  7 aprilie 2025, SOS, prin vocea dr. Florian Alexandru Nicula, expert în prevenirea și controlul cancerului al Organizației Mondiale a Sănătății – Agenția Internațională de Cercetare în domeniul Cancerului (OMS/IARC ) – membru în Consiliul Științific al Codului Europei Contra Cancerului ( ECAC ) – Revizia 5 2025 – 2026, dorim să tragem un semnal de alarmă referitor la situația scăpată de sub control a stării de sănătate a populației României din punct de vedere al cancerului.

Pe fondul unei speranțe de viață redusă față de țările cu sisteme sanitare corespunzătoare și cu programe performante istoric de prevenire și control al bolilor netransmisibile în general, România se confruntă încă de anul trecut cu o povară confirmată inacceptabilă a mortalității prin boli prevenibile și tratabile care ne situează pe primul loc în Uniunea Europeană:

Sute de mii de români își pierd anual viața (272.483 , 142.969 bărbați, 129.614 femei în 2022), datorită în primul rând bolilor cardiovasculare responsabile de 150.627 din decesele menționate, pe locul 2 fiind decesele prin cancer în număr de 45.823 ( pulmonar 8.633, mamar 3.196, stomac 2.500, prostată 2.252, col uterin 1.290 – primele 5 localizări responsabile pentru decesele din cancer ).

Vorbim aici de fapt despre zeci de mii de decese evitabile, vieți pierduteprematur în fiecare an din cauza unor boli care pot fi în proporție de până la o treime evitate prin prevenire primară (cunoașterea și combaterea eficientă și sistematică a factorilor de risc, campanii de vaccinare), încă o treime pot fi prevenite sau depistate precoce prin profilaxie secundară (organizarea, implementarea și monitorizarea unor programe de screening populațional eficiente, performante și continue) și o ultimă treime poate beneficia de profilaxia terțiară  prin terapii multidisciplinare individualizate prognostic pe baza unor protocoale actualizate aplicate la timp cu servicii medicale asigurate și controlate calitativ.

În ciuda unui progres mai mult legislativ (Legea Planului de Cancer din 2022 și Hotărârea de Guvern consecutivă în 2023, plus un pachet de alte reglementări menționate în Planul de Cancer al MS publicat pe site-ul MS in 2023), care toate confirmă drept responsabile de controlul cancerului în România Ministerul Sănătății (MS) împreună cu Comisia Consultativă de Oncologie și Institutul Național de Sănătate Publică (INSP), nu s-a reușit până în prezent organizarea, implementarea și monitorizarea unor intervenții comprehensive de sănătate publică integrate, eficiente și sustenabil sub cupola unui Plan Național de Control al Cancerului (PNCC).

Planul de cancer, incomplet

PNCC există pe site-ul MS doar sub forma unui document programatic incomplet, o sumă de declarații de intenție de organizare a unor măsuri fără o strategie cu termene clare pe timp scurt, mediu și lung, pe fondul unei bine cunoscute instabilități politice la vârful piramidei decizionale dublată de un sistem de consiliere defectuos. Nu există identificată  până în prezent o infrastructură reală indispensabilă unui Plan de Cancer operativ și asigurat calitativ.

Rețeaua instituțiilor din subordinea MS, dominată de un management politizat excesiv haotic și deprofesionalizat de la macro nivelul național central până la mezzonivelul regional/local, este practic lipsită de o coordonare corespunzătoare; strategia teritorială dublă pe linie de sănătate publică, județeană și regională trebuia de mult să fie clarificată.

INSP, nominalizat drept punct focal național pentru prevenirea și controlul cancerului, a furnizat de ani de zile dovezi de lipsă de capacitate profesională specifică, expertizăși în viziunea de ansamblu necesară, suficient de clare pentru orice specialist, confirmate de dinamica indicatorilor epidemiologici specifici menționați mai sus.

Compartimentul “ de specialitate“ al INSP, în ultimii 15 ani de când a preluat sarcina de coordonator național în prevenirea și controlul cancerului (extinsă acum pentru toate bolile netransmisibile), nu a dezvoltat, în ciuda resurselor foarte importante alocate mai bine de 10 ani, capacitatea și expertiza necesară (multiple resurse de la buget, Fonduri Europene, Fonduri Norvegiene, Programul cu Banca Mondială au fost și sunt în continuare direcționate discreționar și utilizateparțial sau de loc, irosind orice șansă de consolida un controlul global al bolii).

Probleme în document

Față de Documentul PNCC de pe site-ul MS, semnat de Comisia de Oncologie, dorim să precizăm următoarele:

În prima parte, sunt prezentate o serie de evaluări ale membrilor Comisiei a resurselor existente globale de control al cancerului ( este de remarcat că sunt ignorate total fără a fi actualizate evaluările complexe solicitate de MS prezente în Raportul Misiunii ImPACT pentru România, finanțată în acest scop de Agenția Internațională pentru Energie Atomică de la Viena, elaborat de experți marcanți din țară și din străinătate în toate domeniile de control al cancerului, precum și Documentul de PNCC elaborat în anul 2016 în urma unui Ordin MS, ambele mult mai complete decât cel actual la care facem referință; întreaga evaluare din document nu respectă integral criteriile Coleman et all. din punctul de vedere al măsurilor/resurselor de evaluat în vederea analizelor/evaluărilor unui PNCC)

–        La Capitolul Registre Cancer, Comisia omite chiar și menționarea Registrelor Regionale teritoriale Nord Vest și Vest, operative din anii 70 până în prezent –registre membre ale IARC în prezent ale ENCR (Rețelei Europene de Registre Cancer) – este prevăzută o măsură în schimb onouă achiziție de soft pentru un ipotetic Registru Național de Cancer din Fonduri Europene, deși soft-ul în limba română și conectarea la rețeaua europeană sunt disponibile gratuit și a mai fost finanțat anterior un proiect PHARE în acest scop fiind posibilă o dublă finanțare  ( este de precizat că în Comisie nu există experți în Registru cancer ) – au trecut zeci de ani de când nu s-a făcut nici un progres notabil în declararea și înregistrarea îmbolnăvirilor de cancer la nivel național

–        La Capitolul prevenire primară, în lipsa unui expert de sănătate publică/epidemiologie, Comisia menționează unele măsuri legislative, doar parțial eficiente în condițiile în care instrumente de control precum prevederile Codului European Contra Cancerului ( ECAC ) aflat la a 5-a revizie, elaborat colectivele de experții europeni selectați de OMS/IARC, nu sunt nici măcar menționat și nu sunt integrate în Plan. Lipsesc evaluările complete ale tuturor factorilor de risc consacrați și, foarte important, lipsesc total evaluări ale acoperirilor/ performanțelor  la zi ale populației la risc în campaniile de vaccinare, împreună cu gradul de diseminare și conștientizare a recomandărilor pentru populație și pentru decidenții sanitari

Testările, oprite nejustificat

–        La Capitolul prevenire secundară, unde am intrat în al 2-lea an de când testările gratuite în cadrul programelor pilot regionale organizate cu suport populațional conforme recomandărilor și Ghidurilor Europene, ajunse la finele anului 2023 la zeci de mii de teste cu mii de vieți salvate anual  au fost oprite nejustificat în favoarea testărilor oportuniste în cadrul Contractului CAS, Comisia omite a declara clar acest lucru și nu cuprinde evaluări ale rezultatelor ( procente reale credibile de acoperire cu teste ale populației la risc) în programelor pilot regionale de screening care sunt publicate în Rapoartele IARC de Implementare a programelor de screening în statele membre de mai bine de 10 ani;sunt prezentate doar rezultate parțiale naționale convenabile/notabile după prima rundă a programului național de screening al cancerului de col uterin și nu se menționează/recunoaște eșecul replicării regionale/naționale ale Pilotului Regional Nord-Vest și problemele grave de sustenabilitate a programelor regionale de screening cu întreruperea de testărilor din programele de screening organizat  și compromiterea unor programe de cercetare asociate datorate unor decizii discutabile la nivel central

–        La capitolul diagnostic pozitiv și stadial sunt numărate doar aparate de diagnostic și se recunosc probleme de asigurare de calitate, se omiteînsă lipsa programelor pilot de cercetare/ evaluare  a accesului populației ( procente de acoperire/tip de investigații ) și a timpilor de întârziere a serviciilor de diagnostic gratuite controlate calitativ – indicatori Coleman-EUROCHIP de evaluare

Vicii majore la tratament

–        La capitolul Tratament se recunosc vicii majore precum lipsa frecventă în multe centre a Comisiilor multidisciplinare de diagnostic și indicație terapeutic, risc major de malpraxis și de compromitere a prognosticului pacienților – nimic despre rata de integrare a tratamentelor în protocoale…; tratamentul oncologic medical este văzut doar prin prisma numărului de specialiști și a accesului la moleculele noi – nimic despre control de calitate, studii de eficiență/rezultat deși  orbim despre este domeniul cu cheltuieli maxime, cu conflictele maxime de interese pe un fond legislativ labil al lobby-ul producătorilor de medicamente; tratamentul chirurgical- UN SINGUR ALINIAT, în condițiile în care nici în ziua de azi chirurgia oncologică nu este precis definită ca subspecialitate și nu are un program de formare și un conținut clar ( societățile profesionale sunt nereprezentative, vectori de fals cult de personalitate și de conflicte de interese, catedrele au activități de bază prea puțin oncologice ); radioterapia evaluată cu o  acoperire încă sub media Europeană, dezvoltată prin împrumuturi importante de la Banca Mondială completate cu investițiile din sectorul privat; psihoterapia și paliația sunt încă la începuturi, cu mari probleme de acoperire post-spitaliare pentru pacienții oncologici aflați în urmărire/tratament la domiciliu ; ca și în cazul diagnosticului, accesul populației și timpii de întârziere extrem de prelungiți ridică probleme foarte serioase pentru bolnavi și familiile lor.

Planul trebuie completat

Pe când partea de evaluări din Documentul PNCC MS 2023 trebuie completată și reactualizată urgent pe modelul Misiunii IAEA ImPACT România, partea  privind măsurile propuse din planul propriu-zis poate constitui cel mult un template pe care mai este foarte mult de lucrat, luând în considerare rapoartele etapei de reevaluare. Ambele sunt acțiuni obligatorii egal de importante și urgente care trebuie finanțate, organizate și date pe mâinile unor grupuri de experți consacrați  din toate domeniile implicate. Sunt implicați în afara profesioniștilor din sănătate și actori foarte importanți ai societății civile, asociații de pacienți , de suport social, experți în comunicare, mass media, etc.

PNCC trebuie văzut ca unul din cele mai complexe programe de sănătate publică cu putință. El trebuie construit după resurse existente de asigurare și control de calitate, condus de o personalitate identificată prin viziunea, capacitatea și expertiza care să îi permită coordonarea unor grupuri de lucru multidisciplinare. Trebuie să identifice nu numai surse de finanțare distinctă pentru management, dar și infrastructuri de networking instituțional, clustere de furnizori de servicii medicale și asociate, etc.

Comunicarea și colaborarea internă și externă sunt indispensabile proceselor de asigurare și control de calitate ( QA/QC).

Orice întârzieri în obținerea unui control corect și complet planificat al canceruluiîn România menține situația inacceptabilă în care ne aflăm prin apariția în continuare de decese evitabile datorată lipsei organizării, implementării și monitorizării  unor măsuri adecvate și eficiente de către decidenții responsabili.

Cine este dr. Florian Nicula

Dr. Florian Alexandru Nicula este medic primar chirurg, supra specializare Chirurgie și Ginecologie Oncologică, doctor în Științe Medicale, Cercetător Principal Gr.1, președinte fondator Societatea Română de Chirurgie și Ginecologie Oncologică, fondator supra specialitățile și Catedra de Chirurgie și Ginecologie Oncologică IOCN/UMF, expert OMS/IARC Prevenire și Control Cancer, membru Consiliul Științific ECAC Codul Europei Contra Cancerului – Revizia 5 2025-2026.

 

Citește mai departe
Publicitate

ADMINISTRAȚIE

Lucrări de întreținere pe 50 de kilometri de drumuri județene din Cluj

Publicat

Lucrări drumuri Cluj

Consiliul Județean Cluj anunță încheierea primelor contracte din acest an pentru întreținerea drumurilor județene. Lucrări pe patru sectoare de drum.

Consiliul a semnat trei contracte de execuție a lucrărilor incluse în Programul de lucrări de întreținere curentă și periodică a unor drumuri județene din județul Cluj, pentru anul 2025.

Lucrările se vor desfășura pe patru sectoare, cu o lungime totală de 51,747 kilometri, situate pe trei drumuri județene. Scopul acestor intervenții este îmbunătățirea condițiilor de circulație și creșterea siguranței rutiere.

Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj, a declarat: „Ne propunem ca prin intermediul acestor lucrări să contribuim la creșterea calității infrastructurii rutiere și la desfășurarea traficului în condiții de siguranță. Nu ne vom opri aici, în perioada imediat următoare vom încheia noi contracte pentru întreținerea drumurilor județene”.

Drumurile județene vizate de lucrările recent contractate

  • DJ 107R Făget – Sălicea – Ciurila, de la km 8+300 la km 21+350

  • DJ 161 Fundătura – Dăbâca – Pâglișa, de la km 17+000 la km 41+100

  • DJ 105T Popești – Corușu – Săliștea Veche – Săliștea Nouă – Berindu, de la km 2+130 la km 14+447 și de la km 19+470 la km 21+750

Lucrările vor include întreținerea părții carosabile și a platformei drumului, asigurarea scurgerii apelor, îmbunătățirea esteticii rutiere și asfaltări pe sectoarele unde starea drumului o impune.

Citește mai departe

EVENIMENT

Balaj (CFR Cluj): Meciurile cu „U” Cluj sau Dinamo se vor putea juca doar cu ABONAȚII noștri în tribune

Publicat

cristi balaj

Meciul dintre „U” și CFR Cluj de săptămâna trecută s-a lăsat cu violențe în afara stadionului. Ca atare, conducerea CFR Cluj ia în calcul ca viitoarele partide de acasă cu rivala din oraș și cu Dinamo București să se dispute doar cu suporterii „feroviari” în tribune.

Președintele CFR-ului, Cristi Balaj, spune această decizie poate fi luată în urma solicitărilor fanilor echipei și mai ales din cauza faptului că forțele de ordine au dovedit că sunt mai mereu depășite în astfel de partide, conform NapocaLive.

Balaj (CFR Cluj): Meciurile cu „U” Cluj sau Dinamo se vor putea juca doar cu ABONAȚII noștri în tribune

„Indiferent că este un suporter al CFR-ului, sau al altei echipei, organele abilitate trebuie să ofere sancțiuni maxime! Am condamnat imediat după meci, când am văzut imaginile, și am sunat membrii galeriei noastre. S-au arătat și ei deranjați, că au certat acele persoane, dar acele momente nu fac decât să aducă reacții mult mai violente, așa cum s-a întâmplat.

În Italia s-a stârpit în mare măsură mafia, iar acolo erau mult mai multe probleme. Noi nu suntem în stare să rezolvăm o problemă.. Dacă exista interes, s-ar fi rezolvat. Avem din ce în ce mai multe solicitări la adresa clubului, de la abonații noștri, ca meciul împotriva celor de la „U” Cluj sau Dinamo să se joace doar cu abonați. Asta din dorința de a exista siguranță la stadion, pentru că, din păcate, organele abilitate au arătat că sunt depășite”, a declarat Cristi Balaj.

Citește mai departe

EVENIMENT

FOTO. Misterul flash-mob-ului „Metro la Cluj” a fost elucidat: artistul american Metro Boomin urcă pe scena Untold 2025

Publicat

Flash-mob-ul misterios organizat cu câteva zile în urmă în centrul Clujului era, se pare, un indiciu pentru unul dintre cele mai mari anunțuri făcute de organizatorii Untold legat de ediția din anul acesta a festivalului: artistul american Metro Boomin va urca pentru prima dată pe o scenă din România.

Metro Boomin, arhitectul sunetului hip-hop și trap al ultimului deceniu, vine pentru prima dată în România, în cadrul ediției aniversare UNTOLD X, cu un show exclusiv ce marchează singura sa apariție la un festival din Europa în acest an. Considerat unul dintre cei mai mari producători ai muzicii contemporane, cu un rol esențial în definirea hip-hop-ului modern, artistul american va urca pentru prima dată pe scena principală a festivalului UNTOLD, într-un show care promite să redefinească experiența de festival.

Un flash-mob misterios organizat miercuri, 2 martie, în centrul Clujului, în care mai mulți tineri cu hanorace inscripționate cu mesajul „Metro la Cluj” au stat nemișcați în zone aglomerate a precedat anunțul organizatorilor.

Premieră la Untold: Metro Boomin, pentru prima dată în România

Cu o viziune unică și o marcă de sunet ușor de recunoscut, Leland Tyler Wayne aka Metro Boomin a colaborat cu cele mai mari nume din industria muzicală: The Weeknd, Post Malone, Kendrick Lamar, Travis Scott, 21 Savage, Future sau Drake, Metro a transformat sound-ul urban modern într-un fenomen mainstream.

Metro Boomin a debutat cu o serie de colaborări cu tineri artiști aflați în plină ascensiune, precum Future, Young Thug și 21 Savage – relații care s-au transformat în parteneriate de durată. La doar 20 de ani, semna deja producția unor hituri precum „Karate Chop” (o colaborare cu Future), „Honest” și „Some More”.

Cu peste 31,7 miliarde de streamuri pe Spotify, peste 47 de milioane de ascultători lunari, multiple single-uri care au debutat pe locul 1 în Billboard Hot 100, producții premiate, albume devenite instant-cult – toate acestea îl plasează în topul celor mai relevanți creatori ai culturii urbane globale.

Metro Boomin se numără printre puținii artiști care au avut simultan 10 piese în clasamentul Billboard Hot 100, alăturându-se unor nume precum The Beatles, Taylor Swift, Drake sau Playboi Carti.

Metro Boomin a colaborat cu superstaruri globale precum Post Malone, Travis Scott, Gunna și Kanye West. Single-ul “Congratulations” la care a lucrat cu headliner-ul ediției aniversare a festivalului UNTOLD, Post Malone, a debutat în Top 10 Billboard 100, a fost recompensat cu 14 Discuri de Platină și a depășit pragul de 2 miliarde de ascultări pe platforma Spotify.

Line-up impresionant la ediția aniversară Untold X

Ediția aniversară UNTOLD X aduce în România un lineup impresionant, care include cele mai mari  nume din industria muzicală globală: Post Malone, Anyma, Becky Hill, Martin Garrix, Armin van Buuren, FISHER, Alok, Alan Walker, Tiësto, Don Diablo și Hugel.

Scena Galaxy va găzdui cei mai cunoscuții DJ techno ai momentului – Black Coffee, Marco Carola, Adriatique, alături de cei mai apreciați DJ din România : Cezar, Priku, Arapu și SIT.

Organizatorii vor anunța în curând un nou val de artiști care vor completa lineup-ul ediției aniversare UNTOLD X, care va avea loc între 7 și 10 august, la Cluj-Napoca. Abonamentele sunt disponibile pe  untold.com.

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate