Secţia 2 POLIŢIE Cluj-Napoca. ŞEFUL secţiei, Ciprian Neag: „Poliţia e MÂNA de FIER care ar trebui să aibă şi mănuşa de catifea”

De regulă, poliţiştii nu sunt prea simpatizaţi de români. Sau, cel puţin, nu erau. Dar şi ca urmare a ceea ce însemna poliţia/miliţia în regimul comunist. Deşi, erau şi atunci oameni între poliţişti/miliţieni. Lucrurile s-au schimbat între timp. Poliţistul de astăzi e, dincolo de meseria lui, un om ca toţi oamenii. Cu calităţi şi cu defecte. Cu sentimente. Cu preocupări, cu probleme, cu slăbiciuni şi virtuţi. Cu familie şi prieteni, cu simpatii şi antipatii.

Dar, spre deosebire de omul de rând, el este şi o mână a legii. Situaţie în care ar trebui să facă, atât cât poate, abstracţie de subiectivismul său şi să aplice normele legale cu obiectivitate. Reuşeşte? Nu reuşeşte?

Începând de astăzi, Cluj24 trece în revistă secţiile de poliţie şi Cluj-Napoca. Şi, poate, şi poliţiile municipale, orăşeneşti şi comunale din judeţul Cluj. Activitate, preocupări, oameni.

Cine, ce

Potrivit IPJ Cluj, Secția 2 Poliție desfăşoară activităţi de menţinere a ordinii şi liniştii publice, a siguranţei cetăţeanului, de prevenire şi combatere a fenomenului infracţional şi de identificare şi contracarare a acţiunilor elementelor care atentează la viaţa, libertatea, sănătatea şi integritatea persoanelor, a proprietăţii private şi publice, precum şi a altor interese legitime ale comunităţii în zona aflată în responsabilitate pe raza municipiului Cluj-Napoca.

Structura sa este compusă din Compartimentul Secretariat, Documente Clasificate şi Arhivă; Compartimentul Personal de Serviciu; Compartimentul de Ordine Publică; Compartimentul de Investigaţii Criminale; Compartimentul Evidenţe Operative şi Compartimentul Deservire.

Contact, la telefon 0264450043 sau E-mail: sectia2marasti@cj.politiaromana.ro.

Ce zice şeful

Conform şefului Secţiei 2, comisar-șef Ciprian Neag, secţia pe care o conduce este un cam de centru, din punct de vedere geografic.

„Cartierul Mărăşti, în general, de la secţie până în Piaţa Mihai Viteazu, str. Voiteşti, apoi pe cursul Someşului până în spate la Piaţa 1 Mai, apoi pe Câmpul Pâinii, continuăm pe Răsăritului, până şa IRA. De la Podul IRA, pe Aurel Vlaicu, Teodor Mihali, Năsăud, Traian Moşoiu şi Piaţa Avram Iancu. Suntem secţie de centru pentru că majoritatea au limite exterioare cu ruralul, noi suntem înconjuraţi de alte secţii.

Cu ce ne ocupăm: tot ce nu are domiciliu sau are legătură cu străinătatea sau e mai deosebit. Avem competenţă pe judecătorie, tribunal, curtea de apel, infracţiunile care se comit acolo, mărturie mincionoasă, inducerea în eroare a organelor judiciare, primim şi infracţiunile judiciare de la instanţe. În rest, competenţă de drept comun, tot ce nu e pe o anumită linie –rutieră, arme, substanţe toxice, omoruri, tâlhării, jafuri, infracţionalitate economică.

Instrumentăm dosare ce vizează infracțiuni din sfera contra persoanei, mai exact cazuri de agresiune, amenințări, fapte din categoria violenței domestice, dar și altele. Cu toate acestea, cele mai multe dintre cazurile noastre (peste 60%) privesc infracționalitatea contra patrimoniului și evidențiem aici furturile, abuzurile de încredere, înșelăciunile, etc.

Lucrăm sub coordonarea parchetelor de pe lângă Judecătorie, Tribunal și, în mare parte, instrumentăm dosarele privind fapte care s-au produs pe raza noastră teritorială de activitate și nu se află în competența altor structuri specializate”, explică Ciprian Neag.

Poliţist din copilărie

Şi pentru că omul sfinţeşte locul, am încercat să aflăm câte ceva şi despre şeful secţiei, comisarul de poliţie Ciprian Neag. El conduce secţia din februarie 2016 şi era atunci, la 32-33 de ani, printre cei mai tineri şefi din poliţia clujeană.

„Am lucrat aici ca poliţist, înainte de a fi şef al secţiei, vreo 3 ani, după care am plecat pe la alte structuri prin IPJ, tot pe partea de anchetă de investigaţii criminale, care e cumva meseria mea de bază. Şi am revenit aici ca şef împuternicit, îi ştiam pe toţi colegii şi a fost foarte uşor să ne adaptăm unii cu ceilalţi. În poliţie sunt din 2007. Am terminat Academia de Poliţie, 2003-2007. Imediat după liceu m-am mai înscris la o facultate, dar am renunţat, am zis că merg numai pe poliţie”, spune Cirian Neag.

 Ce l-a împins spre poliţie?

„Cred că ceva din copilărie, mi-au plăcut chestiile astea, mă visam că sunt poliţist. Eu mi-am dorit cumva de când eram mic, era, aşa, un vis, că vreau să mă fac poliţist. Tuturor copiilor le place uniforma. Cam prin liceu am şi luat decizia, că îmi plăcea. În clasa a XII-a mă şi sprijineau profesorii, că ştiau. Învăţam bine la unele materii.

Da, poliţia îmi place. Mi-a plăcut atunci şi-mi place şi acum. Dar nu numai că stau la birou. Acum vă dau din casă. Noi lucrăm excesiv cu hârtii. Birocraţie, e foarte multă birocraţie la noi. Există şi o glumă: dacă mănânci o ciocolată în final trebuie să faci un proces verbal de distrugere a ambalajului. Cumva suntem tentaţi, mai ales ca manageri, ca hârtiile să fie în regulă şi la timp etc, dar trebuie să ai şi componenta de relaţionare cu colegii, cu subordonaţii. Noi le zicem colegi, mai ales că suntem tineri, şi eu, şi adjunctul.

Avem colegi şi mai tineri, şi mai în vârstă, dar cumva am crescut alături de ei şi le zicem colegi şi cumva relaţionăm şi pe aspectul acesta. Şi, da, trebuie să continuăm şi partea de relaţie cu ei, relaţie profesională, uneori chiar şi umană, că trebuie să-l ajuţi pe om şi atunci când are nevoie”, povesteşte şeful Secţiei 2.

Momentul în care reuşeşti să rezolvi o speţă şi-l vezi pe om mulţumit

Reporter: Ce v-a rămas mai mult în minte din activitatea de poliţist? Satisfacţii?

Ciprian Neag: Momentul în care faci treabă bună, e satisfacţia că te-ai implicat într-un caz. Nu-s toate cazurile la fel, te afectează şi pe tine emoţional, adică empatizezi mai mult cumva cu cetăţeanul, cu victima respectivă. Şi în momentul în care reuşeşti să rezolvi speţa respectivă şi să-l vezi şi pe om mulţumit, pe victimă, parcă ai satisfacţia aceea de poliţist, că ai rezolvat cazul.

Da şi nu

Rep: Aţi vorbit de empatie. Dar în general, mă rog, multă lume, ca să nu generalizăm, sunt de părere că poliţiştii vor doar să te „taxeze”, eufemistic vorbind.

CN: Da şi nu. Aveţi dreptate, aşa se zice. Numai că –şi în cărţi scrie chstiunea asta-, poliţia e mâna puternică, mâna de fier care ar trebui să aibă şi mănuşa de catifea. Adică, noi suntem braţul legii, trebuie să o aplicăm, dar nu înseamnă că nu înţelegem sau că nu empatizăm cu victimele. Dar empatizarea are o limită. Adică, nu e empatizarea pe care o am personal cu un prieten, cu o cunoştinţă, ci e empatizarea aceea legală. Adică, ok, tu eşti imparţial, pentru că ţii cont. Şi-mi place foarte mult chestiunea asta din dreptul roman, că romanii niciodată nu condamnau pe cineva până nu ascultau şi cealaltă parte. Mi se pare cel mai mare progres al sistemului judiciar de-a lungul timpului.

Atunci, nu poţi doar să empatizezi cu victima, indiferent cât de agresată sau cât de păgubită ar fi fost ea şi să nu ţii cont şi de partea cealaltă. De multe ori, într-adevăr, victima este şocată, aproape că te impresionează, dar trebuie să ţii cont de toate lucrurile. Câteodată nici victimele nu sunt sincere. Da, trebuie să-l înţelegi pe om, să-l respecţi, dar să ţii cont de tot ce este implicat. Trebuie să fii imparţial. Şi eu nu le văd ca fiind incompatibile empatia, pe care i-o acorzi victimei, cu imparţialitatea.

O intervenţie la secundă, voia să dea foc apartamentului

Rep: Cazuri mai deosebite care v-au rămas în minte?

CN: Cazuri deosebite noi le considerăm pe cele de impact, unde efectiv cumva suferă sau se întâmplă în spaţiul public şi imediat societatea şi presa reacţionează. Nu poţi să nu iei atitudine, îţi vine să te ridici de pe scaun şi să mergi să rezolvi speţa respectivă. Cazuri deosebite sunt cele la care lucrezi din greu ca să ajungi să pui cap la cap şi imagini, şi martori, şi anchete, şi informatori, şi să ajungi să găseşti autorul. Şi mă refer nu atât la autorii aceştia de drept comun, care au furat azi şi peste o lună fură din nou, ci la cei care vin şi nu lasă urme. Acestea mi se par cazuri mai deosebite şi mă definesc şi pe mine ca judiciarist.

Îmi amintesc de un caz, o intervenţie a unui coleg. Era un conflict în familie, în care soţul ameninţa că dă foc apartamentului. Colegii, când au avut apelul, au intervenit de urgenţă şi au apucat să deschidă uşa şi el era cu bricheta în mână şi dăduse drumul la caz. A fost la secundă. Cred că am prevenit atunci o tragedie.

(MaAv)