CLUJ24 TV
VIDEO. Rector UMF ”Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca: Al doilea mandat este unul al dezvoltării infrastructurii instituției

Peste 60 de universități în România și doar trei femei rector! Una dintre ele se află la Cluj, la Universitatea de Medicină și Farmacie ”Iuliu Hațieganu”, fiind vorba despre Anca Buzoianu. Aceasta se află la al doilea mandat, dar preocupările pentru universitate sunt continue, multe proiecte în derulare, multe planuri de viitor: oferta educațională trebuie să se potrivească cu piața muncii, liniile de studiu în limbi străine să fie atractive, planuri de extindere, de renovare.
Toate acestea implică, spune rectorul UMFIH în podcastul Human Hub de pe Cluj24, realizat de Cristina Pintilie – Șendrea, investiții în bani, dar și în energie și resursă umană.
Medicii formați la Cluj ajung în toată lumea
Toată lumea știe că la UMFIH concurența este mare, iar aspiranții învață cu ani buni înainte la biologie și chimie. Și studenții străini dau examen, iar din cei 3400 din acest an, 1200 sunt din Franța, semn al recunoașterii europene de care se bucură instituția de învățământ din Cluj. 95 la sută dintre studenți stau în cămine, majoritatea fiind renovate deja, condițiile fiind foarte bune, iar de doi ani, meniul pentru un student la cantină costă 7 lei.
Anca Buzoianu apreciază noile generații, despre care spune că sunt pragmatici și știu foarte bine ce își doresc, de altfel spune că toți angajații UMFIH se implică pentru a le oferi condițiile necesare, de trai, dar mai ales de validare profesională și construirea unei cariere în medicină, indiferent de secția aleasă pentru studiu.
De peste 100 de ani, învățământul medical de la Cluj atrage tineri extrem de bine pregătiți. Diplomele absolventilor de la Cluj-Napoca sunt recunoscute automat în comunitatea europeană, iar în țările non UE cei are vor să profeseze au de dat unul sau două examene, inclusiv în Statele Unite, unde școala medicală de la Cluj este extrem de apreciată.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






