EVENIMENT
Remus Lăpușan (PSD): În orice variantă de reorganizare administrativă, Cluj-Napoca va fi centru regional. Capitala Transilvaniei

Reforma administrativă a României reprezintă un proiect fundamental pentru eficientizarea administrației publice și dezvoltarea comunităților locale, crede deputatul PSD de Cluj, Remus Lăpușan. Premierul Marcel Ciolacu a demonstrat viziune și determinare, asumându-și inițiativa de a redacta proiectul de lege privind reorganizarea teritorială a țării, un demers privind reorganizarea teritorială a țării, un demers care răspunde necesităților stringente ale cetățenilor.
„Reorganizarea administrativă, prin regionalizare și descentralizare, este o inițiativă pe care PSD o susține de mult timp. Încă din 2013, am adus această propunere în dezbatere publică, dar, din păcate, nu am găsit sprijinul necesar din partea celorlalte forțe politice. Astăzi, este evident pentru toată lumea că actuala formă de organizare nu mai răspunde nevoilor societății și riscă să ducă administrația publică în colaps.
Cluj-Napoca, centru regional
Sigur, vor fi multe variante de reorganizare/comasare administrativă propuse de partide și de societatea civilă, însă, un singur aspect îl pot garanta, în orice variantă de reorganizare administrativă, Cluj-Napoca va fi centru regional, pentru că este capitala economică și culturală a Transilvaniei. Statutul Clujului, de cel mai important oraș al Ardealului, nu este discutabil, negociabil”, a declarat Remus Lăpușan, deputat PSD de Cluj.
Avantajele regionalizării
Reforma administrativă aduce cu sine multiple avantaje care vor contribui la modernizarea și eficientizarea statului:
Debirocratizare și descentralizare: Deciziile publice vor fi luate mai aproape de cetățeni, facilitând accesul rapid la fonduri pentru proiectele locale și regionale, fie ele din bugetul de stat sau din fonduri europene.
Implicarea cetățenilor în deciziile publice: Reforma va crea premisele unui dialog deschis între autorități și comunități, consolidând astfel democrația locală.
Reducerea cheltuielilor administrative: Economiile rezultate vor fi redirecționate către investiții în proiecte prioritare, precum infrastructura, educația și sănătatea.
Adaptarea serviciilor publice la nevoile locale: Fiecare comunitate va beneficia de soluții personalizate, țintind exact nevoile specifice.
Consolidarea identităților regionale: Reforma va respecta diversitatea economică, socială și culturală a regiunilor, sprijinind dezvoltarea echilibrată a întregii țări.
Atragerea investițiilor: O administrație eficientă și transparentă va crește încrederea investitorilor și va sprijini proiectele mari de infrastructură.
Creșterea încrederii în administrația publică: O administrație modernă, eficientă și transparentă va reduce risipa de resurse și va răspunde mai bine așteptărilor cetățenilor.
Proiectul, în 6 luni
„Această reformă nu înseamnă fragmentarea sau pierderea unității naționale, ci, dimpotrivă, este o șansă de a construi o administrație eficientă și performantă, care să răspundă nevoilor reale ale comunităților.
Trebuie să corectăm exemplele de risipă din trecut, cum ar fi construirea sălilor de sport în comune îmbătrânite, unde era evident că prioritatea ar fi trebuit să fie serviciile medicale. Este timpul să ne concentrăm pe ceea ce contează cu adevărat pentru oameni”, a subliniat deputatul PSD de Cluj.
PSD și-a asumat ca, în următoarele șase luni, să prezinte public un proiect de reformă administrativă bazat pe principii de eficiență, performanță și adaptare la nevoile fiecărei comunități.
Va susține proiectul
„Cred cu tărie că această reformă este indispensabilă. Este momentul să construim o administrație publică modernă, care să lucreze pentru cetățeni, să ofere servicii de calitate și să susțină dezvoltarea echilibrată a regiunilor României.
Eu personal voi susține cu toată convingerea acest proiect, pentru că dezvoltarea comunităților locale este dezideratul numărul unu pe care mi l-am asumat ca și obiectiv major al mandatului meu de deputat. Am promis clujenilor că voi fi vocea lor la București, și mă voi ține de cuvânt!”, a concluzionat Remus Lăpușan.
Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să fii la curent cu ce scriem:
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger

ACTUALITATE
Dosarul de diplome false de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, torpilat de judecătorii clujeni

În toamna lui 2019, procurorii clujeni au cerut, fără succes, arestarea preventivă a cinci cadre didactice de la Universitatea de Medicină și Farmacie (UMF) Cluj-Napoca, printre care se afla și fostul rector Marius Bojiță, sub acuzații de abuz în serviciu și instigare la fals. Vineri au fost analizate probele din dosar, iar judecătorii nu au fost încântați de modul în care au lucrat procurorii.
Practic au fost emise 30 de diplome de participare la cursuri de formare profesională pentru farmaciști, fără ca aceștia să fi fost examinați.
Alături de Marius Bojiță mai sunt inculpate în dosar Miere Doina, Hegheș Simona Codruța, Banc Roxana și Filip Lorena.
Potrivit procurorilor, „în perioada 16.11.2016-29.11.2016, UMF Cluj-Napoca a fost organizat la disciplina Analiza medicamentului cursul de perfecţionare postuniversitară cu titlul ,,Calitatea medicamentului – Metode moderne aplicate în studii de stabilitate” cod 439 curs la care figurează ca şi participante un număr de 30 de persoane.
Concluzionând asupra faptelor numiţilor Bojița Marius şi Hegheduș Simona Codruța rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise, fie prin evaluarea neriguroasă a acestora materializată prin discuţii libere sau chiar schimb de opinii.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate”, se arată în referatul de arestare preventivă.
Totodată, niciunul dintre participanţi nu a achitat taxa de înscriere anterior datei începerii cursurilor.
”Dintre cele 9 persoane care au fost înscrise la curs, doar 2 dintre acestea au achitat taxa de înscriere înainte de prima zi a cursului, respectiv F.A.O. şi T.L.R. însă ambele persoana au achitat taxa de înscriere de 100 de lei în data de 22.11.2016, adică la o zi după prima dată de evaluare.
Concluzionând asupra faptelor numitelor D.M., F.L. şi B.R. rezultă că activitatea didactică a acestora se caracterizează de îndeplinirea în mod necorespunzător a atribuţiilor de serviciu ale acestora, fie prin nesusţinerea activităţii didactice, fie prin susţinerea acesteia într-un mod parţial, fie prin neevaluarea persoanelor înscrise.
Acest mod de exercitare a atribuţiilor de serviciu de cadru didactic în cadrul UMF Cluj-Napoca a condus la vătămarea intereselor legitime ale universităţii prin neoferirea serviciilor de educaţie pentru care aceasta a fost înfiinţată şi a societăţii prin oferirea creditelor EFC necesare obţinerii avizului anual de liberă practică a farmaciştilor, fiind astfel lăsate să activeze în domeniul farmaceutic persoane care nu şi-au dovedit cunoştinţele de specialitate.
De asemenea, modalitatea de exercitare a atribuţiilor de serviciu de către numitele D.M., F.L. şi B.R. a condus la obţinerea pentru persoanele participante la curs a unui folos necuvenit constând în 20 de credite EFC. Dovada acestor credite s-a efectuat prin emiterea de către UMF Cluj-Napoca a 9 diplome de participare care atestă o împrejurare mincinoasă, respectiv că persoanele în cauză au obţinut 20 de credite EFC ca urmare a parcurgerii unui curs de formare profesională prin care au dobândit cunoştinţe şi abilităţi în vederea asigurării unui act farmaceutic de calitate”, arată procurorii.
Dosar retrimis procurorului
Judecătorii au decis, vineri, să admită în parte contestaţiile formulate de inculpați împotriva încheierii penale nr. 237/09.04.2021 a Judecătoriei Cluj-Napoca în ceea ce priveşte greşita respingere a excepţiilor vizând nulitatea actelor efectuate anterior sesizării din oficiu şi nulitatea declaraţiei martorei M. I. şi dispoziţia de începere a judecăţii.
S-a constatat nulitatea absolută a tuturor actelor efectuate şi obţinute anterior sesizării din oficiu din data de 12.12.2017 de către IPJ Cluj Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice.
Au fost respinse mai multe note explicative și înscrisuri depuse la dosar.
Decizia de vineri a fost transmisă Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca, procurorul urmând a comunica judecătorilor de cameră preliminară dacă menţine dispoziţia de trimitere în judecată ori solicită restituirea cauzei în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.
EVENIMENT
Colonelul Sebastian Clițan, noul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Cluj. Cine conduce Gruparea de Jandarmi Mobilă

Colonelul Sebastian Clițan este, de vineri, noul inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean (IJJ) Cluj, fiind împuternicit în funcție de către către conducerea Jandarmeriei Române. Acesta a fost în ultimii 8 ani ani comandantul Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.
Conducerea Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca este asigurată de colonelul Florin Baciu, care a fost adjunctul lui Clițan.
Sebastian Clițan va împlini în luna mai 54 de ani. Acesta a fost timp de 10 ani, între 2007 și 2017 sef serviciu Management Operațional la Inspectoratul de Jandarmi Județean Sălaj, după care a fost numit comandant al Grupării de Jandarmi Mobilă Cluj-Napoca.
EVENIMENT
Consilierul județean Maria Forna, propunerea PNL Cluj pentru funcția de prefect al județului

Luni, în cadrul unei ședințe a Comitetului Director Județean al PNL Cluj, Maria Forna a fost propusă oficial pentru a prelua funcția de prefect al județului Cluj.
În cadrul ședinței Comitetului Director Județean al PNL Cluj, desfășurată luni, Maria Forna a fost propusă oficial pentru funcția de prefect al județului Cluj.
„Le mulțumesc pentru susținere colegilor mei din PNL Cluj. Sunt onorată și recunoscătoare pentru această propunere. În egală măsură, sunt conștientă de provocările și responsabilitățile care vin odată cu funcția de prefect, dar sunt încrezătoare că împreună cu colegii din administrația publică locală, județeană și națională, vom face tot ceea ce trebuie pentru județul Cluj”, a declarat Maria Forna pentru Cluj24.
Propunere nouă pentru funcția de prefect al județului
Maria Forna este Secretar General Adjunct al PNL Cluj și se află la al doilea mandat de consilier județean, fiind membru în comisia de patrimoniu și servicii publice, precum și în comisia de educație, cultură și sport. În perioada 2021-2024, a ocupat și funcția de președinte al Autorității Teritoriale pentru Ordine Publică (ATOP).
De asemenea, Maria Forna a fost consilier parlamentar și șef de cabinet al europarlamentarului Daniel Buda, iar în trecut a fost și președintele Tineretului Național Liberal (TNL) Cluj. Maria Forna este soția lui Călin Forna, Director adjunct la Primăria Municipiului Cluj-Napoca.
Atribuțiile de prefect au fost asigurate, din martie 2022, de Irina Munteanu, susținută tot de PNL.

CFR Cluj anunță transferul fundașului Vasile Mogoș la Universitatea Craiova. După un an și jumătate petrecuți în Gruia, Mogoș își continuă cariera în Bănie, cele două cluburi ajungând la un acord privind transferul jucătorului.
CFR Cluj a anunțat astăzi transferul definitiv al fundașului Vasile Mogoș la Universitatea Craiova. După un an și jumătate petrecut la echipa clujeană, Mogoș va îmbrăca tricoul oltenilor.
Mogoș a ajuns la CFR Cluj în vara anului 2023 și a disputat un total de 62 de partide în toate competițiile, înscriind două goluri.
„Mulțumim, Vasile Mogoș!
Cluburile CFR 1907 Cluj și Universitatea Craiova au ajuns la un acord privind transferul definitiv al fundașului Vasile Mogoș la echipa din Bănie.
Venit în Gruia în vara anului 2023, Vasile a îmbrăcat tricoul echipei noastre în 62 de partide și a reușit să înscrie de două ori.
Îți mulțumim, Vasile, pentru munca depusă la CFR Cluj și îți dorim multă baftă!”, a transmis clubul CFR Cluj.
EVENIMENT
BĂTAIE mare pe planorism, parașutism și zbor cu motor la Aeroclubul „Traian Dârjan” din Cluj-Napoca

Din ce în ce mai mulți tineri se orientează spre o carieră în aviație, având în vedere că este una dintre cele mai bine plătite meserii. Dar nu numai lecțiile de pilotaj atrag. Planorismul și parașutismul, sporturi dependente de adrenalină, adună an de an, zeci de amatori.
Primii pași se fac într-un aeroclub. Clujul are Aeroclubul „Traian Dârjan”, asaltat în fiecare an de mulți doritori. Tineri cu vârste cuprinse între 15 și 23 de ani se „bat” pentru a prinde un loc la buget, la unul dintre cursurile de formare.
BĂTAIE mare pe planorism, parașutism și zbor cu motor la Aeroclubul „Traian Dârjan” din Cluj-Napoca
„Anul acesta sunt 170 de candidați pe 17 locuri, adică 10 pe un loc. Persoanele interesate, cu vârsta între 15 si 23 de ani, se pot înscrie în fiecare an la cursurile gratuite de licențiere în planorism și parașutism. Persoanele care nu se încadrează în limita de vârstă pot opta pentru cursuri și zboruri contra cost. La secțiunea zbor cu motor sunt două cursuri, avion ultraușor și brevete piloți privați.
În ceea ce privește perspectivele care li se deschid tinerilor, aceștia pot opta ulterior pentru o carieră în pilotaj ori pentru brevete de instructori în planorism sau parașutism. Caracteristica de bază este organizarea, element care, o dată dobândit, se poate constitui în fundația unei viitoare cariere în aviație și nu numai”, a declarat în exclusivitate pentru Cluj24 Pakai Csaba, comandantul aeroclubului clujean „Traian Dârjan”.
Cursuri:
Planorism
1. Obtinere licenta de pilot planor SPL
2. Obtinere calificare superioara de instructor planor
3. Obtinere autorizare speciala de zbor acrobatic
4. Obtinere calificare pentru metoda de lansare remorcaj automosor/ remorcaj avion
Parașutism
1. Curs de pregatire in vederea obtinerii licentei de parasutist si a calificarii de clasa parasuta aripa
2. Curs de pregatire in vederea obtinerii calificarii superioare de instructor parasutist
3. Curs de pregatire in vederea obtinerii calificarii superioare de parasutist receptie si control
4. Curs de pregatire in vederea obtinerii calificarii superioare de parasutist incercato
5. Curs de pregatire in vederea obtinerii autorizarii speciale de instructor tandem
6. Curs de pregatire in vederea obtinerii autorizarii speciale de lucru relativ in cadere libera
7. Curs de pregatire in vederea obtinerii autorizarii speciale de lucru relativ pe cupola
8. Curs de pregatire in vederea obtinerii autorizarii speciale de instructor pentru lansari cu deschidere automata
9. Curs de pregatire in vederea obtinerii autorizarii speciale de plior parasute
Avion ultraușor
1. Obtinere licenta de pilot aeronave ultrausoare motorizate clasa avion ultrausor
2. Obtinere calificare de instructor aeronave ultrausoare motorizate clasa avion ultrausor
Foto: Facebook