ADMINISTRAȚIE
FOTO. Școală nouă în cartierul Bună Ziua de 30 de milioane de euro. Va avea 200 de panouri fotovoltaice și terenuri de sport
Primarul Emil Boc a anunțat o nouă investiție în infrastructura școlară, și anume o școală nouă în cartierul Bună Ziua pentru 533 elevi, valoarea investiției depășind 30 milioane de euro, finanțare de la bugetul local.
”A fost aprobată documentația tehnică, respectiv indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Dezvoltare infrastructură educațională specifică învățământului primar și gimnazial în cartierul Bună Ziua”. Investiția depășește 150 milioane lei, incluzând valoarea exproprierilor necesare.
Școală nouă în cartierul Bună Ziua de 30 de milioane de euro. Va avea 200 de panouri fotovoltaice și terenuri de sport
Acest proiect de infrastructură face parte din politica Primăriei Cluj-Napoca de extindere a rețelei educaționale.
Pe lângă școlile extinse și modernizate în ultimii ani, avem în derulare și proiectul Hubului educațional din Borhanci cu școală, creșă, grădiniță”, a spus Boc.
27 de săli de clasă
Corpul școlii din Bună Ziua are o suprafață utilă de 7.979,51 mp și un regim de înălțime de S+P+2E, iar clădirea va cuprinde 27 săli de clasă și 4 laboratoare cu anexe, atelier, sală de sport, terenuri de sport în aer liber, 2 săli profesorale, sală de lectură cu depozit pentru cărți cu o capacitate de aproximativ 110 elevi, sală de mese cu o capacitate de aproximativ 120 elevi cu terasă exterioară pentru a lua masa, grupuri sanitare pentru persoane cu dizabilități la fiecare nivel al clădirii, funcțiuni medicale: cabinet stomatologic, cabinet logoped/ psihologic, cabinet medical, sală tratament, sală de așteptare, funcțiuni administrative: secretariat, birou contabil, birouri administrative, arhivă.
Parcare subterană
De asemenea, noua unitate de învățământ va dispune de parcare subterană cu 30 locuri de parcare (din care 2 locuri de parcare pentru persoane cu dizabilități) și 60 locuri de parcare pentru biciclete, 2 stații de încărcare duble pentru mașini electrice.
Totodată, proiectul prevede plantări de arbori, amenajare spații verzi, o curte cu terenuri de sport, zone de joacă, spații recreere, grădină cu flori, dar și 200 panouri fotovoltaice cu o putere instalată totală de 90 kW, și un drum de acces cu 2 benzi de circulație, trotuare și pistă de biciclete.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






