Connect with us

EVENIMENT

Remus Lăpușan: România merită să PROSPERE! PSD a demonstrat deja că putem CREȘTE nivelul de trai (PE)

Publicat


remus lapusan

Într-o perioadă în care stabilitatea economică și bunăstarea cetățenilor au fost puse la încercare la nivel global, România a dovedit că se poate. Cu o viziune bine conturată și o serie de măsuri ferme, guvernul sub conducerea lui Marcel Ciolacu a reușit să îmbunătățească considerabil nivelul de trai al românilor.

Remus Lăpușan, prim-vicepreședinte PSD Cluj și candidat PSD la Camera Deputaților, a explicat că în doar câțiva ani, partidul a respectat promisiunile făcute și a adus schimbări concrete, vizibile în veniturile și siguranța economică a fiecărui român. El a evidențiat și atingerea unor obiective clare: un salariu mediu net de peste 1.000 de euro și o pensie medie de peste 500 de euro, realizate în mai puțin de trei ani de la intrarea PSD la guvernare.

Remus Lăpușan: România merită să PROSPERE! PSD a demonstrat deja că putem CREȘTE nivelul de trai (PE)

De asemenea, a menționat că salariul minim european a fost introdus în legislația românească, garantând un venit de bază conform standardelor Uniunii Europene, astfel încât românii să nu mai aibă niciodată salarii sub nivelul adecvat la nivel european.

Creșteri spectaculoase ale salariilor și pensiilor

În doar trei ani, salariul minim a crescut cu peste 60%, de la 2.300 de lei la 3.700 de lei. Aceste majorări susținute au îmbunătățit substanțial nivelul de trai, permițând fiecărui român să beneficieze de un venit mai decent. În același timp, pensia medie a crescut cu peste 70%, ajungând la 2.792 de lei în septembrie 2024, comparativ cu 1.608 lei în noiembrie 2021.

Sprijin pentru clasa de mijloc și protecția puterii de cumpărare

PSD a investit în consolidarea clasei de mijloc, iar rezultatele sunt evidente: mulți români care muncesc cinstit au ieșit din zona de sărăcie și trăiesc astăzi cu un venit decent. Peste 1,5 milioane de români au astăzi un salariu net de peste 1.000 de euro lunar, marcând astfel o evoluție semnificativă pentru puterea de cumpărare și nivelul de trai.

În ciuda provocărilor economice interne și internaționale, PSD a găsit soluții eficiente pentru a proteja puterea de cumpărare a peste 12 milioane de români. Acest sprijin a inclus, printre altele ajutoare anuale pentru pensionarii cu venituri mici, carduri pentru energie și alimente pentru familiile aflate în dificultate și plafonarea prețurilor la energie și limitarea adaosului la alimentele de bază, pentru a combate specula și a menține prețurile accesibile.

PSD – un partener de încredere pentru bunăstarea României

”Cu peste 80% dintre aceste creșteri realizate sub guvernarea PSD, suntem hotărâți să continuăm pe acest drum al dezvoltării și stabilității economice. Pentru cei mai mulți români, aceasta este dovada clară că putem crea un viitor mai bun. PSD va continua să fie un partener de încredere pentru toți cetățenii, angajându-se să sprijine bunăstarea și siguranța economică a fiecăruia. România merită să prospere, iar fiecare român merită să trăiască bine!” a încheiat candidatul PSD Cluj, Remus Lăpușan.

CMF:11240017



Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:


CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger




Comenteaza

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Publicitate

ACTUALITATE

Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

Publicat

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii. 

Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.

Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.

Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.

Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.

Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.

”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.

Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.

Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.

De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.

Dosar retrimis procurorului

Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca  în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.

S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.

Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.

Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

Citește mai departe
Publicitate

EVENIMENT

VIDEO FOTO. INCENDIU la o casă din Bonțida, Cluj. Un bărbat a murit

Publicat

incendiu

Joi dimineața a izbucnit un incendiu la o casă din com. Bonțida, în județul Cluj. Din păcate, un bărbat a murit.

„Echipajele au ajuns la fața locului și au pătruns imediat în interiorul casei. Din păcate, a fost găsită o victimă carbonizată, mai exact un bărbat.

incendiu

VIDEO FOTO. INCENDIU la o casă din Bonțida, Cluj. Un bărbat a murit

Incendiul este localizat, se manifestă pe o suprafață de aproximativ 60 de metri pătrați. Se lucrează pentru lichidare”, a transmis ISU Cluj.

Update:

Incendiul este lichidat. Pompierii înlătură efectele negative ale acestuia. Au intervenit la fața locului 3 autospeciale cu apă și spumă, două ambulanțe SMURD, precum și SVSU Bonțida. Pentru a sprijini partea medicală, a aterizat și elicopterul SMURD. În urmă cu puține momente, acesta s-a retras de la locul intervenției.

Citește mai departe

ADMINISTRAȚIE

Consilier local PSD: Administrația locală de la Turda este la cotă de avarie. Orașul nu poate fi administrat fără colaborare

Publicat

Administrația locală de la Turda este la o cotă de avarie și e aproape ineficientă, din cauză că partidele politice nu au format o majoritate certă și stabilă, crede Horea Hudrea, consilier local PSD.

La mai mult de o lună de la investire, principalele partide din Consiliul Local Turda nu au reușit să negocieze funcția de viceprimar al municipiului Turda.

”Toate partidele vor funcția de viceprimar, fie din calcul pragmatic, fie pentru prestigiu politic. S-a închegat o majoritate aparentă formată din USR și AUR, o majoritate care și-a împărțit comisiile de specialitate ale Consiliului Local eliminând PNL și izolând PSD.

Maniera în care au procedat a fost inițial brutală, ne trimiteau pe noi consilierii celorlalte partide – PSD și PNL- cam pe unde doreau ei.

Am reușit să stopăm acest demers în ședința Consiliului Local. Ulterior, liderii de grup au negociat și fiecare partid și-a nominalizat oamenii în comisii. Cred însă că rezultatul nu e mulțumitor pentru toate formațiunile politice.

Turda nu poate fi administrată fără o colaborare cu primarul liberal Cristian Matei, care este ordonatorul principal de credite și care are autoritate asupra personalului executiv din administrație”, mai susține consilierul local.

Prima opțiune, colaborarea cu Matei

Potrivit acestuia, primarul este cel care deblochează legal plățile din bugetul local, iar cea mai bună expertiză în administrația locală o au funcționarii din Primărie.

”Dacă vrem ca Turda să fie bine administrată, prima opțiune trebuie să fie colaborarea cu primarul Cristian Matei și asta o spun eu care în ultimii 4 ani am fost un adversar al politicilor locale, adesea excesive, ale primarului Turzii. Nu este însă singura variantă.

Dacă nu e posibilă o colaborare, alternativa ar fi e o luptă politică. Aceasta e dificil de dus căci e precum o luptă la baionetă. O astfel de opțiune, desi posibilă, e dificilă căci implică costuri politice”, a precizat Hudrea.

Turdenii vor avea de suferit

Consilierul social-democrat a avertizat că dacă partidele nu clarifică repede alianțele și alegerea viceprimarului, cei care vor avea de suferit sunt turdenii.

„Nu vreau să cred că vom ajunge să negociem sau să ne rugăm la nesfârșit de primar dacă e nevoie de rezolvarea unor lucruri mărunte, precum o bancă într-un parc sau un stâlp de iluminat pe o alee ori de pietruirea unei străzi mici”, crede Horea Hudrea.

La Turda, partidele politice stau și așteaptă turul II al alegerilor prezidențiale, iar fiecare formațiune politică are planuri administrative, unele pregătind proiecte de hotărâri prin care să pună presiune pe administrația primarului Cristian Matei.

Subiecte precum procesele municipiului Turda, concedierile abuzive din administrația locală ori prejudiciile de milioane din procesele cu Societatea de Transport Public Alba Iulia sunt toate pe agenda ascunsă a formațiunilor politice din Consiliul Local Turda.

Citește mai departe

ECONOMIE

ORDONANȚĂ: Utilizarea CNP va fi opțională de la 1 ianuarie 2025 la e-Factura

Publicat

e-factura

O ordonanță de urgență adoptată prevede că utilizarea CNP va fi opțională de la 1 ianuarie 2025 la e-Factura. Aceasta mai cuprinde reglementarea înscrierii pe factură a unui cod format din 13 cifre de zero în locul codului de identificare fiscală a beneficiarului – persoană fizică, dacă acesta nu comunică niciun cod.

Tot la e-Factura se restrâng operațiunile pentru care este obligatorie utilizarea sistemului doar la operațiunile cu locul livrării/prestării din punct de vedere al TVA în România, scrie Hotnews.

De asemenea, Ordonanța mai prevede:

– eliminarea excepției de la obligația utilizării sistemului național RO e–Factura pentru facturile simplificate (altele decât bonurile fiscale);
– introducerea obligației referitoare la înscrierea în facturile emise pentru operațiunile realizate în baza unor contracte de achiziții publice/sectoriale etc. a codurilor CPV corespunzătoare din nomenclatorul de referinţă în domeniul achiziţiilor publice;
– abrogarea prevederilor referitoare la utilizarea sistemului RO e-Factura pentru facturile emise pentru vouchere de vacanţă titularilor acestora, din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 8/2009, având în vedere că toate facturile emise în relația B2C vor fi raportate în sistem de la 1 ianuarie 2025.

Prorogare de termen la e-TVA

În ceea ce privește sistemul RO e-TVA, se amână obligația persoanelor impozabile de transmitere a rezultatului verificărilor realizate asupra diferenţelor comunicate prin „Notificarea de conformare RO e-TVA” de către ANAF, și implicit a sancțiunii pentru neîndeplinirea acestei obligații, de la 1 ianuarie 2025 la 1 iulie 2025.

În plus, se clarifică evidențierea TVA colectată prin autofacturare, în cazul obiectivelor de investiții din cadrul unor programe de interes public sau social, finanțate din fonduri publice, care sunt predate gratuit beneficiarilor, în sensul că persoanele impozabile care implementează astfel de programe și au dedus TVA pentru achiziții, trebuie să emită o autofactură.

În domeniul impozitului pe profit sunt exceptați contribuabilii din domeniul bancar (instituții de credit) și din domeniul petrolier care plătesc impozite suplimentare pe cifra de afaceri, în același timp cu impozitul pe profit, de la plata impozitului minim pe cifra de afaceri (IMCA), pentru evitarea dublei impuneri, dar și în concordanță cu regulile fiscale aplicabile în prezent.

Totodată, pentru impozitele suplimentare pe cifra de afaceri, sunt aduse clarificări pentru plata acestora, în cazul în care contribuabilii sunt parte a unui grup fiscal.

Modificări fiscale la chirii

Guvernul a adoptat prin aceast act normativ o normă tranzitorie de clarificare a regimului fiscal aplicabil, precum și a obligațiilor de declarare, calcul și plată a impozitului pe venit în cazul chiriilor plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, în situația în care chiria, aferentă unei perioade contractuale ulterioare datei de 1 ianuarie 2024, a fost plătită în avans până la data de 31 decembrie 2023 inclusiv.

În acest caz, obligația de declarare, calcul și plată a impozitului pe venit revine proprietarului, uzufructuarului sau altor deţinători legali pentru fiecare an fiscal corespunzător perioadei contractuale.

De asemenea, se reglementează regulile privind calculul și declararea impozitului pe venit în cazul veniturilor din chirii plătite de persoane juridice sau alte entităţi care au obligaţia de a conduce evidenţă contabilă, în situația în care venitul este plătit exclusiv în natură, precum și în cazul sumelor reprezentând garanție, utilizată pentru plata chiriei stabilită prin contract.

În aceste situații obligațiile de stabilire a venitului net anual, de calcul, declarare și plată a impozitului revin proprietarului, uzufructuarului sau altui deținător legal prin depunerea Declaraţiei unice privind impozitul pe venit şi contribuţiile sociale datorate de persoanele fizice, până la data de 25 mai inclusiv a anului următor celui de realizare a venitului.

Măsura are în vedere faptul că în aceste situații plătitorul de venit se află în imposibilitatea reținerii la sursă a impozitului pe venit.

 

Citește mai departe

EVENIMENT

STUDIU. Mașinile BEJ au probabilitatea cea mai scăzută de a fi implicate într-un ACCIDENT rutier

Publicat

sofer

În general, oamenii nu cred că culoarea unei mașini influențează semnificativ numărul de accidente în care aceasta este implicată, dar vehiculele viu colorate sunt totuși considerate ceva mai sigure deoarece sunt mai ușor de observat în condiții de vizibilitate redusă. Dacă vizibilitatea este scăzută, poate fi dificil să vezi o mașină de culoare închisă care este parcată pe marginea drumului.

Pentru a evalua cât de puternic influențează culoarea unui vehicul siguranța acestuia, compania de date auto carVertical a realizat un studiu și a identificat cele mai sigure culori pentru mașini din România.

Cele mai sigure culori sunt bejul și verdele

Dintre toate mașinile din România care au fost verificate pe carVertical, modelele bej s-au dovedit a fi cele mai sigure – doar 57,1% dintre acestea fiind avariate în trecut. Mașinile bej pot fi considerate mai sigure deoarece culoarea lor deschisă, neutră, poate fi observată cu ușurință în diverse medii, în special în zonele urbane. În plus, bejul tinde să reflecte bine lumina soarelui, făcând vehiculul mai vizibil în timpul zilei și mai puțin probabil să se piardă pe fundal.

Mașinile verzi se situează pe locul doi, doar 59,4% dintre ele având înregistrări de daune. Culoarea lor distinctivă le face mai vizibile pe drum, sporind siguranța în medii diferite.

STUDIU. Mașinile BEJ au probabilitatea cea mai scăzută de a fi implicate într-un ACCIDENT rutier

Uneori proprietarii de mașini își revopsesc sau înfoliază vehiculele, așa că este important să verificați dacă culoarea mașinii rulate pe care doriți s-o cumpărați se potrivește cu ceea ce este înregistrat în talon.

„Nu durează mult să revopsești o mașină sau s-o înfoliezi în folie PVC. Dacă sunteți tentați să cumpărați o astfel de mașină, ar trebui să fiți atenți la starea caroseriei, deoarece defectele sau rugina pot fi ascunse în urma acestor procedee”, spune Matas Buzelis, expert auto și șeful departamentului de comunicații al carVertical.

Mașinile cu anumite culori sunt implicate mai des în accidente

Mulți ani la rând, cele mai populare culori pentru mașini au fost negru, alb și gri (argintiu). Aceasta este o tendință globală, iar popularitatea acestor culori probabil va crește mai mult în viitor. Surprinzător este că, deși pe străzi circulă milioane de mașini vopsite în aceste culori, nu ele sunt cele care ajung să fie implicate cel mai des în accidente.

Cercetările au arătat că mașinile galbene (69,6%), maro (68,1%) și portocalii (66,7%) sunt cel mai des implicate în accidente în România.

culoare masini

Mașinile maro pot fi mai greu de văzut pe drumurile rurale deoarece culoarea lor se integrează în mediul înconjurător. Mașinile galbene și portocalii sunt mai puțin sigure decât altele din cauza problemelor de vizibilitate și a factorilor psihologici legați de comportamentul șoferului. Deși această ipoteză este subiectivă, mașinile viu colorate le pot oferi șoferilor un sentiment exagerat de încredere care îi determină să conducă mai neglijent.

„Aspectul unei mașini poate induce cumpărătorii în eroare, așa că nu recomandăm să alegeți o mașină doar pe baza aspectului său. Este important să verificați istoricul mașinii, să faceți un test drive, să fie inspectată la un service autorizat și abia apoi vă puteți decide dacă merită s-o cumpărați sau mai bine căutați altceva”, explică Buzelis.

Studiul a folosit date statistice din rapoartele care prezintă istoricul vehiculelor achiziționate de utilizatorii companiei în perioada august 2023 – august 2024. Studiul a fost realizat în 15 țări.

 

 

Citește mai departe

Parteneri Alba24.ro , România24.ro, Ardeal24.ro, Botosani24.ro Copyright © 2022 Cluj24.ro powered by MEDIA CLUJ24 SRL Cluj Napoca & INDEPENDENT MEDIA Alba Iulia. Cluj24.ro folosește fluxurile de știri ale agențiilor Agerpres și Mediafax