EVENIMENT
S-a aprobat legea. Ce se întâmplă cu concediul de acomodare a părinților care adoptă un copil
Părinții care adoptă un copil vor avea aceleași drepturi ca cei naturali, în ceea ce privește concediul de maternitate, potrivit legii.
Legea prevede și acordarea unei indemnizații lunare.
S-a aprobat legea. Ce se întâmplă cu concediul de acomodare a părinților care adoptă un copil
Plenul Camerei Deputaților a adoptat o lege care prevede că părinții care adoptă un copil au dreptul să stea acasă cu el timp de doi ani, similar cu părinții naturali. În prezent, concediul de acomodare este de un an de zile.
Legea are ca obiect de reglementare modificarea art. 50 alin. (1) din Legea nr.273/2004, în sensul prelungirii duratei concediului de acomodare, de la maximum un an la maximum doi ani, care include şi perioada încredinţării copilului în vederea adopţiei, precum şi o indemnizaţie lunară.
Legea a fost adoptată adoptată de Camera Deputaților, în calitate de for decizional, cu 251 de voturi „pentru”, două „contra” și 13 abțineri.
Proiectul a fost inițiat de parlamentari ai PSD, PNL, USR și ai monorităților naționale.
Foto: pixabay.com
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






