Connect with us

EVENIMENT

UPDATE/ Reprezentanții Aeroportului ,,Avram Iancu” se declară nevinovați de fiasco-ul de joi, arată un memoriu privind situația din 9 aprilie

Publicat


Reprezentanții aeroportului acuză Consiliul Județean de proastă gestionare pentru faptul că pe 9 aprilie în parcarea aeroportului 1800 de persoane au stat îngrămădite așteptând să intre în clădire. Parcarea este administrată de Consiliul Județean prin societatea GOTO PARKING, se menționează în memoriu. Reamintim că joi aproximativ 2000 de muncitori sezonieri trebuiau să plece spre Germania de pe Aeroportul ,,Avram Iancu” din Cluj Napoca.

Update 16:15:

În memoriul semnat de directorul David Ciceo se arată că pe data de 8 aprilie Comitetul de Securitate s-a întrunit pentru a discuta despre cele 12 zboruri de a doua zi. Această ședință a fost convocată de reprezentanții aeroportului și au participat ,,reprezentanți ai aeroportului, companiilor aeriene, companiilor de handling și a următoarelor instituții: Poliția Transporturi Aeriene (PTA), Serviciul Român de Informații, Poliția de Frontieră, ROMATSA.”

Conform Procesului Verbal încheiat la finalul ședinței, persoanele prezente au fost informate cu privire la cele 12 zboruri din 9 aprilie și au fost întrebate de către domnul David Ciceo dacă măsuri suplimentare pentru siguranță trebuie puse în aplicare, se menționează în memoriu. În unanimitate s-a răspuns că măsurile luate până atunci sunt suficiente. ,,Avem oameni suficienți și colaborăm cu Poliția Transporturilor Aeriene pentru asigurarea zonei publice”, a spus Done Liviu în ședință, conform procesului verbal din memoriu.

Cu toate acestea, directorul operațional al aeroportului, Tudor Lupoaei, a sugerat PTA ca autocarele să fie parcate în zona terminalului Plecări pentru ca distanța regulamentară dintre oameni să poată fi respectată mai ușor. ,,Această decizie a concentrat un număr impresionant de persoane în fața terminalului PLECĂRI în același timp”, se menționează în memoriu.

Bineînțeles, situația creată în fața terminalului Plecări a fost cea mai vizată de presă întrucât acolo a fost cea mai mare adunare de oameni din aeroport. ,,Întreaga responsabilitate de gestionare a acestei situații din parcarea privată din fața Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj a revenit exclusiv firmei GOTO PARKING și Poliției Transporturi Aeriene. Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj nu are și nu a avut nicio competență în ceea ce privește administrarea parcării private sau aplicarea ordonanțelor militare pe suprafața parcării private”, conform memoriului.

,,În   concluzie, Aeroportul a acționat corespunzător în zonele sale de competență, cu respectarea ordonanțelor militare și regulilor privind distanțarea socială, însă în parcarea privată din fața aeroportului, administrată de societatea GOTO PARKING, competența de   menținere a regulilor   referitoare la distanțarea socială revine CONSILIULUI JUDEȚEAN CLUJ, societății GOTO PARKING și organelor de ordine ale statului, care numai începând cu data de 10.04.2020 au înțeles să se implice.”, spune memoriul semnat de directorul aeroportului David Ciceo.

Știrea inițială

Conform acestui memoriu, mai mulți reprezentanți ai instituțiilor competente au fost prezenți la o ședință din data de 8 aprilie, cu o zi înainte de situația critică. La această ședință s-au discutat măsurile ce ar fi trebuit aplicate pentru a nu supraaglomera parcarea aeroportului în condițiile în care o Ordonanță de Urgență stipulează că distanța dintre două persoane este recomandată a fi de 2 m.

La această ședință nu a participat niciun reprezentant al societății GOTO PARKING (societatea ce se ocupă cu gestionarea parcării). În urma discuțiilor s-a ajuns la concluzia că nicio măsură suplimentară nu trebuie pusă în aplicare.

Citește și:https://cluj24.ro/auslander-raus-nu-acum-auslander-drinnen-mii-de-romani-pleaca-in-germania-la-munca-in-plina-pandemie-4174.html?preview_id=4174&preview_nonce=caafaf2f01&post_format=standard&_thumbnail_id=4177&preview=true

 

Un articol de Ștefan Chețan




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate
Publicitate
Publicitate

Știri din Alba

Publicitate
Publicitate
Publicitate