Connect with us

EVENIMENT

Sabău („U” Cluj): Au intrat în ISTORIE acești jucători, am făcut mândri acești SUPORTERI

Publicat


sabau 3

Universitatea Cluj întâlnește, vineri în deplasare, pe Farul, în ultima partidă din sezonul regulat al Superligii de fotbal. Ioan Ovidiu Sabău, antrenorul clujenilor, a vorbit la conferința de presă despre adversar și și-a lăudat elevii pentru performanța de a se califica în play-off.

„Ne așteaptă un meci important la Constanța. Nu ai cum să nu ai o reacție bună, sunt jucători care au avut niște evoluții foarte bune. Țin enorm la ei, îi apreciez foarte mult, poate ar trebui să le spun mai mult de ce am reușit să realizăm anul acesta niște rezultate de excepție pentru acest club. Au intrat în istorie acești jucători, am făcut mândri acești suporteri, dar și cei care ne conduc au intrat în istoria acestui club și care au asigurat bugetul și stabilitatea.

Sabău („U” Cluj): Au intrat în ISTORIE acești jucători, am făcut mândri acești SUPORTERI

Nemulțumirile există, am pierdut acasă, nimeni nu se aștepta. Se dorește mai mult, eu îmi doresc în primul rând să ridic nivelul acestei echipe, dar trebuie să fiu mai înțelegător și mai echilibrat, să cer ceea ce se poate în momentul de față. Ne vom bate să arătăm bine, nu se pune problema. Fiecare din club își dorește mai mult, vrem să facem o figură frumoasă în play-off.

Echipa a arătat de cele mai multe ori unită, a luptat pentru rezultatele frumoase pe care le-am obținut și i-am făcut pe suporteri să fie toți împreună, ca o familie. Cred că e o mare realizare și ar trebui să ne gândim mai mult la acest aspect și să nu începem să fim nemulțumiți, foarte critici și să nu ne bucurăm de ce am obținut până acum. Nu avem voie să facem acest lucru și pleacă de la mine acest detaliu.

De cealaltă parte, Farul e o echipă care încet-încet și-a revenit. Clar că va fi o reacție a jucătorilor noștri, așa cum am avut-o de fiecare dată, important este să arătăm bine, să fim o echipă, să dăm tot ce avem mai bun din noi atunci când intrăm în teren, iar lumea va ști să aprecieze acest lucru. Sper să-i fi adus într-o formă bună în săptămâna aceasta.

„Își vor pregăti foarte bine jocul”

A fost o săptămână puțin mai lejeră din punct de vedere fizic. Am simțit o stare de oboseală, cum e normal. Nu numai noi am avut astfel de stări, se întâmplă într-un campionat. Îmi doresc foarte mult să văd o echipă ambițioasă, care nu cedează în niciun momente și sper să ne întoarcem cu un rezultat bun de la Constanța.

Poate că Farul nu mai e acea echipă dinamică, agresivă, care atunci când avea mingea, controla destul de bine jocul. Avea posesia foarte bună, iar când pierdea minge, avea reacție și nu te lăsa să construiești, mai ales acasă. Au făcut și multe schimbări, cu jucători care au jucat puțin pe la echipele pe unde au fost. Au o lipsă de omogenitate, nu e ușor în fiecare an să vinzi jucători și să o iei de la capăt.

În schimb, se pare că acești jucători, cum sunt Alibec, Bălașa, Larie, rămân jucători importanți, iar în ultimul timp a arătat destul de matură, ca echipă. Vor fi foarte atenți, își vor pregăti foarte bine jocul. Și noi vrem să avem un joc consistent, bun, de atac. Am suferit în ultimul timp la acest capitol, chiar dacă ei au avut o singură ocazie, iar noi am avut acele 3-4 situații clare”, a declarat Ioan Ovidiu Sabău.

Antrenorul a apreciat performanța echipei

„Cred că puțin realism nu ar strica, să ne gândim puțin mai atent, începând de la mine, pentru că trebuie să fiu mai echilibrat și să fiu și eu mulțumit. De multe ori dau impresia că nu sunt mulțumit de ce s-a întâmplat și nu e corect față de acești copii minunați, de acești jucători care au făcut istorie pentru acest club. Amintiți-vă cum am început noi acest campionat.

Obiectivul nu a fost oficial o calificare în play-off, a fost locurile 7-8 și să jucăm încă o dată o finală de Cupă și să o câștigăm. Am făcut niște rezultate de excepție. Când am terminat pe primul loc (turul sezonului regular-n.n.), toți și-au făcut poze. Toată lumea a fost entuziasmată, fericită, mândră de ce am realizat. Nu am rămas o etapă, am fost 18 etape.

A venit această înfrângere și eu, în primul rând, dar și jucătorii am fost foarte nemulțumiți. Și am zis că nu e corect, am apreciat foarte mult ce s-a spus și ieri în vestiar, ca și cum ar trebui și eu să fiu mulțumit, pentru că noi, ca echipă, ne-am depășit nivelul. Trebuie să apreciem acest lucru, în mare parte au dreptate jucătorii.

„Acești jucători trebuie mai mult apreciați și respectați”

Apreciem că acei oameni care susțin necondiționat echipa au fost mândri că am intrat în istoria acestui club. I-am făcut să fie mândri de echipa lor, au fost momente foarte plăcute și trebuie să fim și realiști. Aici trebuie să lucrăm foarte mult.

Dacă analizăm, poate cu excepția meciului cu FCSB, nicio echipă din cele cu care am pierdut, nu ne-a pus în dificultate. Nu am fost puși în dificultate și nu am fost dominați, dar am pierdut puncte prețioase. S-a făcut și un clasament, cu echipele din play-off suntem pe primul loc.

Am arătat bine, sunt lucruri frumoase, acești jucători trebuie mai mult apreciați și respectați pentru eforturile pe care le-au făcut. Mulți dintre ei sunt jucători care, când au venit, nu jucau la echipele lor, din diferite motive. S-a renunțat la ei, au venit, iar împreună am reușit lucruri foarte bune.”

Despre lot, înaintea partidei cu dobrogenii

„Jasper va lipsi, e încă nerefăcut. Ovidiu Bic a avut ceva mici probleme, dar sper să-și fi revenit. Boboc are acea accidentare destul de urâtă la mână, nu s-a putut antrena și nici nu va fi apt pentru meciul de vineri. Nu aș putea să anticipez cât va lipsi, va face separat antrenamentele, dar sperăm să îl avem pentru meciurile din play-off”, a completat Sabău.



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

EVENIMENT

Două mari lanțuri de magazine RETRAG de la vânzare un produs. Care este acesta

Publicat

supermarket alimente pixabay

Două mari lanțuri de magazine au anunțat retragerea de la comercializare a unui aliment. Este vorba de un produs în care s-au identificat reziduuri de produse medicinale veterinare.

Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a anunțat că două mari lanțuri de magazine din România au decis să retragă de pe rafturi un produs cu mari probleme, scrie Fanatik.

Două mari lanțuri de magazine RETRAG de la vânzare un produs. Care este acesta

Unitățile comerciale sunt Metro și Carrefour. Cele două supermarketuri au hotărât, concomitent, să retragă de la vânzare produsul cu denumirea ”Pui de baltă”. Vorbim de un aliment comercializat în pungi de un kilogram în interiorul căruia au fost depistate reziduuri periculoase.

”Vă informăm că am fost notificaţi de către furnizorul GROENLANDA SERV S.R.L să iniţiem retragerea de la comercializare şi de la clienţi a articolului menţionat mai jos”, a transmis Metro. Magazinul a prezentat și detaliile loturilor vizate.

pui de balta

Reprezentanții unității comerciale au mai explicat că motivul rechemării este ”identificarea de reziduuri de produse medicinale veterinare”. Cei de la Metro au mai transmis că ”în cazul în care aţi cumpărat produsele menţionate mai sus, va rugăm să nu le consumaţi şi să le returnaţi în magazinele Metro Cash & Carry România SRL până pe 31.03.2025, urmând să primiţi contravaloarea acestora”.

O măsură similară au luat și cei de la Carrefour. Cunoscutul lanț de magazine a anunțat că retragerea a fost inițiată la solicitarea furnizorului GROENLANDA SERV S.R.L. și le recomandă clienților să nu consume produsele afectate.

”Rugăm clienţii care deţin produsul cu unul din loturile menţionate mai sus să nu îl consume, ci să distrugă produsul sau să-l returneze în magazin. Prezentarea bonului fiscal nu este necesara. Contravaloarea produsului va fi returnată”, a transmis Carrefour.

Citește mai departe
Publicitate

ECONOMIE

Crește AURUL ca Făt-Frumos. Uncia a DEPĂȘIT pragul de 3.000 dolari

Publicat

Preț istoric pentru aur

Deprecierea monedei americane, care a pierdut de la începutul lunii circa 4,5% față de cea europeană, a limitat creșterea prețului gramului de aur, în ciuda faptului că uncia a atins vinerea trecută un record de 3.004,90 dolari și se tranzacționa lunea aceasta între 2.982,20 și 3.001,90 dolari. Astfel, gramul de aur a crescut de la 439,0006 lei la 439,7889 lei. Prețul gramului a atins în 20 februarie un maxim istoric de 452,3179 lei.

Analiștii anticipau atingerea pragului de 3.000 dolari/uncie la jumătatea acestui an. Acum, economiștii văd acum pentru acest an un record de 3.300 dolari/uncie, în condițiile în care instabilitate politică și economică domină viața de zi cu zi.

Crește AURUL ca Făt-Frumos. Uncia a DEPĂȘIT pragul de 3.000 dolari

Evoluția este pusă pe seama politicilor comerciale izolaționiste ale administrației Trump, pe reducerea dobânzilor de către Rezerva Federală americană și BCE, dar și pe majorarea achizițiilor de aur realizate de băncile centrale, în special cele din China și India, dar și cea din Polonia, la care se adaugă prelungirea războiului din Ucraina sau a conflictului din Orientul Mijlociu.

BNR continuă să monitorizeze piața valutară și menține cursul euro sub maximul de 4,9783 lei, atins în mai 2023.

Lunea trecută, cursul euro a fost stabilit la 4,9766 lei, însă la începutul acestei săptămâni media a urcat la 4,9773 lei, cu tranzacții în culoarul 4,977 – 4,9775 lei.

În așteptarea ședinței de politică monetară a BNR, care se va desfășura în data de 7 aprilie, de la care nu se așteaptă o reducere a ratei de referință, după ce rata anuală a inflației s-a majorat în februarie la 5,02% de la 5% în ianuarie, piața monetară s-a adaptat la nivelul mai scăzut al lichidității

De mai bine de o săptămână, dobânzile interbancare nu au mai cunoscut modificări, astfel că lunea aceasta indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019 a stagnat vineri la 5,92%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la sfârșitul săptămânii la 5,99%, iar cel la 12 luni la 6,07%.

„Decizia statelor din UE de a creşte cheltuielile pentru apărare a majorat interesul investitorilor”

Finanţele au redeschis lunea aceasta o emisiune de titluri de stat cu scadența în iulie 2031. Valoarea programată a emisiunii a fost de 700 milioane lei, însă Trezoreria a profitat de interesul arătat şi a împrumutat 1,18 miliarde lei, la un randament mediu anual de 7,40%.

Decizia statelor din UE de a creşte cheltuielile pentru apărare a majorat interesul investitorilor, inclusiv a celor de peste Ocean, pentru plasamentele în moneda unică și în active europene. Un rol pozitiv a revenit și scăderea inflației din Germania în februarie la 2,6%.

La jumătatea săptămânii trecute, euro a atins un maxim al ultimelor patru luni de 1,1931 dolari. Au urmat două ședințe în care au fost marcate profiturile, pentru ca lunea aceasta cotațiile să fie de 1,0869 – 1,0912 dolari/euro, ceea ce a făcut ca media monedei americane să fie stabilită 4,5636 lei.

Săptămâna trecută, media francului elvețian a alunecat de la 5,2229 lei la 5,1610 lei, iar cel al lirei sterline de la 5,9245 la 5,9082 lei. Lunea aceasta, cursurile au fost stabilite la 5,1701 lei, respectiv 5,9180 lei.

Lipsa de consistență a măsurilor luate de administrația de la Casa albă în privința pieței cripto, a provocat ieșiri consistente iar lunea trecută, bitcoin a scăzut până la 76.649 dolari iar ethereum până la 1.767 dolari. La începutul acestei săptămâni, bitcoin fluctua între 82.536 și 83.848 dolari iar ethereum între 1.880 și 1.921 dolari.

Radu Georgescu

Citește mai departe

ECONOMIE

Proiect ANPC: Comercianții vor fi obligați să afișeze ADAOSUL aplicat produselor

Publicat

qr code

Comercianții vor fi obligați să afișeze clar adaosul comercial aplicat produselor, în raport cu prețul de bază al producătorului, conform unui proiect de ordin al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC).

Potrivit proiectului, operatorii economici trebuie să indice, lângă prețul produsului, adaosul comercial. Acesta trebuie să fie scris cu aceleași caractere de font, culoare și mărime ca și prețul final.

Proiect ANPC: Comercianții vor fi obligați să afișeze ADAOSUL aplicat produselor

Măsura va fi valabilă atât în magazinele fizice, cât și pe platformele online.

Ordinul intră în vigoare în 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.

ANPC consideră că această reglementare va asigura o mai bună protecție a consumatorilor împotriva unor practici comerciale incorecte și va contribui la dezvoltarea unei piețe mai transparente.

Citește mai departe

EVENIMENT

VIDEO. O pereche de LUPI, surprinși într-o pădure din Apuseni. Lupoaica era GESTANTĂ

Publicat

lup

O lupoaică gestantă, urmată de un lup, cel mai probabil perechea ei, au fost surprinși într-o pădure din Apuseni de camerele amplasate acolo de reprezentanții Parcului Natural. 

”Lupoaică gestantă: Cu răbdare și precizie, cei doi parteneri își unesc forțele, ghidați de instinct și de legătura ce îi ține împreună. Astăzi vânează pentru doi, dar în curând, vor fi mai mulți.

VIDEO. O pereche de LUPI, surprinși într-o pădure din Apuseni. Lupoaica era GESTANTĂ

În urma ei, veghează lupul – partenerul ei de drum, de luptă, de destin. Curând, pădurea va răsuna de pașii unor pui noi.

Dar pentru ca acea zi să vină, lupii trebuie să continue dansul lor sub stele” scrie pe pagina de Facebook a Parcului Natural Apuseni.

Datele oficiale indică o populație stabilă de 2.500 până la 2.900 de lupi, în România. Ei sunt răspândiți în zone de dealuri înalte și munți de joasă altitudine, pe tot cuprinsul lanțului carpatic.

Video: Facebook Parcul Natural Apuseni

Citește mai departe
Publicitate
Publicitate

Știri din Ardeal

Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate