EVENIMENT
AUR va ataca în instanță hotărârile Consiliilor Locale prin care se majorează taxele pe proprietate și pe automobile
Partidul AUR anunță că va contesta în instanță hotărârile consiliilor locale care prevăd majorarea taxelor pe proprietate și pe autovehicule, considerând noile măsuri drept excesive, abuzive și nelegale.
Conform unui comunicat al partidului, guvernul condus de Ilie Bolojan a implementat ceea ce AUR numește o „formă de inginerie juridică fiscală”, prin care cetățenii români sunt împovărați ilegal și disproporționat. În centrul criticilor se află atât taxele locale pe automobile, cât și majorările masive ale impozitelor pe proprietăți.
În ceea ce privește taxele auto, acestea au crescut nu doar direct, ci și prin introducerea unei componente suplimentare denumite „sancțiune pentru poluare”.
Taxele auto: dublă impunere și sancțiuni nejustificate
Partidul susține că această taxă se aplică indiferent de utilizarea efectivă a vehiculului, inclusiv atunci când mașina stă nefolosită în garaj.
„Ne aflăm în fața unei duble impuneri pentru aceeași faptă generator, și anume poluarea, ceea ce este inadmisibil”, precizează AUR.
Partidul invocă principiile proporționalității și predictibilității legii consacrate în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului și a Curții de Justiție a Uniunii Europene, subliniind că aplicarea unei sancțiuni fără o faptă efectivă contravine normelor fundamentale ale dreptului fiscal și penal.
Românii plătesc deja pentru poluare
Mai mult, românii ar fi deja afectați de accizele incluse în prețul carburanților, reprezentând peste jumătate din costul total, precum și de taxa de poluare plătită anterior, considerată ulterior ilegală de CJUE.
„Este un caz aproape unic în UE de sancționare triplă pentru aceeași faptă”, susțin reprezentanții AUR.
Majorări uriașe la taxele pe proprietăți
În privința taxelor pe proprietăți imobiliare, majorările sunt semnificative: pentru locuințele personale, creșterile pot ajunge până la 80%, în timp ce pentru IMM-uri acestea pot fi de până la zece ori mai mari. Partidul avertizează că aceste măsuri pun în pericol mediul economic românesc și ar putea duce la falimente în lanț.
Situația este agravată și de transferul colectării taxelor locale către ANAF, începând cu 1 ianuarie 2026, ceea ce reduce autonomia financiară a primăriilor.
„Statul central decide când și în ce condiții virează sumele către autoritățile locale, golind de conținut autonomia locală consacrată de Constituție”, atrage atenția AUR.
În acest context, AUR va ataca în instanță hotărârile consiliilor locale și susține demersurile judiciare colective ale cetățenilor și antreprenorilor afectați.
„Statul nu poate acoperi eșecul guvernelor succesive prin confiscarea dreptului de proprietate și împovărarea excesivă a românilor”, se mai arată în comunicat.
Partidul consideră că politica fiscală actuală readuce practicile de tip feudal și cere oprirea acesteia prin toate mijloacele legale.
Urmăriți Cluj24.ro și pe Google News
CLUJUL PENTRU TOȚI - Ai o propunere pentru un Cluj mai bun? Ai o problemă în zonele în care îţi trăieşti viaţa? Semnalează-ne-o! Trimite mesajul tău pe email prin ACEST FORMULAR, Whatsapp sau pe Facebook messenger






