EVENIMENT
S-a SCHIMBAT încadrarea în cazul cadavrului găsit într-o locuință din Turda, din OMOR în lovituri cauzatoare de moarte
Polițiștii clujeni au schimbat încadrarea juridică în cazul cadavrului unui bărbat găsit, miercuri, într-o locuință din Turda, din omor în lovituri cauzatoare de moarte.
„La data de 17 iulie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj au demarat cercetări într-un dosar penal întocmit sub aspectul comiterii infracțiunii de omor.
S-a SCHIMBAT încadrarea în cazul cadavrului găsit într-o locuință din Turda, din OMOR în lovituri cauzatoare de moarte
Ulterior, în urma administrării probatoriului a fost dispusă schimbarea încadrării juridice, activitățile de cercetare fiind continuate sub aspectul infracțiunii de lovituri cauzatoare de moarte.
Din cercetările preliminare s-a constatat că în jurul orei 05.40, la un imobil din municipiul Turda a fost găsit cadavrul unui bărbat, transportat la IML Cluj, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii cu exactitate a cauzei decesului.
Sunt continuate investigațiile, urmând a fi clarificate toate aspectele de interes pentru soluționarea cazului”, a comunicat IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






