ACTUALITATE
Româncă DECORATĂ de Regina Marii Britanii. Elisabeta a II-a a acordat DISTINCŢII pentru Emma Răducanu, „James Bond” şi Camilla
Coordonatorii campaniilor de combatere a pandemiei de COVID-19 din Marea Britanie, jucătoarea de tenis Emma Răducanu şi ducesa Camilla – soţia prinţului moştenitor Charles – au fost decoraţi vineri de regina Elisabeta a II-a, iar pe lista personalităţilor recompensate de Anul Nou de suverana acestei ţări se află şi actorul Daniel Craig, care a primit aceeaşi distincţie ca cea deţinută de agentul 007, personajul pe care starul britanic l-a interpretat în cinci filme din franciza cinematografică ‘James Bond’, informează AFP şi Reuters.
Luptătorii anti-COVID-19
Chris Whitty, ofiţerul-şef al medicilor din Anglia, personalitate bine-cunoscută în rândul britanicilor, pe care îi informează cu regularitate în legătură cu evoluţia crizei sanitare prin intermediul unor conferinţe de presă, a fost promovat la rangul de Cavaler-Comandor al Ordinului Bath, atribuit militarilor şi funcţionarilor din această ţară.
Patrick Vallance, consilier ştiinţific al Guvernului britanic, a primit aceeaşi decoraţie, în timp ce alte personalităţi de prim rang în lupta împotriva pandemiei de coronavirus, precum ofiţerii-şefi ai medicilor din Scoţia şi Ţara Galilor – Gregor Smith, respectiv Frank Atherton – şi doi dintre adjuncţii ofiţerului-şef al medicilor din Anglia, Jonathan Van Tam şi Jenny Harries, au primit titlurile de comandant, respectiv ‘dame’ (echivalentul feminin al titlului de ‘sir’) ai Ordinului Imperiului Britanic. Marea Britanie, una dintre cele mai afectate ţări europene de pandemia de COVID-19, cu peste 148.000 de decese şi o explozie a numărului de infectări provocate de varianta Omicron a noului coronavirus, s-a angajat într-o vastă campanie de vaccinare cu doze de supra-rapel (‘booster’) pentru a încerca să limiteze răspândirea virusului.
Daniel Craig, „James Bond”
Pe plan cultural, actorul Daniel Craig, în vârstă de 53 de ani, a primit titlul de Companion al Ordinului St. Michael & St. George (CMG), la fel ca celebrul spion pe care l-a interpretat pe marile ecrane, pentru servicii deosebite aduse industriei britanice de teatru şi film.
Personajul James Bond deţinea şi el titlul CMG în universul acestei francize cinematografice, iar în urma anunţului de vineri, Daniel Craig a ajuns să deţină toate decoraţiile acordate agentului 007, întrucât actorul britanic a fost numit şi Comandor Onorific al Marinei Regale în septembrie 2021.
‘No Time to Die’, cel mai recent film care prezintă aventurile spionului James Bond, a cărui lansare din 2021 a fost întârziată de mai multe ori din cauza pandemiei de coronavirus, a marcat ultima participare a actorului Daniel Craig în această franciză.
Producătoarea seriei de filme ‘James Bond’, Barbara Broccoli, a fost recompensată cu titlul de Comandor al Ordinului Imperiului Britanic.
Emma Răducanu
Sportiva de origine română Emma Răducanu, care a uluit lumea tenisului profesionist în 2021, când a devenit prima jucătoare venită din calificări care a câştigat un titlu de Grand Slam după victoria obţinută la U.S. Open, se află pe lista personalităţilor decorate de regina Elisabeta a II-a cu titlul de Membru al Ordinului Imperiului Britanic.
Ducesa Camilla
Compozitorul Bernie Taupin, cunoscut mai ales pentru colaborările sale cu renumitul cântăreţ Elton John, inclusiv pentru orchestraţia piesei ‘Candle in the Wind’, pe care starul pop a interpretat-o în 1997 la funeraliile prinţesei Diana, a devenit Comandant al Ordinului Imperiului Britanic. Au primit titlul de ‘Dame’ veteranele actriţe Joanna Lumley şi Vanessa Redgrave pentru servicii deseobite aduse artelor dramatice, industriei de divertisment şi acţiunilor de caritate.
Ducesa de Cornwall, Camilla, soţia prinţului Charles, moştenitorul tronului, a devenit vineri ‘Dame’ a Ordinului Jartierei, cel mai prestigios ordin cavaleresc britanic, confirmând astfel locul tot mai important ocupat de ea în rândul monarhiei din această ţară.
Această decoraţie este acordată de regină în baza unei decizii personale, nu la recomandarea prim-ministrului ţării. Ducesa Camilla deţine de acum acelaşi rang ca şi cei patru copii ai suveranei.
Este o mare onoare pentru Camilla, în vârstă de 74 de ani, care a sfârşit prin a se impune ca o personalitate de marcă a monarhiei britanice, după ce a fost îndelung contestată şi criticată pentru că a fost amanta prinţului Charles în timpul căsătoriei acestuia cu prinţesa Diana. După căsătoria cu prinţul Charles, Camilla a ales să nu poarte titlul de prinţesă de Wales, purtat în trecut de prinţesa Diana, pentru a nu leza sensibilitatea publicului britanic.
După căsătoria ei cu prinţul Charles în 2005 într-o discretă ceremonie civilă – în absenţa suveranei -, statutul ducesei Camilla devenise o sursă de discuţii interminabile, întrucât britanicii doreau să ştie dacă ea va deveni regină consoartă sau prinţesă consoartă atunci când soţul ei va urca pe tronul ţării.
Ducesa de Cornwall a câştigat în vizibilitate şi popularitate graţie numeroaselor ei angajamente oficiale, pe măsură ce regina Elisabeta a II-a, în vârstă de 95 de ani, a început să participe la mai puţine evenimente publice pentru a-şi menaja starea de sănătate.
Fostul premier Tony Blair
Laburistul Tony Blair, în vârstă de 68 de ani, care a fost prim-ministru al Marii Britanii din 1997 până în 2007, a fost numit vineri în rangul de Cavaler companion al Ordinului Jartierei.
În total, regina Elisabeta a II-a a decorat 1.278 de personalităţi, inclusiv oameni de ştiinţă, sportivi, artişti, coordonatori au unor campanii de strângere de fonduri – inclusiv un băiat de 11 ani -, precum şi persoane mai puţin cunoscute, ale căror contribuţii au fost însă esenţiale pentru comunităţile lor sau pentru întreaga ţară. Potrivit Guvernului de la Londra, aproape o cincime din decoraţiile anunţate în acest an sunt asociate acţiunilor de combatere a pandemiei de COVID-19. Aceste distincţii regale sunt acordate de două ori pe an, de Anul Nou şi cu ocazia aniversării oficiale a reginei Elisabeta a II-a, celebrată în luna iunie, deşi suverana s-a născut pe 21 aprilie 1926.
Decoraţiile de Anul Nou sunt atribuite începând din timpul domniei reginei Victoria din secolul al XIX-lea şi au scopul de a recompensa nu doar personalităţi de marcă, ci şi oameni mai puţin cunoscuţi, care au contribuit timp de mulţi ani la dezvoltarea societăţii britanice. AGERPRES
Urmărește știrile Cluj24.ro pe Google News
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger
ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni
În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
OFICIAL. Elena Lasconi (USR) a câștigat alegerile prezidențiale în primul tur la Cluj. A obținut 105.733 voturi (30,38%)
Primul tur al alegerilor prezidențiale a fost câștigat în județul Cluj de candidatul USR, Elena Lasconi, care a obținut un număr de 105.733 voturi (30,38%).
Potrivit datelor oficiale cu rezultatul alegerilor, comunicat, luni, de Biroul Electoral Județean (BEJ) Cluj, pe locul doi s-a clasat Călin Georgescu (independent) cu 53.461 voturi (15,36%), iar pe trei George Simion (AUR) cu 37.654 voturi (10,82%).
Restul candidaților
Ceilalți candidați au obținut, în ordine, următoarele voturi:
Marcel Ciolacu (PSD) – 36.734 voturi (10,55%)
Nicolae Ciucă (PNL) – 33.239 voturi (9,55%)
Kelemen Hunor (UDMR) – 31.315 voturi (9,00%)
Mircea Geoană (independent) – 28.028 voturi (8,05%)
Cristian Diaconescu (independent) – 11.816 voturi (3,39%)
Cristian Terheș (PNCD) – 6.227 (1,78%)
Ana Birchall (independent) – 1.922 voturi (0,55%)
Ludovic Orban (Forța Dreptei), retras din cursa electorală – 597 voturi (0,16%)
Alexandra Păcuraru (ADN) – 468 voturi (0,13%)
Sebastian Popescu (PLAN) – 457 voturi (0,13%)
Silviu Predoiu (PNR) – 271 voturi (0,07%)
Peste 5.500 de voturi nule
La nivelul județului Cluj au fost înregistrate un număr de 347.922 voturi valabil exprimate, 5639 voturi nule, iar 3251 de voturi au fost date prin intermediul urnei speciale. De asemenea, au fost 77.701 voturi pe liste suplimentare.
Prezența la vot pe județ a fost de 57,40%.
EVENIMENT
OPINIE. Dragoș Damian: Suveranism. Stimați oameni de afaceri, onorabili CEO, finanțiști, ce părere aveți voi despre SUVERANISM?
Milioane de romani din tara sau diaspora au pus stampila pe buletinul de vot. Stau toti analistii politici, se uita la cifre si nu le vine sa creada. Parca suntem in comedia trimestriala cu analistii economici carora nu le vine sa creada evolutiile economiei si PIB-ului, toti sunt perplecsi.
Asa-i ca v-a trecut glontul pe la ureche – in fine, la ora la care scriu inca nu a trecut, inca pluteste trecand prin sectiile de votare la numaratoare – stimati oameni de afaceri, onorabili CEO, profesori de finante, analisti economici, experti in macroeconomie, bancheri, lobisti avocati de M&A?
OPINIE. Dragoș Damian: Suveranism. Stimati oameni de afaceri, onorabili CEO, finanțiști, ce părere aveți voi despre SUVERANISM?
O tara depopulata cu peste 5 milioane de romani in diaspora, infrastructura la pamant, sistemele sanitar si de invatamant controlate de oligarhi, o justitie in care iti gasesti cu greu dreptatea, indatorare in crestere, slujbe in pericol, o inflatie imposibil de stapanit. Asta este ceea ce vad milioane de romani din tara si diaspora cu ochiul liber, fara sa fie nevoie de lideri providentiali sa le-o spuna. Liderii providentiali doar aprind fitilul.
Milioane de romani au plecat in diaspora, au devenit cel mai mari finantatori ai milioanelor de romani, membrii familiilor lor, ramasi in tara. Si cei ramasi si cei plecati au realizat ca la nivelul de coruptie, birocratie si nepasare administrativa nu se mai poate face nimic si anul asta au devenit cu totii masa tacuta critica, de peste 30%, care si-a varsat oful. Bine ca politicienii sunt cel putin la fel de narcisisti cat sunt oamenii de afaceri, pentru ca cine stie cum ar fi aratat turul doi. Bine ca a fost doar un semnal de alarma (speram…) si ca mai sunt inca posibilitati de corectie.
„Cum se spune prin Ardeal, îi bai”
Este convenabil sa-i spunem ”nationalism”, putem sa-i spunem ”anti-sistem”, ”fascism” sau ”legionarism” daca ne ajuta sa dormim bine noaptea – insa curentul este de suveranism. Imi vreau tara inapoi, orice ar insemna asta.
Cum se spune prin Ardeal, îi bai, stimati oameni de afaceri, onorabili CEO, profesori de finanțe, analiști economici, experți in macroeconomie, bancheri, lobbisti, avocați de M&A. Nu ati vazut ce fierbea din interior, ocupati cu analizele google despre mersul economiei din birourile de clasa A, cu teme intelectuale precum digitalizarea, energia verde si inteligenta artificala si cu seminariile si conferintele din locatiile de cinci stele. Si evolutiile astea incredibile tocmai acum, cand erati cu totii pregatiti de petrecerile de Craciun si de concediile in tarile calde….
In anul cu cele mai cresteri de salarii si pensii, cu cele mai multe ajutoare date de politicieni in toate directiile si cu cele mai multe promisiuni electorale, romanii voteaza cu suveranistii. Ironic, nu?
CULTURA
Leac de deochi, talisman din frânghia unui spânzurat, în expoziția ”Vrăji, farmece și credințe din Transilvania” de la Cluj
Muzeul Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca organizează, miercuri, 27 noiembrie 2024, de la ora 17.00, vernisajul expoziției „Altera mundi. Vrăji, farmece și credințe din Transilvania secolului al XIX-lea”.
Expoziția oferă, în premieră absolută, o perspectivă de ansamblu asupra colecției de amulete magice, talismane apotropaice și artefacte folosite în ritualuri de protecție, în principal în cadrul comunităților de romi nomazi, realizate de arheologul și etnograful maghiar transilvănean Téglás István (1853-1915), care a documentat obiceiurile și practicile magice din Transilvania sfârșitului secolului al XIX-lea.
”Obiectele expuse, printre care se numără amulete împotriva deochiului, ingrediente pentru licori magice, pietricele „magice” folosite împotriva insomniei, săculețe cu ingrediente pentru leacuri, un talisman din frânghia unui spânzurat, semne conținând termenul ABRAKADABRA sau pietre sculptate cu semnificații spirituale, oferă o incursiune fascinantă în universul amuletelor, talismanelor și al riturilor apotropaice.
Fiecare obiect este însoțit de notițele originale ale lui Téglás, consemnate minuțios pe suporturile de carton ale obiectelor prezentate, oferind o perspectivă autentică asupra utilizărilor acestora și a credințelor legate de acestea. Modul inovator de documentare al colecționarului adaugă un plus de valoare acestei colecții, transformând-o într-o resursă documentară cu o valoare istorică unică.
Scena Judecății de Apoi
Un element central al expoziției este impresionanta colecție de reprezentări iconografice din bisericile de lemn transilvănene, care dezvăluie o perspectivă profundă asupra imaginarului religios și cultural al secolelor XVIII-XIX. Aceste picturi murale, cercetate minuțios de către prof. dr. Ioan Pop-Curșeu și conf. dr. Ștefana Pop-Curșeu de la Facultatea de Teatru și Film a Universității Babeș-Bolyai, în cadrul unui proiect de antropologie vizuală derulat pe parcursul a aproape două decenii, sunt esențiale pentru înțelegerea modului în care comunitățile rurale se raportau la vrăjitorie, magie și păcat.
Scenele Judecății de Apoi, în care vrăjitoarele, fermecătoarele sau descântătoarele sunt pedepsite pentru practicile lor, oferă nu doar o perspectivă asupra credințelor și superstițiilor epocii, ci și o incursiune în relația complexă dintre religie și percepția asupra magiei.
O parte a figurilor demonice reprezentate ilustrează vechi credințe în alianțele imaginare dintre oameni și entitățile supranaturale, reprezentând mărturii vizuale impresionante ale modului în care credințele religioase și superstițiile legate de practicile magice se împleteau în viața rurală a secolelor XVIII-XIX.
Rețetă de licoare magică a romilor
Printre exponate veţi putea găsi, de exemplu, obiecte folosite la prepararea unei licori magice după indicațiile unei femei rome nomade.
”Se povesteşte că licoarea se prepara sâmbătă seara, într-o oală de ceramică, veche de cel puțin 7 ani şi prin fierberea a 7 obiecte, toate găurite, găsite la întâmplare, împreună cu 7 tipuri de cuie și 7 tipuri de plante, precum și cu o potcoavă veche. Acest preparat magic era recomandat a se consuma zilnic, câte 7 înghițituri, timp de 7 zile”, arată reprezentanții muzeului.
Colecția de reprezentări iconografice din bisericile de lemn transilvănene completate cu artefactele autentice din colecțiile Muzeului Etnografic al Transilvaniei, propun o incursiune captivantă într-o Transilvanie necunoscută, în care practicile magice și simbolurile religioase coexistau într-un peisaj complex de credințe și superstiții.
Expoziția va fi deschisă la sediul central al Muzeului Etnografic al Transilvaniei Cluj-Napoca, str. Memorandumului nr. 21, în perioada 27 noiembrie 2024 – 19 ianuarie 2025.
EVENIMENT
Ciucă: Rezultatul alegerilor prezidențiale, un eșec pentru PNL. Trebuie asumat de conducerea partidului
Candidatul PNL la alegerile prezidenţiale, preșeidntele partidului, Nicolae Ciucă, a declarat că rezultatul obţinut în primul tur al alegerilor prezidenţiale este un „eşec” care trebuie asumat de el şi de întreaga echipă de conducere a partidului.
„Noi ne asumăm responsabilitatea acestui rezultat. Eu îmi asum responsabilitatea acestui rezultat. Se pare că românii au avut o cu totul şi cu totul altă opţiune politică, motiv pentru care o respectăm ca atare. (…) Nu este o dezamăgire. Este un eşec pe care trebuie să îl asumăm cu toţii, începând cu mine şi cu toată echipa de conducere a partidului. (…) Mâine vedem rezultatele finale şi atunci vom lua o decizie.
(…) Este normal să avem rezultatele finale. Fiecare dintre noi, şi dumneavoastră şi eu şi oricare dintre cei care suntem prezenţi aici, trebuie să aşteptăm rezultatele finale şi după aceea luăm o decizie, iar demisia mai întâi de toate trebuie formalizată în faţa partidului şi apoi în …”, a afirmat Nicolae Ciucă, în noaptea de duminică spre luni, la sediul central al PNL, citat de Agerpres.
Despre demisie, mai încolo
Întrebat dacă îşi dă demisia din funcţia de preşedinte al PNL, Ciucă a răspuns: „Vă rog să aşteptăm în seara aceasta decizia şi rezultatul final al votului, după care vom lua o decizie”.
El a precizat, în legătură cu faptul că pe primul loc, conform rezultatelor parţiale, s-a clasat candidatul independent Călin Georgescu, că este opţiunea românilor şi trebuie respectată.
Nu se aștepta la Georgescu
Ciucă a susţinut că nu se aştepta nimeni ca pe primul loc în opţiuni să fie Călin Georgescu.
„Ne-am întrebat şi noi în seara aceasta dacă a fost măsurat în exit-poll-uri. Nu a fost măsurat sau a fost măsurat cumva pe final. (…) Nu cred că trebuie să analizăm şi să înţelegem mai mult decât ceea ce s-a întâmplat în seara aceasta. Este un vot care trebuie doar respectat şi cu atât mai puţin noi ca politicieni trebuie să vedem care este cu adevărat relevanţa lui”, a spus Ciucă.
Liderul PNL a afirmat că este „un moment în care toate partidele mainstream trebuie să analizeze modalitatea în care au dus campania şi ceea ce a însemnat percepţia pentru români”.
Nicolae Ciucă a susţinut că, în cazul rezultatului obţinut de el, nu poate fi vorba de sabotaj din partea filialelor de partid.
„Dacă ar fi fost vorba de două – trei filiale aş fi zis că este vorba de o astfel de abordare, dar nu a fost vorba despre acest lucru”, a declarat el.
Întrebat dacă este de părere că PNL a rămas prea mult timp lipit de preşedintele Klaus Iohannis, liderul PNL a răspuns: „Nu pot să spun chestiunea aceasta. Noi am fost într-o coaliţie. Suntem de cinci ani la guvernare, poate fi interpretat şi ca un vot al românilor pentru tot ceea ce s-a întâmplat în această perioadă”.
Totodată, chestionat dacă va rămâne în politică în viitor, Nicolae Ciucă a subliniat că prin statutul partidului orice preşedinte al formaţiunii rămâne membru al BPN.
„Cred că nu trebuie să dezertăm din această situaţie. Este un moment dificil care trebuie rezolvat cu toţi liderii partidului să vedem ce putem să facem împreună să redresăm situaţia”, a afirmat el.
Ședință la PNL
Întrebat dacă este de părere că trebuia să fie un candidat unic al dreptei, el a spus că a iniţiat discuţii în acest sens, dar nu au avut niciun fel de rezultat.
„Cred că aşa cum arată rezultatele din seara aceasta orice formulă politică nu cred că ar fi avut un altfel de rezultat”, a susţinut Nicolae Ciucă.
Potrivit unor surse liberale, Biroul Politic Naţional al PNL urmează să se reunească luni după-amiază în şedinţă. În cadrul acestei şedinţe Nicolae Ciucă îşi va anunţa demisia de la conducerea Partidului Naţional Liberal în urma rezultatelor de la primul tur al alegerilor prezidenţiale.
Potrivit rezultatelor parțiale, în turul 2 al alegerilor prezidențiale din 8 decembrie au intrat Călin Georgescu (independent) și Elena Lasconi (USR).