EVENIMENT
Se circulă în condiţii de iarnă pe calea ferată. Pasagerii trenului Cluj-Galați, TRANSPORDAȚI cu mașinile

Circulaţia trenurilor se desfăşoară în condiţii de iarnă pe reţeaua feroviară din partea de sud-vest, nord şi centrul ţării, iar pe unele rute se intervine pentru repunerea sub tensiune a liniilor de contact, fiind în acelaşi timp asigurată transbordarea pentru călătorii aflaţi în câteva trenuri InterRegio (IR), informează Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA, într-un comunicat de presă transmis, duminică, AGERPRES.
„În acest moment se intervine cu drezine pantograf şi cu personal propriu pe raza Regionalei CF Iaşi, pe intervalul de staţii Vatra Dornei – Năsăud, unde sunt în desfăşurare lucrări de repunere sub tensiune a liniei de contact. Menţionăm faptul că, pentru a asigura continuitate în circulaţie trenurilor, care sunt trasate să tranziteze zona respectivă, se asigură transbordare cu mijloace auto, în intervalul orar necesar intervenţiilor pentru repunerea sub tensiune a linie de contact. Transbordarea auto se asigură pentru călătorii aflaţi în trenurile IR 1833, care circulă în relaţia Iaşi – Timişoara Nord şi IR 1832 care circulă în relaţia Cluj – Galaţi”, se arată în comunicatul citat.
CFR S.A. menţionează că această măsură este necesară pentru a evita staţionarea temporară a trenurilor, în perioada desfăşurării intervenţiilor, precum şi pentru a reduce întârzierile în circulaţia feroviară, în zonele afectate de condiţiile meteo nefavorabile.
În acelaşi context, compania feroviară anunţă că, în urma întreruperii temporare a traficului pe segmentul feroviar Vatra Dornei – Năsăud din cauza căderilor de copaci pe firul de contact şi linie, se va asigura pe distanţa Vatra Dornei – Năsăud şi retur transbordarea călătorilor cu mijloace auto la trenurile IR 1833 Iaşi – Timişoara Nord şi IR 1832 Cluj Napoca – Galaţi.
„În cursul acestei dimineţi, 9 ianuarie 2022, din cauza condiţiilor meteo nefavorabile au fost căderi de copaci pe liniile de cale ferată generând întreruperea temporară a alimentării cu energie electrică sau a circulaţiei pe segmentele feroviare Leşu Ilvei – Ilva Mică şi Poarta – Slatina Timiş afectate de avertizarea meteo cod galben, ceea ce a condus la întârzieri în mersul unor trenuri care tranzitează aceste zone. În zonele unde este necesar, CFR Călători pune operativ la dispoziţia CFR SA locomotive Diesel pentru deblocarea circulaţiei. CFR Călători ţine permanent legătura cu CFR SA, managerul infrastructurii, care realizează dirijarea circulaţiei şi cu echipele din trenurile afectate oferind asistenţă călătorilor. Toate măsurile operative care se iau au ca principal scop circulaţia trenurilor în condiţii de siguranţă”, precizează sursa citată.
Compania feroviară naţională recomandă pasagerilor ca, înainte de efectuarea călătoriei, să se informeze despre condiţiile meteo şi să solicite informaţii despre eventualele întârzieri şi modificări produse în traficul feroviar la staţiile CFR din Bucureşti şi din ţară, şi la telefon 021/9521.
De asemenea, pasagerii care au bilete şi doresc să renunţe la călătorie pot primi, la cerere, contravaloarea biletelor achiziţionate şi neutilizate (fie pentru întreaga rută, fie pentru distanţa neefectuată din ruta respectivă), conform Regulamentului de transport pe calea ferată în vigoare.
Sursa: Agerpres
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


Administrația Națională de Meteorologie a emis luni dimineața o avertizare Cod galben de vânt puternic pentru județul Cluj.
Potrivit meteorologilor, este vizată zona de munte din județul Cluj, unde se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90-120 km/h.
Avertizarea este în vigoare luni până la ora 10.00.
EVENIMENT
Rezultate FINALE în județul Cluj. Nicușor Dan a câștigat detașat turul al doilea al alegerilor prezidențiale

Nicușor Dan a obținut o victorie categorică în județul Cluj în turul al doilea al alegerilor prezidențiale, potrivit rezultatelor finale publicate duminică noapte.
Candidatul independent a fost votat de 298.313 alegători, reprezentând 70,16% din totalul voturilor exprimate în județ. Contracandidatul său, George Simion, candidatul susținut de AUR, a fost votat de 126.885 de persoane, adunând 29,84% din voturi.
Cel mai clar scor s-a înregistrat în municipiul Cluj-Napoca, unde Nicușor Dan a obținut 81,35% din sufragii (171.203 voturi), în timp ce George Simion a fost votat de 18,65% dintre alegători (39.249 voturi).
Rezultate FINALE județul Cluj
- NICUȘOR-DANIEL DAN – 298.313 voturi (70,16%)
- GEORGE-NICOLAE SIMION – 126.885 voturi (29,84%)
Rezultate FINALE municipiul Cluj-Napoca
- NICUȘOR-DANIEL DAN – 171.203 voturi (81,35%)
- GEORGE-NICOLAE SIMION – 39.249 voturi (18,65%)

Duminică noapte, George Simion l-a felicitat pe Nicușor Dan pentru victoria în alegerile prezidențiale, într-un mesaj video publicat pe pagina sa de Facebook. Prin acest gest, liderul AUR și-a recunoscut oficial înfrângerea în cursa pentru Cotroceni.
„Aș vrea să-l felicit pe contracandidatul meu, Nicușor Dan, a câștigat alegerile. A fost voința poporului român. Vreau să mulțumesc celor peste 5 milioane de români care și-au pus încrederea în mine. Nu îi voi dezamăgi. Nu există un lucru mai de preț pentru mine decât încrederea lor. Am fost singuri împotriva unui întreg sistem, singuri împotriva tuturor. Sunt mândru de voi și sper că v-am reprezentat cu cinste. Este timpul să continuăm lupta noastră pentru dreptate, pentru adevăr, pentru familia naturală, pentru credința creștină și pentru libertate. Vom fi în continuare o parte importantă și semnificativă a societății românești”, a declarat George Simion.
La centralizarea a 99,67% din procesele verbale, Nicușor Dan avea 6.084.286 de voturi (53,81%), cu 861.811 mai multe decât George Simion – 5.222.475 (46,19%).
EVENIMENT
Nicușor Dan, primul discurs din funcția de președinte al României, în fața a mii de oameni: E victoria voastră

Nicușor Dan a susținut primul discurs după ce a câștigat alegerile prezidențiale.
Dan a ținut discursul în fața a mii de oameni care sunt în stradă la București și care au scandat, pe lângă numele președintelui, și “Europa”. S-a scandat și “Rusia, nu uita, România nu-i a ta”
Nicușor Dan, primul discurs din funcția de președinte al României, în fața a mii de oameni: E victoria voastră
Nicușor Dan este președintele României, și a mulțumit celor care au făcut campanie în aceste săptămâni
Mulțumesc celor care au crezut că România poate să se schimbe în direcția corectă…
România are nevoie de dumneavoastră, de specialiști care să se implice, de oameni în societatea civilă, de oameni noi în politică. Vă rog să continuați să activați pentru România.
Nicușor Dan a exprimat “întregul respect pentru cei care au avut altă opțiune azi și în turul I”, iar cei aflați la sediul lui de campanie au scandat “unitate”.
“Să continuăm să credem în România și, de mâine, la muncă”, a mai spus noul președinte al României.
La ora publicării acestei știri, Nicușor Dan a trecut și de 6 milioane de voturi obținute.
Foto: Facebook/Nicușor Dan