ACTUALITATE
„Sănătate și siguranță în Clujul Rural”, un proiect ce debutează pe 24 septembrie în Așchileu

Proiectul „Sănătate și siguranță în Clujul Rural” inițiat de Prefectura Cluj își începe derularea activităților. În perioada 24 septembrie – 1 octombrie 2022 se va desfășura prima rundă de acțiuni de prevenire și de intervenție din cadrul proiectului, în comuna Așchileu, județul Cluj.
Calendarul activităților:
– Sâmbătă, 24 septembrie 2022, începând cu ora 09:00, se vor efectua analize medicale de bază (sânge, scaun și urină) pentru primele 100 de persoane, prin grija Asociației Caravana cu Medici, cu sprijinul Asociației Medical International Rescue, pentru toate categoriile de vârstă.
– 26 septembrie și până în data de 29 octombrie, intervalul orar 09:00-14.00 se vor desfășura, în incinta Școlii Gimnaziale Așchileu Mare, activități de informare, prevenire și consiliere a preșcolarilor, școlarilor, cadrelor didactice, părinților și adulților, în domeniul educației pentru sănătate, siguranței circulației, prevenirii consumului de droguri și a traficului de persoane. Discuțiile din comunitate vor fi coordonate de Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Cluj-Napoca; Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Cluj, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj; Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca; Colegiul Farmaciștilor Cluj, Organizația Studenților Mediciniști din Cluj și Organizația Studenților Farmaciști Cluj-Napoca;
– În data de 29 septembrie 2022, Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Constantin Papilian” Cluj-Napoca va efectua evaluări din punct de vedere medical pentru elevii din ciclul primar, începând cu ora 09:00.
Pe baza măsurătorilor efectuate, în prealabil, în cadrul unității școlare (greutatea și înălțimea copiilor), se vor stabili diagnostice de subpondere sau suprapondere /obezitate.
Vor organiza sesiuni de informare și consiliere pentru cadrele didactice, îngrijitoarele copiilor de grădiniță și cu părinții.
Elevii de ciclu primar și cei de nivel gimnazial vor participa la sesiuni de discuții despre ce înseamnă să mâncăm sănătos, care sunt alimentele considerate sănătoase, cum întocmim un meniu.
– Sâmbătă, 1 octombrie 2022, Asociația Caravana cu Medici, alături de Institutul Oncologic „Prof. Dr. Ion Chiricuță”, Asociația Medical International Rescue și Ofta Medical Clinic vor asigura investigații medicale pentru toți beneficiarii prezenți, pe categorii de vârstă și de gen.
Primele consultații vor începe de la ora 09:00 dimineața, și se vor desfășura până după-masă la ora 18:00.
– Consultațiile de specialitate vor avea loc la Dispensarul Așchileul Mare sau în proximitatea acestuia și vor cuprinde următoarele paliere: sănătatea femeii, pediatrică, medicină internă, gastroenterologie, dermatologie, neurologie, cardiologie, oftalmologice și oncologie: teste Babeș-Papanicolau de prevenire a cancerului de col uterin pentru femeile cu vârste cuprinse între 25-29 de ani; teste HPV de prevenire a cancerului de col uterin pentru femeile cuprinse între vârstele 30-64 de ani, urmate de teste Babeș Papanicolau în cazurile HPV pozitive; teste mamografice de depistare precoce a cancerului mamar la femeile cu vârste cuprinse între 50-69 de ani, urmate de evaluări ecografice a cazurilor suspecte și de diagnostic pozitiv prin biopsie.
– Recomandăm ca toți cei interesați să se prezinte cu buletinul, indiferent de tipul de investigațiilor pe care le solicită – analize sau consultații.
Mulțumim autorităților locale pentru tot sprijinul oferit astfel încât să ne putem îndeplini obiectivele propuse. De asemenea, suntem recunoscători celor 16 parteneri care au pus mână de la mână, în mod voluntar și sponsorilor proiectului: Lions International, Prison Fellowship, Asociația Salvați Copiii și Inspire movement.
ÎMPREUNĂ FACEM CLUJUL RURAL BINE!”, se arată în comunicatul Prefecturii Cluj.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger


CFR Cluj a întâlnit-o pe Dinamo, sâmbătă seara în Gruia, într-un meci din play-off-ul Superligii de fotbal. După un joc consistent al clujenilor, cu recuperări și pressing constant, CFR învinge cu 3-1, goluri marcate de Louis Munteanu (min.14), Fica (min.44) și Kamara (min.80-pen.).
Echipele de start:
CFR Cluj (4-1-4-1): Hindrich – Simao, Bolgado, M. Ilie, Camora – Fică, Djokovic, Korenica – Postolachi, L. Munteanu, M. Kamara
Rezerve: M. Popa, Abeid, F. Iacob, Țîrlea, Graovac. Sinyan, Name, Emmerllahu, A. Păun, Deac, Șfaiț, Juric
Antrenor Dan Petrescu
CFR Cluj – Dinamo, 3-1. Joc consistent al clujenilor, VICTORIE meritată
Dinamo (4-3-3): Roșca – C. Costin, Boateng, Homawoo, Opruț – Olsen, Gnahore, Milanov – Selmani, Perica, Politic
Rezerve: Golubovic, A. Stoian, Pașcălău, Abdallah, C. Soare, Patriche, A. Cristea, Luna, Mărginean, A. Pop
Absenți: Cîrjan (suspendat), Licsandru (accidentat)
Antrenor Zeljko Kopic
Stadion „Dr. Constantin Rădulescu”
Arbitru Sebastian Colțescu (București). Asistenți Ferencs Tunyogi (Zalău), Imre Bucsi (Sfântu Gheorghe)
Arbitru VAR Istvan Kovacs (Carei). Asistent VAR Alexandru Corb (Satu Mare)
CFR începe meciul sus, făcând un pressing susținut și punând presiune pe careul bucureștenilor. Primul gol vine în min.14, după o fază lucrată excelent de Simao și finalizată cu un șut perfect al lui Louis Munteanu.
Clujenii nu fac pasul înapoi și nu-i lasă pe dinamoviști să-și facă jocul. Aceștia au avut prima ocazie abia în min.25, când Politic a prins un șut bun de la 22m, puțin peste poarta lui Hindrich.
Tot cu șut de la distanță a încercat și Milanov în min.41, însă cei care marchează sunt tot clujenii, în min.44, prin Fica, al cărui șut perfect de la 23m poposește în plasa porții lui Roșca.
În repriza a doua, CFR continuă presiunea, Dinamo are posesia dar în jumătatea ei de teren. În cele din urmă, bucureștenii reușesc să înscrie în min.68 prin Perica, pentru 2-1.
Părea că Dinamo revine în joc însă clujenii nu sunt de acord. În min.80, Kamara înscrie din penalty, acordat după un henț în careu al lui Homawoo.
Emerllahu are o ocazie mare în min.90, dar fără efect pe tabelă. Meciul se încheie cu victoria clară a clujenilor, care au fost net superiori adversarului la toate capitolele.
Notele Cluj24:
Hindrich 8 – Simao 8, Bolgado 8, M. Ilie 8, Camora 8 – Fică 8, Djokovic 7, Korenica 8 – Postolachi 6, L. Munteanu 8, Kamara 7, Abeid, Graovac 7, Emerllahu 7, A. Păun, Juric 6
EVENIMENT
VIDEO. Scandal MONSTRU între doi șoferi în parcarea mall-ului din Florești. Unul s-a ales cu parbrizul mașinii spart

Scandal în parcarea mall-ului din Florești.
Un șofer aproape și-a ieșit din minți după ce a fost aproape să fie implicat într-un accident.
Scandal MONSTRU între doi șoferi în parcarea mall-ului din Florești
Din filmarea care a apărut pe rețelele sociale se pare că unul dintre șoferi a fost aproape să intre într-o altă mașină. De aici s-a declanșat scandalul, iar unul dintre bărbați a început să lovească puternic mașina, căreia i-a crăpat și parbrizul.
Vom reveni cu un punct de vedere al Poliției, în cazul în care s-a făcut plângere.

Duminică, 15 martie 2025, Radio Cluj celebrează 71 de ani de la prima sa emisie.
Înființat la 15 martie 1954, postul a debutat cu un program de două ore, difuzat în limbile română și maghiară.
Radio Cluj a împlinit 71 de ani
De-a lungul deceniilor, Radio Cluj a trecut prin numeroase transformări și provocări. În 1985, odată cu acutizarea dictaturii comuniste și a centralismului promovat de Nicolae Ceaușescu, i-a fost întreruptă emisia. Radio Cluj și-a reluat emisiunile imediat după evenimentele din decembrie 1989. În prezent Radio Cluj este primul canal regional al Radio România care transmite 24 de ore din 24. Emite în limbile română și maghiară.
Postul emite pentru opt județe din Transilvania și include stațiile locale din Sibiu și Sighetu Marmației. Este singurul studio regional care dispune de o sală de concerte proprie, facilitând transmisiuni live ale evenimentelor culturale.
Fonoteca Radio Cluj reprezintă o comoară inestimabilă, păstrând emisiuni, interviuri cu personalități marcante și înregistrări muzicale realizate în studiourile proprii de-a lungul celor 71 de ani de activitate.
La mulți ani, Radio Cluj!
EVENIMENT
Amendă de 5.000 de lei pentru o firmă din Iara care procesează lemn. Avea material lemnos care nu era înscris în sistem

O societate comercială din Iara, care procesează lemn, a fost amendată cu 5.000 de lei în urma unui control.
Polițiștii au găsit diferențe față de datele încăcrate în SUMAL.
Amendă de 5.000 de lei la o firmă din Iara care procesează lemn
Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol din cadrul Serviciului Ordine Publică, împreună cu specialiști silvici din cadrul Gărzii Forestiere Cluj, au efectuat un control de specialitate pe linia depozitării, procesării și expedierii materialului lemnos la punct de lucru aparținând unui operator economic cu sediul în comuna Iara.
Activitatea a fost efectuată în baza planului tematic al Gărzii Forestiere Cluj. În urma inventarierii materialului lemnos, coroborat cu datele încărcate în aplicația SUMAL, au fost identificate o serie de diferențe, motiv pentru care a fost aplicată o sancțiune contravențională în valoare de 5.000 de lei.
Totodată, ca măsura complementară s-a dispus confiscarea cantității de 29 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ 8.500 de lei.
Foto: Arhivă