Connect with us

EVENIMENT

Se așteaptă mult prea MULT pentru analizele medicale GRATUITE, spune Avocatul Poporului

Publicat


În Raportul special al Avocatului Poporului (AP) pe tema prevenţiei şi informării în domeniul medical din România, care a fost lansat miercuri, se semnalează termenele mult prea lungi de aşteptare în cazul analizelor gratuite.

„Principalele deficienţe pe care noi le-am constatat în ceea ce priveşte acordarea acestui pachet gratuit de analize constau în termenele prea lungi de aşteptare, atunci când persoanele decid că doresc să-şi efectueze acest set de analize gratuite şi dificultăţile pe care ei le întâmpină atunci când doresc să identifice o clinică la care să se programeze, în vederea efectuării acestor analize. De multe ori, termenele de aşteptare depăşesc o lună”, a declarat Maria Cîmpean, consilier în cadrul Avocatului Poporului, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ea a menţionat că Avocatul Poporului a propus identificarea unor facilităţi pentru cetăţeni, astfel încât atunci când se prezintă la medicul de familie, iar acesta le recomandă să-şi facă analize şi ei doresc acest lucru, să fie posibilă repartizarea lor la clinicile la care le sunt accesibile şi unde doresc să-şi facă investigaţiile.

Maria Cîmpean a precizat că, spre exemplu, ar putea să existe un sistem electronic prin care pacienţii să fie repartizaţi automat la aceste clinici.

„Totodată, e necesar ca statul să acorde fondurile acestea de o manieră în care să se evite aceste prelungiri şi fiecare persoană să aibă posibilitatea să-şi efectueze analizele în termen maxim de o lună de zile. Totodată, prezintă utilitate şi identificarea de soluţii pentru persoanele care locuiesc în anumite localităţi în care nu există astfel de clinici la care ei să îşi poată face acest set de analize gratuite, iar în acest sens pot fi identificate facilităţi pentru pentru transportul lor, pentru simplificarea procedurii de programare sau chiar organizarea unor caravane de recoltare”, a spus Maria Cîmpean.

La rândul său, Maria Mirabela Mălăescu, consilier în cadrul Avocatului Poporului, a atras atenţia că printre materiile pe care elevii le studiază nu se găseşte în trunchiul comun niciuna care să vizeze educaţia pentru sănătate.

„Considerăm că ar fi necesară o analiză cât mai aprofundată de către specialiştii din domeniul sănătăţii, împreună cu cei din educaţie, astfel încât să se înţeleagă necesitatea introducerii unei materii referitoare la educaţia pentru sănătate în trunchiul comun al materiilor, astfel încât un număr cât mai mare de elevi să aibă acces la astfel de informaţii”, a punctat Maria Mirabela Mălăescu.

Nu în ultimul rând, Avocatul Poporului, Renate Weber, a amintit că propunerea instituţiei ca medicilor de familie să li se dea posibilitatea să-şi deschidă puncte de lucru în localităţi mai izolate a fost adoptată de Parlament, însă a semnalat deficitul de personal.

„Dacă le dăm această posibilitate, legal, chiar dacă ele nu vor fi dotate cu aparatura necesară, dar măcar dacă medicul se poate el deplasa acolo, nu ştiu, de 2 ore pe lună sau câteva ore într-o săptămână tot este mai un mai mare avantaj pentru oamenii din comunitatea aceea. Noi cred că încă nu avem reprezentarea că sunt oameni în ţara asta care nu au cu ce să îşi plătească transportul ca să se ducă undeva la oraş, să se înscrie la un medic de de familie bun. S-a adoptat în sensul în care se li se dă voie. Asta nu înseamnă în acest moment că lucrurile se vor şi rezolva, chiar dacă primarii au posibilitatea să atragă fonduri, inclusiv prin programul Anghel Saligny. Problema este de fapt a deficitului de medici de familie. Deci, resursa umană în sistemul de sănătate este o mare problemă şi mă tem că ea se va accentua”, a adăugat Renate Weber.

Sursa: Agerpres



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

FOTO. ACCIDENT pe Piatra Craiului, în Cluj. Două autotrenuri și o cisternă IMPLICATE

Publicat

accident

Un accident rutier a avut loc, miercuri, pe Piatra Craiului, la coborârea spre Cluj. Au fost implicate două autotrenuri și o cisternă. Un bărbat a fost evaluat de paramedici.

„În accident au fost implicate două autotrenuri și o autocisternă, iar la misiune iau parte o autospecială cu modul de descarcerare și o ambulanță SMURD din cadrul Detașamentului Huedin.

accident

FOTO. ACCIDENT pe Piatra Craiului, în Cluj. Două autotrenuri și o cisternă IMPLICATE

Un singur bărbat este evaluat de către paramedicii SMURD. Acesta prezintă afecțiuni ușoare”, a transmis ISU Cluj.

accident

accident

Foto: AleșdOnline

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

Cazul șoferului care a condus la Cluj o mașină fără ANVELOPE a ajuns pe pagina de Facebook a MAI. Bărbatul, amendat

Publicat

De

Un șofer a condus o mașină fără anvelope

Poza cu mașina fără anvelope, condusă de un bărbat din județul Mureș în apropierea localității Gârbău din județul Cluj a făcut înconjurul internetului.

Aceasta a ajuns inclusiv pe pagina de Facebook a Ministerului de Interne, care a postat un mesaj amuzant. Asta în timp ce șoferul a fost internat în spital de polițiști și amendat.

Cazul șoferului care a condus la Cluj o mașină fără ANVELOPE a ajuns pe pagina de Facebook a MAI

Pe pagina de social media a MAI, poza a însoțit un mesaj privind anvelopele. ”Nu pleca la drum, indiferent de sezon, dacă nu ai mașina echipată MĂCAR cu anvelope”, arată reprezentanții MAI.

”Nu pleca la drum dacă nu ai mașina echipată cu anvelopele potrivite!
Spre surprinderea polițiștilor din Cluj, un șofer a fost depistat conducând un autovehicul FĂRĂ anvelope. Așa că rectificăm: Nu pleca la drum, indiferent de sezon, dacă nu ai mașina echipată MĂCAR cu anvelope. P.S. Bărbatul de 37 de ani a fost amendat și a rămas fără certificat de înmatriculare”, este mesajul care însoțește mesajul.

Bărbatul de 37 de ani a fost internat involuntar în spital și amendat cu 1.620 de lei.

Citește mai departe

EVENIMENT

Doi militari ai Diviziei 4 Infanterie ”Gemina”, răniți în poligonul Dorolea. Sunt internați la Spitalul Județean Bistrița

Publicat

militari

Doi militari din Grupul 3 EOD al Diviziei 4 Infanterie „Gemina” au fost răniți miercuri, în jurul orei 11.00, în poligonul Dorolea, județul Bistrița-Năsăud, în urma declanșării accidentale a unei încărcături pirotehnice. Militarii participau la un exercițiu de distrugere de muniție reală în mediu controlat.

După acordarea primului ajutor la fața locului, răniții au fost evacuați la Spitalul Clinic Județean de Urgență Bistrița pentru acordarea îngrijirilor de specialitate, iar starea lor este stabilă.

Incidentul este cercetat de o comisie numită de conducerea unității și de Parchetul Militar Cluj.

 

Citește mai departe

EDUCATIE

Protocol ISU – Salvamont Cluj pentru situații de URGENȚĂ în zona de munte. Salvamontiștii pot interveni și în alte state

Publicat

De

Protocol ISU - Salvamont Cluj

Crește capacitatea de răspuns unitar și integrat în situațiile de urgență produse în zona de munte a județului Cluj.

Acest lucru se va întâmpla în urma unui protocol de cooperare între Consiliul Județean Cluj, prin Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo, și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Avram Iancu”. Mai mult, Salvamont Cluj va avea puterea de a interveni, în situații excepționale, inclusiv la nivel național sau pe teritoriul altor state.

Protocol ISU – Salvamont Cluj pentru situații de urgență în zona de munte

Președintele Consiliului Județean Cluj,Alin Tise, a inițiat, în vederea aprobării în cadrul ședinței ordinare a deliberativului județean din data de joi, 20 martie, un proiect de hotărâre privind acest protocol.

Astfel, se vor stabili condițiile tehnice și organizatorice privind coordonarea operațională, de către Departamentul pentru Situații de Urgență (D.S.U.), a acțiunilor Serviciului Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj.

„Practic, prin intermediul acestui protocol încheiat cu ISU Cluj, ne asigurăm că, în cazul petrecerii unor situații de urgență în zona montană a județului, se va acționa într-un sistem integrat și unitar, astfel încât toate forțele de intervenție disponibile să intervină cu promptitudine și profesionalism. Desigur, acest protocol prevede doar situațiile grave, cu număr mare de răniți sau acțiuni internaționale de amploare. În continuare, pentru cazurile punctuale petrecute în zona de munte, Salvamont Cluj va acționa la fel ca și până acum, prin oferirea primului-ajutor personalului ranit și, în funcție de caz, predarea accidentaților către personalul medical de pe ambulanță”, a transmis Alin Tișe.

Salvamont-Salvaspeo Cluj va putea participa la misiuni internaționale

Conform acestui protocol încheiat la solicitarea Departamentului pentru Situații de Urgență, Serviciul Public Județean Salvamont-Salvaspeo Cluj va colabora cu ISU Cluj în situația producerii unor situații de urgență deosebite, care necesită resurse de sprijin, în arealul montan al județului Cluj.

De asemenea, Salvamont Cluj va participa, în limita competențelor și a resurselor disponibile, cu salvatori montani și resurse materiale, la efectuarea de misiuni specifice atât pe teritoriul județului Cluj, cât și la nivel național și, la nevoie, pe teritoriile altor state.

Foto: Salvamont-Salvaspeo Cluj

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate