EVENIMENT
Recomandări rutiere pe perioada festivalului Electric Castle. Rute alternative pentru evitarea traficului
În contextul desfășurării festivalului Electric Castle 2025, Inspectoratul de Poliție Județean Cluj a anunțat o serie de recomandări pentru participanții la trafic. În perioada 16-20 iulie, se așteaptă un volum crescut de autovehicule pe arterele din zona localității Bonțida.
Inspectoratul de Poliție Județean Cluj informează participanții la trafic că, în contextul desfășurării festivalului Electric Castle, care va avea loc în perioada 16-20 iulie 2025, în localitatea Bonțida, județul Cluj, se estimează o creștere semnificativă a valorilor de trafic pe drumurile din zonă.
Pentru a preveni formarea blocajelor și a asigura fluența traficului, le recomandăm conducătorilor auto următoarele rute alternative:
- Pentru direcția Cluj-Napoca – Gherla / Dej / Bistrița: ruta ocolitoare: Cluj-Napoca – Apahida – DN16 – Reghin / Dej (prin Sânmărtin – Mociu)
- Pentru direcția Cluj-Napoca – Bonțida – Gherla: → ruta recomandată: Cluj-Napoca – Apahida – Jucu – Gădălin – Iclod – Gherla (evitând centrul localității Bonțida)
- Pentru cei care vin dinspre Gherla / Dej și se deplasează spre Cluj-Napoca: ruta alternativă: Gherla – Iclod – Gădălin – Jucu – Apahida – Cluj-Napoca/ rută alternativă: Gherla – Iclod – Fundătura – DJ 161 – DJ 109 A – Chinteni – Cluj-Napoca
Accesul în zona festivalului va fi reglementat prin semnalizare rutieră temporară și va fi monitorizat de echipaje ale Poliției Rutiere, pentru prevenirea ambuteiajelor și a accidentelor.
Participanții sunt rugați să respecte indicațiile polițiștilor aflați în teren și să adopte o conduită preventivă în trafic.
„Recomandăm, de asemenea, utilizarea transportului în comun pus la dispoziție de organizatori și evitarea deplasărilor cu autoturismul personal, pe cât posibil”, a transmis IPJ Cluj.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






