EVENIMENT
Mai mulți rromi au atacat cu pietre mașina spitalului penitenciar din Dej
Caz greu de înțeles la Huedin. Mai mulți copii de etnie rromă au atacat cu pietre o mașină care aparține spitalului penitenciar din Dej, băgându-l în sperieți pe șofer. Potrivit autoritățile, acesta a anunțat Poliția pentru a-i sări în ajutor.
„La data de 8 septembrie, în jurul orei 17.45, poliţiştii din cadrul Poliţiei oraşului Huedin au fost sesizaţi de către un bărbat de 45 de ani, din municipiul Dej, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa cu un autovehicul pe strada Horea, din oraşul Huedin, din direcţia Oradea spre Cluj-Napoca, un grup de minori, folosindu-se de obiecte dure, ar fi spart geamul lateral al autovehiculului. În urma verificărilor, s-a stabilit că autovehiculul aparţine Administrației Naționale a Penitenciarelor”, a declarat pentru BZC Andreea Vișan, purtător de cuvânt IPJ Cluj.
În acest sens, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul penal.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






